COSTEL STANCIU, ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR: “ANPC poate obliga băncile să elimine clauzele abuzive din contracte”

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) cere Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) să dispună băncilor luarea măsurilor care se impun în vederea încetării practicilor comerciale incorecte care afectează interesul colectiv al consumatorilor de servicii financiar-bancare.
APC invocă încălcarea dispoziţiilor legilor 193/2000 şi 363/2007, subliniind că băncile vizate sunt OTP Bank, Bancpost, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, Credit Europe Ipotecar IFN, Volksbank România, Banca Românească, Banca Comercială Română.
Costel Stanciu, preşedintele APC, ne-a spus că, dacă Asociaţia primeşte mai multe reclamaţii cu acelaşi obiect şi apreciază că, potrivit Hotărârii 1553/2004, au fost încălcate prevederile legii privind clauzele abuzive (193/2000), poate cere băncilor să elimine din contracte respectivele clauze.
Domnia sa ne-a declarat: “Dacă operatorii bancari nu fac acest lucru, APC poate solicita ANPC să le ceară instituţiilor de credit să se conformeze legii, prin eliminarea practicilor vizate. Legea îi permite ANPC să impună băncilor să adopte măsurile necesare pentru ca respectivele clauze să nu mai existe în contracte, iar Autoritatea este obligată să emită o decizie în acest sens”.
Domnul Stanciu ne-a mai spus că Asociaţia s-a raportat la practica existentă în justiţie, respectiv la deciziile definitive şi irevocabile în care clienţii au câştigat în faţa băncilor, chiar dacă acţiunile în instanţă au fost făcute de clienţi, şi nu de ANPC.
La începutul acestei luni, APC a cerut băncilor să dispună încetarea practicilor ilicite şi, “pe cale de consecinţă”, alinierea tuturor contractelor de credit încheiate cu consumatorii şi aflate în derulare la dispoziţiile instanţelor de judecată cu privire la constatarea clauzelor contractuale ca fiind abuzive prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Continuarea articolului aici: bursa.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *