ANPC nu va obliga băncile să înceteze practicile reclamate ca nelegale de clienți

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu va da curs unei sesizări a unei asociații de consumatori care vizează practicile presupus nelegale ale băncilor. Clienții băncilor au reclamat majorări ale dobânzilor și existența unor comisioane care au fost declarate abuzive de unele instanțe. ANPC avea opțiunea de a dispune încetarea acestor practici comerciale și de a sancționa băncile, inclusiv prin suspendarea activității de creditare.

ANPC a analizat mai multe reclamații ale consumatorilor împotriva a opt bănci privind clauze care vizează costul contractelor de credit, dobânzi și comisioane și a ajuns la concluzia că nu va lua decizia de a impune încetarea practicilor potențial incorecte și a utilizării unor clauze presupus abuzive.

Autoritatea a răspuns unei sesizări trimise de Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România), care cerea punerea în aplicare a Hotărârii de Guvern 1553/2004 privind acțiunile în încetare în interes colectiv.

“ANPC a declarat că are doar rol sesizor, și că numai instanța de judecată este cea care decide dacă anumite clauze dintr-un anumit contract sunt abuzive sau nu. Deci ANPC are aceeași putere ca și APC România în privința asta”, a declarat, pentru Profit.ro, Costel Stanciu, președintele APC.

Asociația a trimis către ANPC peste o sută de plângeri ale consumatorilor împotriva OTP Bank România, Bancpost, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, Credit Europe Bank IFN, Volksbank România, Banca Românească și Banca Comercială Română.

APC este abilitată să transmită aceste reclamații către ANPC, dacă există un interes colectiv. Mecanismul este reglementat de Directiva Europeană 2009/22/CE, transpus în HG menționată. Potrivit textului de lege, atunci când un comerciant încalcă una dintre legile de protecția consumatorului, autoritatea competentă este obligată să intervină de urgență și să dispună revenirea în legalitate. Comerciantul are termen de 20 de zile să aplice decizia, care nu este suspendată de un eventual proces în instanță.

ANPC veghează peste aplicarea HG 1553, atunci când sunt încălcate legile 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte, și legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte și OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori.

Autoritatea poate să dea ordin de încetare a practicii prin care sunt încălcate cele trei legi, și poate sancționa comerciantul cu amendă sau chiar cu suspendarea activității, potrivit prevederilor din legea 363/2007.

În cazul băncilor, clienții au arătat că băncile încă au în contractele de credit clauze care au fost declarate abuzive de către unele instanțe și unele dintre ele au acționat ilegal când au majorat nejustificat dobânzile.

Inițial, președintele ANPC, Marius Dunca, declara pentru Profit.ro că analizează posibilitatea de a suspenda activitatea unor bănci, dar apoi s-a răzgândit și a spus că o astfel de măsură sau aplicarea unei amenzi nu ajută pe nimeni.

Acțiunile în încetare în interes colectiv nu au fost utilizate până acum în România. În restul Uniunii Europene, astfel de acțiuni sunt utilizate cu o frecvență de la câteva zeci la câteva sute de cazuri pe an, potrivit unui raport realizat pentru Comisia Europeană în 2013.

ANPC se judecă la Tribunalul București, în mai multe dosare, cu BCR, Credit Europe (banca și instituția financiară nebancară), Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Românească, Volksbank, Piraeus Bank, Alpha Bank, ING Bank și BCR Banca pentru Locuințe. Cu OTP Bank ANPC așteaptă judecarea apelului, după ce Tribunalul a dispus eliminarea clauzei privind variația dobânzii din toate contractele băncii maghiare.

BNR arată, într-un raport recent, că băncile au utilizat formule greu de înțeles pentru consumatori și comisioane excesive în contractele de credit încheiate cu persoanele fizice.

Sursa: www.profit.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *