Centrul de Soluționare Alternativă a Litiigiilor în Domeniul Bancar (CSALB): Informații utile pentru consumatori, prezentate la Conferința GCCC, „Banking-ul din perspectiva consumatorilor”

GCCC a organizat, in data de 7 decembrie, Conferința „BANKING-UL DIN PERSPECTIVA CONSUMATORILOR. Cum pot repara băncile greșelile din trecut.”

Într-un context actual presărat cu numeroase evenimente organizate exclusiv de către reprezentanții sistemului bancar din România, Grupul Clienților cu Credite în CHF a identificat necesitatea organizării unei conferințe care să ofere și consumatorilor posibilitatea de a se exprima public asupra problemelor existente în relația client-bancă, de notorietate fiind dificultățile cu care se confruntă împrumutații cu credite în franci elvețieni.

Printre persoanele care au onorat invitația noastră la Conferință s-au regăsit inclusiv reprezentanți ai Centrului de Soluționare Alternativa a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), respectiv dl. Director Liviu Vladimir Fenoghen și Managerul de Comunicare și Relații Publice, dna. Elena Crăciun, cărora le mulțumim pe această cale pentru interesul manifestat.

Dânșii au avut amabilitatea de a ne transmite materialul de prezentare utilizat în cadrul Conferinței. Astfel, în materialul de prezentare veți regăsi toate informațiile necesare în legătură cu CSALB – pașii de urmat, procedura, soluții, cazuistică și multe alte informații utile.

MATERIALUL DE PREZENTARE (în format PDF): Prezentare CSALB 07 dec. 2017

Mai multe informații veți regăsi și pe pagina instituției: www.csalb.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *