NU eliminati creditele de nevoi personale cu ipoteca din legea DIP. Scrisoare deschisa catre Comisia Juridica a Camerei Deputatilor

Stimate domnule deputat,

  Având în vedere dezbaterile aprinse pe marginea textului de lege privind darea în plată și aflând dintr-o postare a domnului deputat Zamfir pe o rețea de socializare că se intenționează precizarea destinației creditelor ca fiind „achiziția, construcția sau amenajarea unui imobil cu destinatia de locuinta sau achizitionarea unui teren in vederea constructiei unei case”, respectuos vă atragem atenția asupra următoarelor aspecte:

  1. Pentru „dobândirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren şi/sau unei construcţii, realizate sau care urmează să se realizeze, precum şi creditul acordat în scopul reabilitării, modernizării, consolidării sau extinderii unei construcţii”, băncile din România trebuiau să acorde credite ipotecare pentru investiţii imobiliare, conform Legii nr. 190/1999 și Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar ale BNR.
  2. Instituțiile de credit au acordat în perioada 2007-2008 un număr foarte mare de credite pe care împrumuații le-au utilizat în scopurile mai sus menționate, încheind însă cu aceștia convenții/contracte de credit având ca obiect „nevoi personale”, „acoperire cheltuieli curente”, „nevoi nenominalizate” șa, cu ipoteca asupra unui bun imobil aflat cel mai adesea în proprietatea familiei titularului de credit, uneori în proprietatea altor persoane care au acceptat să devină garanți ipotecari ai împrumutatului.
  3. Deși denumite ca atare, aceste credite nu sunt credite de nevoi personale în sensul Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice și în sensul Normelor BNR, întrucât depășeau 20.000 euro și au fost acordate pe o perioadă care depășea 5-10 ani (perioada de creditare pentru un credit de nevoi personale).
  4. Edificator în acest sens este chiar textul Legii creditului de consum,

 Art. 3. – (1) Prezenta lege nu se aplică:

  1. a)contractelor de credit sau contractelor prin care se acordă creditele destinate în principal să permită achiziţionarea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren ori construcţie realizată sau care urmează să fie realizată în baza unui proiect;
  2. b)contractelor de credit acordate în scopul renovării, reconsolidării sau îmbunătăţirii unei construcţii;
  3. k)contractelor de credit sau prin care se angajează să acorde credit, garantate prin ipotecă asupra unui bun imobil, în măsura în care acestea nu sunt deja exceptate conform lit. a) şi b), dispoziţiile art. 5 aplicându-se în mod corespunzător;
  4. g)contractelor de credit pentru valori mai mici decât suma de 200 euro sau mai mari de 20.000 euro.

Prin urmare, deși denumite de către instituțiile de credit „credite de nevoi personale”- nu sunt credite de nevoi personale în sensul legii care reglementa acest tip de credite și nici în sensul noremelor BNR! Putem bănui motivele pentru care în loc să acorde credite ipotecare pentru investiții imobiliare, așa cum le-a fost solicitat (știm cu toții că așa începe orice discuție cu ofițerul de credit – „doresc un credit”- „pentru ce?”- „să îmi cumpăr/construiesc o casă”…), băncile au preferat să acorde acest tip de credit cu ipoteca deghizat în credit de nevoi personale.

Un prim motiv ar fi acela că în primăvara lui 2007, înainte de boom-ul creditării, BNR abrogă Norma nr. 10 din 27.iul.2005 Monitorul Oficial, Partea I 683 29.iul.2005 Intrare în vigoare la 28.aug.2005 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice

 care obliga băncile să încadreze un credit într-una din cele două categorii: de consum sau pentru investitii imobiliare:

 Art. 2. –(1) Instituţiile de credit sunt obligate să încadreze creditele destinate persoanelor fizice în una dintre următoarele categorii:

  1. a) credit de consum – reprezintă orice credit contractat de o persoană fizică în vederea satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului şi/sau ale familiei acestuia ori pentru achiziţionarea de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiţii imobiliare, în sensul prevăzut la lit. b);
  2. b) credit pentru investiţii imobiliare – reprezintă orice credit contractat de o persoană fizică, inclusiv credit ipotecar, având ca destinaţie dobândirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren şi/sau unei construcţii, realizate sau care urmează să se realizeze, precum şi creditul acordat în scopul reabilitării, modernizării, consolidării sau extinderii unei construcţii ori pentru viabilizarea unui teren.

  (2) Încadrarea creditelor de refinanţare potrivit alin. (1) se va realiza în funcţie de categoria creditului iniţial a cărui rambursare este astfel finanţată.

Prin Regulamentul nr.3/2007 al BNR, dispare obligativitatea băncilor de a încadra creditul într-una din cele două categorii reglementate fiecare de o lege specială, astfel încât creditele se acordă conform reglementărilor interne ale împrumutătorilor care prevăd condițiile de acordare, tipul de credit și gradul de îndatorare:

Regulament nr. 3 din 12.mar.2007 Monitorul Oficial, Partea I 177 14.mar.2007

CAPITOLUL II

Dispoziţii privind finanţarea persoanelor fizice

Art. 2. – Acordarea, garantarea şi derularea creditelor destinate persoanelor fizice se realizează pe bază contractuală, în conformitate cu reglementările interne ale împrumutătorilor, aprobate de organele competente conform prevederilor actelor constitutive, în cazul împrumutătorilor persoane juridice române, şi, respectiv, de organele statutare, în cazul sucursalelor împrumutătorilor persoane juridice străine.

 Art. 3. –(1) Împrumutătorii desfăşoară activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementărilor proprii validate de Banca Naţională a României – Direcţia supraveghere.

Art. 4. – Împrumutătorii stabilesc în cadrul reglementărilor interne, în concordanţă cu profilul şi strategia lor de risc, cel puţin următoarele:

  1. a) modalitatea de organizare a activităţii de acordare şi derulare a creditelor destinate persoanelor fizice şi, după caz, condiţiile de garantare pentru fiecare tip de credit;
  2. b) categoriile de clienţi eligibili pentru finanţare;
  3. c) procedura de clasificare a clientelei-ţintă pe categorii de risc de nerambursare, fundamentat pe profilul general de risc al împrumutătorului;
  4. d) categoriile de venituri considerate eligibile de către împrumutător, diferenţiat pe categorii de clientelă, precum şi coeficienţii de ajustare aferenţi în funcţie de gradul de certitudine şi de caracterul de permanenţă ale acestora;
  5. e) categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile în scopul determinării gradului total de îndatorare, incluzând cel puţin cheltuielile de subzistenţă şi angajamentele de plată altele decât cele de natura creditului;
  6. f) nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, diferenţiat pe categoriile de clientelă, şi fundamentarea nivelurilor stabilite; gradul total de îndatorare se determină ca pondere a angajamentelor totale de plată decurgând din credite sau alte finanţări rambursabile în veniturile eligibile, din care s-au dedus cheltuielile prevăzute la lit. e);
  7. g) metodologia de reconsiderare periodică a coeficienţilor de ajustare a veniturilor şi nivelurilor maxime admise pentru gradul de îndatorare, în vederea asigurării acurateţei acestora pe o bază continuă.

 Art. 6. – Până la îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) al art. 3, împrumutătorii care la data intrării în vigoare a prezentului regulament desfăşoară activitate de creditare a persoanelor fizice aplică normele interne de creditare în vigoare la data publicării prezentului regulament, nivelul maxim al gradului de îndatorare fiind limitat la 40%.

Așa se face că apare pe piață, e adevărat- cu acordul BNR, conform art 3 (1) – un nou tip de credit CREDITUL DE NEVOI PERSONALE GARANTAT CU IPOTECĂ, crește gradul de îndatorare nepermis de mult, se strecoara clauze abuzive… totul în baza reglementărilor interne ale împrumutătorilor, în goana acestora după profit, poziții mai înalte în top, cotă de piață șamd.

Acest tip de credit nu este reglementat nici de Legea nr. 289/2004, din 24/06/2004, Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 319 din 23/04/2008, privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, NICI DE Legea nr. 190/1999 privind Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, neîncadrându-se în condiția acestei legi: Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare va fi garantat prin ipoteci, asupra imobilului – teren sau construcții – pentru care se acordă creditul.

În urmă cu un an, aflam de la audierile BNR că DOAR 20% din totalul creditelor îl reprezintă creditele IPOTECARE IMOBILIARE. Tot de la BNR aflam că în totalul creditelor există 140.000 credite acordate prin programul Prima Casa. De asemenea, într-o declarație, domnul Cinteză arăta la sfârșitul anului trecut că:

„De fapt, evidențele arată că numărul total de CNP-uri care înregistrează credite ipotecare este de 316.052. Din acest total, 177.576 de împrumuturi au fost luate pentru achiziționarea unui activ imobiliar. Restul sunt credite de consum garantate”.

Cifrele vehiculate ne debusolează!  177.576 pentru active imobiliare, incluzând creditele pentru Prima casă?! Cu atât mai mult cu cât nu am reușit să aflăm de la BNR, explicit, care este totalul creditelor de consum garantate și mai ales de ce ar fi garantate dacă reprezintă, real, credite de consum!!!

La fel cum nu am reușit să aflăm dacă aceste statistici inclus sau nu creditele exportate! Dată fiind această secretomanie și în lipsa unor informații concrete, noi putem doar estima că există sute de mii de credite în derulare, care au avut ca destinație cumpărarea/construirea unei locuințe! Mult sub jumătate însă din titularii acestor credite sunt titularii unui contract din care să rezulte destinația creditului!

Domnilor deputați,

Înțelegem și este de apreciat că domniile voastre doriți să excludeți de la aplicarea legii „șmecherii”! Ați reușit prin introducerea plafonului să îi eliminați pe toți șmecherii care au contractat credite de valoare mare, expresie a standardelor lor mai înalte de viață/condiții de locuit. Însă considerăm că în demersul de a elimina și a-i penaliza în felul acesta și pe ”șmecherași”, respectiv pe acele persoane iresponsabile care s-au împrumutat pe o perioadă de 20-30 ani și au folosit banii pentru a-și cumpăra mașini de lux, excursii în locuri exotice, pentru shopping sau pentru a-i juca la casino (pentru că acestea sunt exemplele pe care domniile voastre le-ați dat-precum înaintea dumneavoastră avocații de bănci, adversarii noștri în procesele pe clauze abuzive) veți face inaplicabilă legea pentru un număr foarte mare de persoane care s-au împrumutat pentru o locuință însă în contractul lor de credit nu se menționează acest lucru!!!

Nu este vina persoanei care s-a împrumutat pentru o locuință că pe contractul său de credit scrie „de nevoi personale”! Așa cum bine cunoașteți, aceste contracte de credit sunt contracte de adeziune, formulate de creditor, împrumutatul neavând niciun cuvânt de spus în privința formulărilor. „Nevoile personale” sunt diverse, la fel ca oamenii care le generează, însă a spune despre un credit de zeci de mii de euro că e acordat pe 25 ani unei persoane cu venituri medii, în vederea „acoperirii cheltuielilor curente”, ar trebui să vă ridice un semn de întrebare! Ce nevoi personale de 200.000 chf ar putea avea doi soți bugetari?! Care ar putea fi „cheltuielile curente” ale unei familii ale căror venituri totalizează 3000 lei/lună? Printr-un același tip de contract de „nevoi personale garantat cu ipotecă” se prea poate să se fi finanțat nevoi personale obscen de scumpe DAR aveți în vedere că exemplelor pe care domniile voastre le imaginați (sau poate le cunoașteți), putem opune alte exemple REALE, dovedite cu documente! Astfel, unor operații estetice și danturi hollywoodiene finanțate prin credite bancare, noi opunem cazuri REALE ale unor persoane care s-au împrumutat pentru a-și salva copiii sau părinții prin intervenții chirurgicale și tratamente pentru care și-au ipotecat casele. Unor excursii fabuloase făcute pe banii băncii, noi putem să opunem nevoia de a se muta în alt oraș pentru a scăpa de un soț și tată abuziv. Unor limuzine și ambarcațiuni, noi vă opunem un apartament confort redus la etajul 10 al unui bloc comunist sau nou și plin de vicii ascunse. Exemplele pot continua, dar să ne aducem aminte de ce ne învață juriștii:

Că „norma juridică are un caracter general și impersonal. Dreptul se rânduiește nu pentru fiecare om în parte, ci pentru toți – Ulpianus. Legea – considera Aristotel – trebuie să dispună absolut într-un mod general, pe când actele omenești reprezintă cazuri particulare. Generalitatea și impersonalitatea unei norme juridice nu presupun cuprinderea tuturor cazurilor și nici a tuturor situațiilor în care se poate afla un subiect. Întrucât norma juridică nu poate fi pe gustul fiecărui subiect, ea tinde să fie, cel puțin, pe gustul a cât mai multora” Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului., pag.124.

„Neque leges ita scribi possunt, ut omnes casus qui quandoque incidetiat comprehendantur, sed suficit la quae plerum accidunt continert” (legile nu pot fi scrise astfel încât să cuprindă toate cazurile care s-ar fi ivit vreodată, dar este suficient ca ele să includă ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori) scria profesorul de drept Nicolae Popa, judecător CCR și președinte al ÎCCJ, citându-l pe Iulianus.

Prin urmare, dacă domniile voastre aveți cunoștință despre tot atâtea cazuri de șmecherași cu bolid, ambarcațiune, silicoane și alte delicatețuri pe banii băncilor – deși aceste persoane nu au fost și nici nu vor fi obligate vreodată să justifice cheltuirea sumelor împrumutate, ci în cazul în care nu își mai plătesc ratele vor avea aceeși soartă cu persoanele despre care facem noi vorbire, garanția va fi executată și banca le va popri veniturile până la adânci bătrânețe – pe câte avem noi despre persoane care s-au împrumutat în vederea achiziționării/construirii unei locuințe… găsim pe undeva firesc să nu doriți ca aceștia „să beneficieze” de legea dării în plată, dar găsim nedrept ca oamenii cărora li s-a etichetat (cu încălcarea legii!) creditul ca fiind de nevoi personale, să fie și ei pedepsiți!

Binevoiește BNR să vă răspundă cu date concrete la întrebarea: Câte credite de nevoi personale/acoperire cheltuieli curente, garantate cu ipotecă asupra unui bun imobil, acordate pe 20-25-30 ani sunt? Pentru că Legea 190/1999 prevedea la

Art. 2.

Creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare se acordă pe o perioadă de minimum 5 ani pentru persoanele juridice şi de minimum 10 ani pentru persoanele fizice.

Iar Normele BNR arătau că un credit de nevoi personale se acordă pentru mai puțin de 20.000 euro și pentru max. 5 (actual) – 10 ani (în trecut).

Câte asemena credite cărora nu li se aplică nici legea creditului imobiliar și nici legea creditului de consum s-au acordat în 2007-2008 și de ce oare normele interne ale băncilor au „scăpat” din vedere prevederile acestor două legi care reglementau la acea vreme cele două tipuri de credit pentru a permite acest tip de credit nou „de consum/nevoi personale garantat cu ipotecă”? Dacă cifrele, ținute la secret de BNR, vor arăta – ceea ce noi presupunem bazându-ne pe realitatea pe care o studiem de 6 ani de când ne luptam cu clauzele abuzive din contractele de credit ale românilor – că sunt zeci de mii de persoane în această situație, dați-ne voie să ne exprimăm regretul că în dorința de a-i exclude/penaliza pe niște iresponsabili, legiuitorul îi nedreptățește pe acești consumatori care nu au altă vină decât aceea că pe contractul lor nu scrie ipotecar – imobiliar!

Ce le veți putea răspunde acestor oameni? Că au avut ghinion? Ei vor fi în situația de a li se contesta de către bancă stingerea datoriei prin darea în plată a bunului ipotecat pe motiv că banca le-a acordat un credit „pentru acoperire cheltuieli curente”, „nevoi nenominalizate”…și vor trebui să facă dovada că, de fapt, banii s-au dus pe o casă!

Știți prea bine că în instanță, „ceea ce nu se poate proba, nu există!”. Banca însă „probează” cu însuși contractul de credit al cărui obiect este finanțarea unor nevoi personale/cheltuieli curente, că ea a oferit un credit la care legea dării în plată nu se referă, decât dacă clientul demonstrează că a fost „în vederea achiziționării, construirii, amenajării unei locuințe”….

Cum va face o persoană dovada că și-a construit o casă în regie proprie? A păstrat timp de 8-9 ani TOATE facturile și chitanțele? Cum va face altcineva dovada că „nevoile personale” reprezentau de fapt avansul sau completarea sumei acordate prin credit ipotecar spre a plăti prețul solicitat de vânzător? De ce trebuie să ajungă acești oameni să probeze în fața judecătorului cum au cheltuit banii din credit, pentru că banca le-a încadrat „greșit” și din rațiuni numai dea ea știute la „nevoi personale”?! Ce se întâmplă dacă nu pot proba că banii din credit s-u dus INTEGRAL într-o casă, deși au stat lucrurile, acum – la distanță de 8-9 ani de la momentul achiziției/construirii?! Își va invoca senină banca propria culpă în fața instanței? Va spune banca, oare, că acel credit i-a fost solicitat de către client pentru o casă dar ea l-a oferit deghizat într-un credit de nevoi personale?

Probabil că era mult mai confortabil pentru creditor să scape de îngrădirile legii creditului ipotecar care restricționa numărul comisioanelor, impunea precizarea DAE și explicitarea formulei dobanzii, precum și a costurilor totale ale creditului! Probabil și normele BNR le dădeau prea mult de lucru cu asemenea credite și și-au spus că pot percepe comisioane de monitorizare credit, administrare, gestiune, risc și fără contraprestație și prea mult efort, după cum se poate vedea mai jos:

Normă metodologică nr. 3 din 17.apr.2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare

 Art. 10. – Suma creditului acordat va fi pusă la dispoziţie împrumutatului, eşalonat sau integral, în conformitate cu prevederile contractului de credit ipotecar. În cazul creditelor ipotecare acordate pentru cumpărarea imobilelor sumele respective vor fi virate, la indicaţia împrumutatului, într-un cont deschis pe numele vânzătorului. În cazul creditelor ipotecare pentru construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor sumele vor fi avansate constructorului la indicaţia împrumutatului, în conformitate cu planul de finanţare întocmit în acest scop.

 Art. 11. – Pe durata creditului ipotecar împrumutătorii au obligaţia să urmărească îndeplinirea condiţiilor prevăzute în contractul de credit ipotecar, referitoare la: destinaţia sumelor avansate, planul de finanţare întocmit în cazul creditelor acordate pentru construirea, reabilitarea, consolidarea şi extinderea imobilelor şi rambursarea la scadenţă a ratelor de credit şi de plată a dobânzii aferente, precum şi bonitatea împrumutatului.

 

  Art. 12. –(1) Pentru sumele care au fost puse la dispoziţie împrumutatului, eşalonat sau integral, acesta trebuie să prezinte împrumutătorului documente, precum: contract de vânzare-cumpărare, facturi fiscale, chitanţe fiscale care să ateste utilizarea creditului ipotecar pentru destinaţia stabilită în contractul de credit ipotecar.

  (2) În cazul creditelor ipotecare acordate pentru construirea, reabilitarea, consolidarea şi extinderea imobilelor inspectorii de credite vor verifica, cel puţin o dată la 3 luni, încadrarea constructorului în graficul de execuţie al lucrărilor. În cazul creditelor ipotecare acordate pe baza unui plan de finanţare inspectorul de credit va verifica modul în care sunt îndeplinite condiţiile cuprinse în planul de finanţare, în special cele referitoare la valoarea sumelor avansate şi la termenele de execuţie.

  (3) În cazuri justificate împrumutătorii pot suplimenta creditele ipotecare deja acordate, cu respectarea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la art. 6-10.
  Art. 13. – Pe durata derulării creditului ipotecar inspectorii de credit vor urmări în permanenţă bonitatea beneficiarilor de credit ipotecar, în vederea evaluării modificărilor intervenite în situaţia financiară a împrumutatului. Prin normele interne de lucru se vor stabili atât documentele, cum sunt bilanţul contabil, balanţa de verificare, declaraţia de venit, cât şi periodicitatea cu care acestea trebuie prezentate împrumutătorului. Pe baza datelor înscrise în aceste documente, precum şi a celor obţinute din alte surse împrumutătorul va evalua pe toată durata derulării creditului ipotecar capacitatea împrumutatului de a rambursa la scadenţă ratele de credit şi de dobândă.

Norma nr. 16 din 18.dec.2003 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice nr. 3/2000 de aplicare a Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare

“Art. 6. – (1) Creditele ipotecare se acordă pe bază de contract de credit ipotecar prin care se stabilesc cel puţin condiţiile de scadenţă, dobândă şi valoare a garanţiilor, precum şi clauzele referitoare la neonorarea la scadenţă a principalului şi/sau a dobânzii.

(2) Valoarea unui credit ipotecar nu poate depăşi 75% din valoarea imobilului pentru achiziţionarea căruia se solicită creditul şi/sau din valoarea devizului estimativ, astfel încât valoarea garanţiilor, prevăzută în raportul de evaluare întocmit în condiţiile art. 8 alin. (2), să nu fie mai mică de 133% din valoarea utilizată a creditului ipotecar.”

  1. Liniuţa a treia de la litera a) a alineatului (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

“- informaţii despre bonitatea solicitantului. În acest scop se face o analiză comparativă între veniturile solicitantului, inclusiv cele ale membrilor familiei sale, şi angajamentele de plată asumate. La evaluarea bonităţii solicitantului se are în vedere ca ratele de plătit, respectiv principalul şi dobânda, să reprezinte cel mult 35% din veniturile nete ale solicitantului şi ale familiei sale, calculate ca diferenţă între veniturile totale şi angajamentele asumate evidenţiate în declaraţia prevăzută la art. 7 lit. a) liniuţa a 3-a;”

Art. IV. – Prezentele norme intră în vigoare începând cu data de 1 februarie 2004.

Domnilor deputați,

Constatăm cu surpiză că deși textul legii a fost analizat și dezbătut, în repetate rânduri, în comisiile de specialitate și a trecut de trei ori prin votul plenului Senatului și al Camerei Deputaților, nimeni (în afară de reprezentanții băncilor) nu a avut ceva de obiectat! Ne îngrijorează inconsecvența! Pe ultima sută de metri se aduc însă modificări sub pretextul îmbunătățirii textului sau al excluderii șmecherilor și pentru a da o tentă socială legii!

Domnilor deputați,

Această lege nu este o lege de „protecție socială”! Acești oameni nu sunt cazuri sociale! Sunt oameni care au și 2 sau 3 slujbe pentru a-și putea plăti ratele! Nu este vina lor că euro și francul elvețian au crescut. Nu este vina lor că în timp ce valutele creșteau, băncile au crescut și ele dobânzile în baza unor clauze abuzive. Nu este vina lor că apartamentul cumpărat cu 100.000 euro a ajuns să valoreze jumătate din valoarea evaluată la acordarea creditului iar în cazul unei executări silite s-ar vinde la un preț mai mic decât valoarea de piață! Nu este vina lor că la 6-7 ani de când ANPC-ul a fost sesizat și a constatat că există clauze abuzive în contracte, aceste clauze sunt tot acolo pentru că ANPC nu și-a făcut treaba – indiferent că a fost colorat politic în culori PSD sau liberale!

Ne îngrijorează faptul că aceste propuneri ”de îmbunătățire” provin din randul parlamentarilor PSD, același grup care a fost întotdeauna sensibil la doleanțele bancherilor, în detrimentul consumatorilor. Amintim aici propunerea PSD de modificare a Legii 193/2000, cunoscută drept Legea clauzelor abuzive, transpunere a unei directive europene, singura lege pe care au putut-o folosi clienții bancari împrumutați printr-un contract de credit pentru a restabili echilibrul contractual prin aducerea acestor contracte în legalitate! Cu excepția câtorva mii de clienți care și-au câștigat dreptatea în instanțe, majoritatea covârșitoare a împrumutaților este captivă încă în contracte de credit împănate cu clauze abuzive! Am reușit, noi -consumatorii, să oprim în ultimul moment adoptarea modificărilor care se doreau a fi aduse acestei legi, pentru că am făcut apel la rațiunea inițiatorilor și aceștia au înțeles, puși în fața argumentelor noastre, eroarea pe care erau pe cale să o comită!

Și de această dată, facem apel la rațiune! La cunoștințele juridice ale specialiștilor dumneavoastră și la conștiința celor care nu au cunoștințe juridice:

Este moral să legiferezi pentru excepții – pentru a-i exclude pe unii- sacrificându-i prin aceasta pe cei mulți, posesori fără vina lor de contracte de nevoi personale?!

Este drept ca pentru o formulare nefericită, introdusă cu scopul de a arăta că „noi suntem stânga, pe noi ne intereseaza oamenii simpli și îi pedepsim pe șmecheri”, acești oameni care au ghinionul să fi primit creditul printr-un contract de credit de nevoi personale să fie târâți prin instanțe pentru a demonstra ce au făcut cu banii?!

Este corect că băncile au inventat acest produs de credit, jonglând prin instanțe după bunul plac, susținând atunci când lor le profita, ba că ar fi credit de consum (și nu erau obligați să respecte Legea creditului ipotecar la redactarea contractului) – ba că ar fi credit pentru investiții imobiliare (și nu i se aplică legea creditului de consum)?

Domnilor deputați,

Pentru aceste contracte de credit semnate în 2007-2008, această lege reprezintă singura modalitate de a aduce echilibru în relația client-bancă! Argumente:

  1. Aceste contracte au fost semnate sub vechiul Cod Civil. Prin urmare, lor nu li se aplică prevederile Noului Cod, de exemplu Impreviziunea (posibilitatea ca instanța să restabilească echilibrul contractual dacă din motive independente de client, executarea contractului a devenit prea oneroasă).
  2. Băncile nu negociază – nici individual, nici colectiv! Amintim aici îndemnurile BNR și eșecul cu care s-a soldat acum un an încercarea de negociere a contractelor în franci elvețieni.
  3. Băncile preferă să fie date în judecată și tergiversează procesele prin tot felul de manevre, fac apel la toate căile de atac posibile, procesele durand cu anii. Se bazează pe lentoarea justiției și pe secătuirea de resurse a împrumutaților, mizând (și pe bună dreptate!) pe lipsa de informare a consumatorilor, pe teama lor de a acționa băncile în instanță și pe faptul că aceștia nu își permit un avocat (pentru că ANPC-ul a demonstrat in repetate rânduri că nu este capabil să reprezinte consumatorii în instanțe, trimițandu-i la avocați!).
  4. Darea în plată nu reprezintă un beneficiu sau un ajutor! Darea în plată reprezintă ultima soluție a unui împrumutat care NU MAI POATE plăti ratele. Reprezintă asumarea pierderii – avansul plătit, ratele plătite 8-9 ani (umflate de comisioane și dobanzi calculate după bunul plac al bancilor) și în plus autoevacuarea din locuința care le-a fost cămin în acești ani (pentru că și în cazul în care imobilul girat nu este reprezentat de locuința proprie, girantul pretinde ca imobilul achiziționat prin creditul pentru care a girat, să îi revină lui). Reprezintă șansa de a o lua de la capăt!
  5. Darea în plată nu reprezintă o pierdere pentru bănci! Va fi alegerea băncii dacă va prelua imobilul, pedepsindu-l astfel pe împrumutat, sau va dori să continue relația contractuală, prin simpla eliminare a clauzelor abuzive (care în unele cazuri înseamna diminuarea ratei cu 30% – 50%)și/ sau făcând aplicarea prevederilor Noului Cod Civil – Impreviziunea sau al principiilor bunei credințe și echității din Vechiul Cod.

Renegocierea, eliminarea clauzelor abuzive nu reprezintă cedarea la un „șantaj” din partea clientului, de tipul „ori îmi oferi condiții mai bune, ori îți arunc cheile!”- NU! Nu este un șantaj să pui pe cineva în situația de a respecta legea! Apelul la darea în plată poate reprezenta aducerea CONTRACTELOR VECHI ÎN LEGALITATE – ceea ce Statul nu a făcut până acum, doar puterea judecătorească, atunci când i-a revenit această sarcină, reușind să corecteze ceea ce Parlamentul, BNR, Guvernul (prin ANPC) au permis să se întâmple!

Încheiem rugându-vă să reflectați asupra celor anterior expuse și cu mențiunea că fiecare afirmație poate fi probată de noi cu documente și cu persoane reale care ne-au descris situațiile lor.

Propunerea noastră este să se păstreze formularea inițială „contract de credit garantat cu ipotecă”, fără a se menționa destinația creditului, întrucât banca ar putea constesta darea în plată susținând că împrumutatul este titularul unui credit de „nevoi personale nenominalizate sau pentru acoperire cheltuieli curente” și astfel nu intră sub incidența legii.

Dacă veți diferenția între împrumutați prin păstrarea destinației creditului, această precizare va fi sursă de practică neunitară în instanțele care vor judeca contestațiile pe legea dării în plată.

Nu vă revine domniilor voastre să tranșați acum între împrumutați, ci acest lucru trebuia să fie limpede încă de la momentul acordării creditelor: credite de consum și credite pentru investiții imobiliare – așa cum erau acestea reglementate de cele două legi speciale în vigoare, pe care băncile le-au „ocolit” preferând (cu acordul BNR) să „legifereze” ele însele în materie, prin „normele interne de creditare ale împrumutătorilor” convenabil intrate în vigoare puțin înainte de începerea nebuniei creditării dar sancționate ulterior (prudențial!) de BNR, însă prea târziu deoarece creditarea murise deja în România!

 

Echipa de coordonatori ai Grupului Clientilor cu Credite in CHF – GCCC

Loredana Hodor al Ghazi, Vicepresedinte al Asociatiei De Consiliere a Clientilor Bancari si Asiguratilor din Romania – ACCBAR

Alin Iacob, Presedinte al Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare – AURSF

Costel Stanciu, Presedinte al Asociatiei de Protectie a Consumatorilor – APC

Beatrice Aldea, Vicepresedinte al Asociatiei Parakletos

 

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

One comment

  1. Bancile au dat de buna voie credite de nevoi personale si angajatii lor au incasat bonusuri substantiale pentru vanzarea acestor credite.
    Legea Darii in Plata se doreste o impartire corecta a riscului intre banca si client. Banca a fost de acord sa dea credite de nevoi personale nenominalizate garantate cu un imobil. Dar acum cand se pune problema “impartirii riscului”, Banca elimina doreste sa elimine sub incidenta Legii cea mai mare parte a creditelor acordate.
    Sunt oare de vina doar clientii care au luat credite de nevoi personale ca sa isi cumpere barci, silicoane sau limuzine de lux? Banca nu are nici o responsabilitate pentru ca a acordat credite de sute de mii de euro fara sa punaa conditii cu privire la utilizarea lor? Pana la urma clientul si-a respectat contractul – a folosit creditul contractat pentru “nevoi personale” asa cum s-a priceput el – banca nu a fost pacalita sub nici o forma. Banca a analizat cererile de credit, a evaluat garantiile si a acordat credite de nevoi personale fara sa puna conditii cu privire la utilizarea banilor.
    Aceeasi angajati ai bancilor care au incasat mii de euro sub forma de bonusuri pentru acordarea de credite de nevoi personale isi injura acum clientii pe care ii considera hoti, imbuibati, rechini imobiliari samd.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *