AURSF solicită amânarea înființării centrului SAL bancar până la aprobarea ordonanței în Parlament

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul bancar, creat în urma transpunerii în legislația națională a unei directive europene, riscă să fie compromis încă înainte de a-și începe activitatea. Ordonanța adoptată la sfârșitul lunii august încalcă, în mai multe puncte, atât principiile directivei cât și acordul la care au ajuns, în urma mai multor întâlniri și discuții, stakeholderii reuniți într-un grup de lucru coordonat de BNR, la care au participat reprezentanți ai ANPC, ai băncilor, ai consumatorilor și utilizatorilor de servicii financiare, ai mediatorilor etc.

În aceste condiții, constituirea organismului care va coordona activitatea Centrului SAL aferent litigiilor bancare ar fi trebuit să aștepte aprobarea Ordonanței în Parlament, pentru a permite corectarea erorilor.

Însă, cu o grabă cel puțin suspectă și printr-o procedură lipsită de minimă transparență, se încearcă desemnarea în colegiul de coordonare al Centrului SAL, din partea asociațiilor de consumatori, a unei persoane care nu doar că nu are nicio calitate care să o recomande pentru a face parte din această structură, dar care nici nu s-a implicat, prin activitatea desfășurată, în susținerea intereselor consumatorilor. Mai mult, simpla lectură a unor articole de presă care analizează biografia și activitatea persoanei respective (dl. Corneliu Vișoianu) este de natură să ridice numeroase semne de întrebare în ceea ce îl privește.

În aceste condiții, Asociatia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) solicită urmatoarele:
1. stoparea procedurii de desemnare a reprezentantului asociațiilor de consumatori, până la aprobarea în Parlament a Ordonanței 38/2015 și până la identificarea unei modalități legale și transparente în care acest lucru se poate realiza;
2. inițierea unei ample dezbateri publice pe aceasta tema, la care să participe toate părțile interesate, care să stabilească în detaliu condițiile de competență și experiență profesională pe care trebuie să le îndeplinească persoana care este numita în colegiul de coordonare al Centrului SAL;
3. dezbaterea în procedură de urgență în Parlament a Ordonanței 38/2015, pentru a permite organizarea Centrului SAL în cel mai scurt timp posibil, însă cu respectarea principiilor directivei și a punctelor de vedere ale stakeholderilor.
Atragem atenția că, în condițiile în care solicitările noastre nu sunt luate în considerare, cei care organizează și desemnează reprezentantul asociațiilor de consumatori își vor asuma întreaga responsabilitate morală, dar și legală, în privința funcționării unei instituții care va influența în mod decisiv soarta consumatorilor utilizatori de servicii financiare în anii următori.

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *