PRACTICĂ JUDICIARĂ: Instanța aplică impreviziunea, dispune darea în plată și constată că banca nu și-a îndeplinit obligația de informare față de client cu privire la riscul de hipervalorizare a monedei CHF

Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. 18746/***/****, a respins contestația băncii Bancpost la notificarea de dare în plată depusă de către debitor, constatând că acesta din urmă îndeplinește toate condițiile impuse prin Legea 77/2016, inclusiv impreviziunea. În considerentele hotărârii, instanța de judecată constată că rata debitorului este dublă față de veniturile acestuia. Totodată, de bună-credință și în încercarea de a achita la timp ratele către bancă, debitorul a închiriat 1 cameră din apartamentul pe care dorește să îl dea în plată, în condițiile în care nu a existat un acord de adaptare a contractului între bancă și client. În privința neîndeplinirii obligație de informare de către bancă, instanța de judecată reține: Apasă pentru a DESCĂRCA hotărârea în format PDF! Mulțumim pe această cale dnei. av. Burada Alexandra pentru faptul că ne-a dat posibilitatea de a împărtăși această hotărâre cu dumneavoastră.

Read more

A fi sau a nu fi RECURS în dosarele pe clauze abuzive după decizia CCR nr. 369/2017?

ACTUALIZARE 24 februarie 2018 Prin Decizia 1912/24.11.2017, Înalta Curte clarifică care este instanța competentă să judece un recurs pe clauze abuzive declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de Tribunal în apel Dacă hotărârea a fost pronunțată în apel de către Tribunal, după data de 20 iulie 2017, iar valoarea cererii este sub 200.000 lei inclusiv, atunci recursul se soluționează de către Curtea de Apel competentă Dacă hotărârea a fost pronunțată în apel de către Tribunal, după data de 20 iulie 2017, iar valoarea cererii este peste 200.000 lei, atunci recursul se soluționează de către Înalta Curte de Casație și Justiție Apreciem că majoritatea cererilor în materie de clauze abuzive vor fi soluționate de către Curțile de Apel, având în vedere că, în general, pretențiile în dosarele pe clauze abuzive nu ating pragul de 200.000 lei. PS: Situația este extrem de simplistă dacă soluția a fost pronunțată în apel, după data de […]

Read more

În extrasezon, înghețările de curs LEU-CHF continuă la Tribunalul Gorj. Nu mai puțin de 5 hotărâri definitive

După terminarea vacanței judecătorești, procesele pe înghețare curs continuă la Tribunalul Gorj, instanța pronunțând nu mai puțin de 5 hotărâri definitive de înghețare/stabilizare a cursului LEU-CHF la valoarea de la momentul acordării împrumutului. În plus, instanța dispune și restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferenţa cursului valutar faţă de momentul încheierii contractului. Această soluție este consecința declarării nulității absolute a așa-zisei clauze de risc valutar care presupune că debitorul este obligat să suporte de unul singur diferențele de curs valutar. Iată soluțiile pronunțate recent de către Tribunalul Gorj: Bancpost, dosar 2946/263/2015 Bancpost, dosar 2920/263/2016 Piraeus Bank, dosar 485/263/2016 Piraeus Bank, dosar 15866/318/2016 Credit Europe, dosar 14843/318/2016 O listă (incompletă) cu hotărârile de înghețare a cursului LEU-CHF la valoarea de la momentul acordării creditului o puteți regăsi aici.

Read more

SCANDALUL #RaiffeisenLeaks: Banca își amenință voalat angajații cu plângeri penale după scurgerea de informații

În urmă cu circa 2 luni de zile (iulie 2017) în spațiul public au apărut o serie de documente interne de la Raiffeisen Bank  care demonstrează practicile comerciale înşelătoare, intenţia de a include în contracte clauze abuzive care să justifice majorarea ratei dobânzii, dar şi faptul că între reprezentanții Raiffeisen şi BNR au existat comunicări legate de CONTINUTUL contractelor, deşi BNR a negat în repetate rânduri că ar putea sa intervină în contracte. Mai mult decât atât, banca se angaja să convertească creditele din CHF în lei în cazul unei variații a cursului de schimb peste limita de 15% față de cursul inițial, însă acest angajament nefiind, în mod evident, respectat de către bancă. Puteți citi pe larg întreaga poveste, precum și documentele scurse,  aici, aici și aici. Ulterior acestui moment, potrivit sursei noastre, Centrala Raiffeisen Bank a transmis, în data de 3 august a.c., un e-mail către toate agențiile și sucursalele […]

Read more

Practică judiciară: CINISM fără margini din partea băncii. Debitorul câștigă procesul pe darea în plată

Sesizată cu contestația băncii Credit Europe la notificarea de dare în plată depusă de către debitor, Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul 14296/***/****, a respins contestația ca neîntemeiată, considerând astfel că debitorul îndeplinește toate condițiile stipulate în Legea 77/2016, inclusiv impreviziunea. Hotărârea (click pentru a descărca) pronunțată de către Judecătoria Sector 3 București, prin raportare la situația de fapt, este extrem de bine argumentată, judecătorul dând dovadă de umanitate și analizând cu mare atenție actele aflate la dosar. Nu același lucru se poate spune și despre poziția băncii. Ne putem imagina fel și fel de argumente, dar până într-un punct. Imaginația noastră nu poate ajunge chiar atât de departe. Numai elitele pot atinge ceva care stă „atârnat” atât de departe.  Un motiv în plus pentru a urî cu patos o bancă frivolă, fără conștiință și fără demnitate. O bancă ce refuză să își ajute clientul, deși „mariajul” încheiat cu ani […]

Read more

PRACTICĂ JUDICIARĂ: Hotărâri de REECHILIBRARE a contractului de credit în CHF, în cadrul procedurii de dare în plată. Instanța aplică impreviziunea și adoptă soluții diverse de adaptare

În data de 01 august a.c., AICI, vă prezentam un rezumat cu soluțiile de reechilibrare/adaptare a contractelor de credit în CHF date de către instanțele de judecată fie în cadrul unui proces pe darea în plată (procedura este prevăzută în Legea 77/2016), fie în cadrul unui alt tip de proces (spre exemplu: procesele ce au ca obiect înghețarea cursului, cu condiția ca debitorul să fi invocat impreviziunea). Vă reamintim că reechilibrarea/adaptarea contractelor de credit (cu precădere cele în franci elvețieni) a devenit posibilă odată cu Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016 care a recunoscut aplicarea impreviziunii și contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil (anul 2011). Ulterior, prin Decizia 62/2017, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea de conversie a creditelor din franci elvețieni în lei, însă, totodată, a arătat că instanța de judecată, pentru viitor, poate adapta contractul de credit la cursul de schimb pe care îl crede de […]

Read more

PRACTICĂ JUDICIARĂ: Hotărârea Judecătoriei Sector 5 de reechilibrare a contractului de credit în CHF la CURSUL ISTORIC, pentru viitor, în temeiul impreviziunii

Astfel cum vă anunțam în articolul din data de 7 iulie a.c.,  Judecătoria Sector 5 București a pronunțat o hotărâre, în premieră, prin care dispune reechilibrarea / adaptarea contractului de credit, pentru viitor, stabilizând cursul de schimb LEU-CHF la valoarea de la momentul acordării împrumutului.  Hotărârea nu este definitivă, drept consecință putând fi atacată cu apel de către bancă. Dna. avocat Burada Alexandra a făcut următoarele precizări pe pagina de facebook: „In luna iunie, am obtinut o hotarare de adaptare a contractului de credit prin inghetarea cursului valutar la cursul din data acordarii creditului. Recent, am primit si motivarea acestei solutii, care este exceptionala si surprinde elementele esentiale pe care trebuie sa le aiba in vedere instantele, in judecarea acestor cereri.” Pentru a vedea toate tipurile de soluții pronunțate de către instanțele de judecată în temeiul impreviziunii, vă invităm să parcurgeți și următorul <<articol>>. Puteți descărca hotărârea pronunțată de către Judecătoria Sector […]

Read more

ASOCIAȚIA FRANC, SLOVENIA: Judecătoria din Ljubljana declară nul un contract de credit în CHF pentru neîndeplinirea obligației de informare de către Unicredit Bank

Združenje Frank Slovenia (Asociația Franc din Slovenia) a lansat un comunicat de presă prin care informează publicul larg despre prima soluție favorabilă cu privire la un credit în CHF, obținută la Judecătoria Ljubljana, împotriva Unicredit Bank. Instanța de judecată a declarat nul contractul de credit în CHF pentru următoarele motive: Imposibilitatea de a determina cât are de plătit debitorul, în conformitate cu contractul de credit. Banca ar fi trebuit să cunoască, și, în fapt, a cunoscut faptul că în viitor francul elvețian se va întări în raport cu moneda euro. Banca ar fi trebuit să cunoască faptul că există șanse destul de mari, ca pe perioada derulării contractului de credit, să apară schimbări semnificative în economie sau pe piața financiară, aspecte care ar fi putut determina creșterea exponențială a cursului de schimb sau modificări ale indicilor de referință care intră în componența ratei dobânzii, având obligația de a îi explica […]

Read more

DAREA ÎN PLATĂ: Instanța de judecată adaptează contractul de credit, pentru viitor, plățile urmând să se efectueze la un curs înghețat de 3 LEI/CHF

Judecătoria Sector 4 București, împotriva Credit Europe Bank, în dosarul nr. 13169/4/2016,  în cadrul acțiunii în constatare formulate de către debitorul reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii 77/2016 privind darea în plată, a dispus reechilibrarea/adaptarea contractului de credit, pentru viitor, în temeiul impreviziunii. Astfel, începând cu momentul depunerii notificării de dare în plată, toate plățile aferente contractului de credit urmează să se efectueze la un curs înghețat de 3LEI/CHF. Hotărârea pronunțată de către Judecătoria Sector 4 nu este definitivă. Soluția de adaptare a contractului de credit propusă de către completul de judecată de la Judecătoria Sector 4 București reprezintă o premieră. În cele ce urmează, vă invităm să lecturați încă o dată și celelalte tipuri de soluții pronunțate de către instanțele de judecată, în vederea reechilibrării/adaptării contractelor de credit, în temeiul impreviziunii (utilizând procedura dării în plată): Reechilibrarea contractului de credit la cursul istoric, pentru viitor  Reechilibrarea contractului de credit, în […]

Read more

ACTUALIZARE: 165 de dosare soluționate DEFINITIV pe darea în plată. Vezi cum s-au pronunțat instanțele din țară, precum și situația pe fiecare bancă în parte

Potrivit datelor existente pe portal.just.ro la data de 27 iulie 2017, situația dosarelor soluționate definitiv pe darea în plată este destul de echilibrată. Există cel puțin 74 de decizii definitive favorabile împrumutaților, respectiv 91 de soluții definitive favorabile băncilor/recuperatorilor. Nu este neapărat relevantă această statistică din perspectiva proceselor câștigate de către bănci/recuperatori, din moment ce informațiile de pe portalul instanțelor de judecată arată că debitorii fie nu au îndeplinit condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea dării în plată nr. 77/2016, fie notificarea formulată și transmisă băncii de către debitor nu era una conformă. Pe de altă parte, cu siguranță, în anumite cazuri, vorbim și despre concepția judecătorului, din moment ce ar trebui să analizeze și condiția impreviziunii, ceea ce presupune un grad înalt de subiectivism. Pentru că am început deja să primim o serie de hotărâri, în perioada următoare vom redacta un articol în care o să arătam care au fost motivele pentru care […]

Read more
1 6 7 8 9