Ana Birchall: Băncile să negocieze cu clienții care au credite în franci elvețieni

Deputatul PSD Ana Birchall s-a adresat Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului pentru a se găsi soluţii prin care băncile să se aşeze la masa discuţiilor cu românii care au contractat credite în CHF, aşa cum au promis în faţa Comisiei pentru Buget a Camerei Deputaţilor și în întâlnirile cu diverse organizaţii ale socieţăţii civile.

“Astăzi am depus o adresă la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu numărul4147/23.04.2015 prin care solicit domnului preşedinte Marius Alexandru Dunca să ia măsurile necesare astfel încât să fie identificate, pe cale dialogului, soluţii corecte și echitabile care să împartă povara între clienţi şi bănci. Aceşti oameni necăjiţi a căror singură vină este aceea că au avut încredere în bancă, contractând un credit care trebuia să-i ajute şi nu să le amaneteze viitorul lor şi al familiilor lor, au nevoie de astfel de soluţii. Aşa cum am mai avertizat, nesoluţionarea litigiilor prin asumarea comună între bancă şi client a poverii creditelor neperformante poate afecta pe viitor încrederea publică în procesul creditării”, a declarat deputatul PSD Ana Birchall.

“Povara trebuie împărţită!”

Deputatul PSD a mai subliniat: “Aprecierea francului elveţian în raport cu leul şi în luna aprilie, când s-a atins un curs de conversie de 4,31 lei (21 aprilie), urmând trendul crescător de la începutul anului, readuce în prim-plan problema socială a românilor care au contractat credite în CHF şi care se află acum în imposibilitatea achitării ratelor bancare. În discuţiile din cadrul Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor, atât Banca Națională a României (BNR), cât şi reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) au militat pentru negocierea individuală a contractelor de către fiecare bancă în parte, cu respectarea principiului conform căruia povara creșterii cursului la CHF să fie împărțită în mod corect şi echitabil între bancă şi client şi să nu fie lăsată exclusiv pe umerii clienţilor, aşa cum se întamplă în acest moment. Povara trebuie împărţită!”.

Sursa: dcnews.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci