Ana Birchall, în război cu băncile în criza creditelor în franci elvețieni

Deputatul PSD Ana Birchall, raportor al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor în problema creditelor în franci elveţieni, atrage atenția că trebuie reluate dezbaterile pe proiectul de lege privind conversia creditelor pe care l-a iniţiat în 2014.

“Am solicitat Biroului Permanent al Comisiei pentru buget punerea pe ordinea de zi şi reluarea în regim de urgenţă a discuţiilor asupra proiectului de lege L345/2014 – Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori, prin care propun o posibilă soluţie pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă românii cu credite în franci elveţieni, sufocaţi de majorările ratelor bancare lunare, exclusiv din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar”, a subliniat Ana Birchall.

Deputatul PSD a cerut băncilor şi instituţiilor bancare să comunice Comisiei de buget ce măsuri au fost luate pentru a soluţiona criza creditelor în franci elveţieni. Instituţiile care au răspuns solicitării sunt Volksbank România, Consiliul Patronatelor Bancare din România şi Banca Naţională a României.

Ana Birchall a explicat că unele instituţii bancare nu şi-au îndeplinit angajamentele asumate de a împărţi povara creditelor cu proprii clienţi, iar în acest context, Legislativul trebuie să vină cu o soluţie

Sursa: dcnews.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci