Conversia creditelor in franci elvetieni, masura care a salvat Ungaria

Premierul Viktor Orban a spus vineri ca guvernul sau ar fi cazut daca Ungaria nu ar fi convertit in forinti credite ipotecare in franci elvetieni de mai multe miliarde inainte de cresterea masiva din ianuarie a monedei elvetiene.

Executivul de la Budapesta a ordonat la sfarsitul anul trecut bancilor ungare, dintre care circa jumatate sunt cu capital strain, sa converteasca creditele la cursul de atunci.

Daca nu am fi procedat astfel, saltul brusc al francului, venit dupa decizia-soc a Bancii Nationale a Elvetiei de a elimina plafonarea acestuia in raport cu euro ar fi fost catastrofal pentru Ungaria, a declarat vineri intr-un discurs Ludovic Orban.

“Ratele lunare ale celor cu credite ar fi crescut in medie cu 70%. Cred ca guvernatorul bancii centrale, Gyorgy Matolcsy, are dreptate cand spune ca tara nu ar fi fost capabila sa faca fata la asa ceva”, a adaugat premierul ungar.

“Familii s-ar fi destramat si … chiar daca avem o parere buna despre puterea guvernului, acesta probabil ca nu ar fi fost capabil sa sa stapaneasca asa ceva iar tara ar fi cedat haosului”, spune Orban.

In general, aprecierea francului dupa criza financiara a pus deja multi imprumutati in pozitia de a se zbate pentru a-si plati ratele si a incarcat balantele bancilor cu credite neperformante.

Viktor Orban a spus ca a riscat cand l-a numit pe Matolcsy, fostul sau ministru al economiei si “cel mai creativ economist” al tarii, la conducerea bancii centrale in 2013, dar decizia pare acum ca a dat rezultate.

Banca centrala a usurat procesul de conversie furnizand euro din rezerva sa pentru a ajuta institutiile financiare.

Conversia creditelor ipotecare a fost vazuta la acel moment ca inca una dintre politicile neortodoxe ce si-au primit porecla de “Orbanomics”, dar alte tari din regiune unde gospodariile au probleme cu creditele in franci elvetieni se gandesc acum la masuri similare.

Guvernul Romaniei a discutat, la mijlocul lunii martie, in prima lectura, un proiect de lege privind conversia in lei a creditelor in valute care s-au apreciat cu peste 50% fata de leu raportat la momentul contractarii creditului.

Dupa conversia in lei, bancile vor acorda un discount de 15% din valoarea rezultata iar statul va asigura garantii pentru 50% din suma.

Sursa: hotnews.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci