CREDITE FRANCI ELVEȚIENI. Ana Birchall cere întrunirea de urgență a Parlamentului

Deputatul PSD Ana Bichall a cerut biroului Comisiei pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților să convoace în cel mai scurt timp membrii comisiei. Scopul este susținerea măsurilor propuse de ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, în acord cu BNR,  pentru ajutorarea celor afectați de fluctuațiile cursului de schimb ale francului elvețian. 

 “Vreau să salut iniţiativa domnului prim-ministru Victor Ponta şi a domnului ministru de Finanţe Darius Vâlcov, care respectând principiile unei pieţe libere, au propus soluții, împreună cu reprezentanţii BNR pentru a veni în sprijinul zecilor de mii de oameni afectaţi de creşterea ratelor datorate exclusiv fluctuaţiilor cursului de schimb valutar a francului elveţian. Solicit biroului Comisiei pentru buget-finanțe a Camerei Deputaţilor să convoace în cel mai scurt timp membrii Comisiei pentru a susţine soluţiile propuse de ministrul Finanţelor, domnul Darius Vâlcov, în urma discuţiilor cu reprezentanţii BNR şi pentru promovarea altor măsuri legislative complementare pentru ajutorarea celor afectaţi de fluctuaţiile cursului  de schimb al francului elveţian. Amendarea OUG nr. 46/ 2014 privind re-scadenţarea creditelor prin majorarea plafonului de la 2200 lei brut la 2500 lei net este un prim pas pentru ajutorarea a peste 80% dintre cei care au credite în franci elveţieni”, a declarat deputatul PSD Ana Birchall, potrivit unui comunicat de presă remis DC NEWS.
“Această măsură susținută complementar de adoptarea proiectului de lege pe care l-am inițiat privind conversia creditelor din monede străine în moneda naționala având la bază Directiva Europeană 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, precum și a altor facilităţi fiscale cum ar fi reducerea impozitului pe venit până la 900 de lei oferă tuturor românilor ameninţaţi că îşi vor pierde agoniseala de o viaţă datorită creșterii ratelor bancare exclusiv din cauza fluctuaţiilor de schimb valutar, soluţii responsabile, care pot fi puse în practică, nu soluții demagogice şi politicianiste”, a mai susţinut Ana Birchall.
“Este încurajator că zilele acestea o bancă importantă din România a demarat un program de susţinere şi de ajutorare a românilor care au credite în franci elveţieni şi care sunt sufocaţi de creşterea ratelor bancare din cauza fluxului de schimb valutar. Fac un apel către celelalte bănci care au în portofoliu credite în franci elveţieni să vină în regim de urgenţă cu măsuri concrete de ajutorare reală a celor care acum sunt în necaz, care riscă să îşi piardă agoniseala de o viaţă. Fiecare bancă trebuie să înţeleagă că a avea în portofoliu credite neperformante care devin active toxice le afectează negativ propriul bilanţ bancar. Fiecare bancă trebuie să înţeleagă că este şi în interesul lor economic să promoveze în regim de urgenţă soluţii pentru a evita creşterea numărului creditelor neperformante în franci elveţieni şi să îi ajute pe toţi românii aflaţi acum în necaz să nu fie executaţi silit şi să îşi poată plăti ratele la un curs suportabil. Românii nu mai trebuie să trăiască permanent cu frica că îşi pot pierde agoniseala de o viaţă şi că pot fi aruncaţi în stradă pentru că rata bancară a crescut de la lună la lună datorită creșterii cursului de schimb valutar”, a încheiat deputatul PSD Ana Birchall.
Sursa: dcnews.ro
Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci