Credite franci elvețieni. Theodor Stolojan: Discursul ministrului Finanţelor, de o aroganţă incredibilă

Discursul ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, despre românii cu credite în franci elveţieni “a fost de o aroganţă incredibilă”, a declarat, luni, la RFI, Theodor Stolojan, europarlamentar PNL și fost premier, în opinia căruia “soluţia nu poate fi decât individuală” cu condiția ca “băncile să înţeleagă că trebuie să creeze realmente o relaxare pentru debitori”.

 Referindu-se la discursul de vineri al ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov, europarlamentarul Theodor Stolojan a declarat că acesta “i s-a părut de o aroganţă incredibilă, adică nu avem 150 de mii, avem 75 de mii (de oameni cu credite în franci elveţieni-n.r.). Aici discutăm de regulă de familii, nu discutăm de un individ sau altul, discutăm de familii care au luat credite pentru a-şi asigura o locuinţă. Deci sunt situaţii sociale deosebite care se creează”.
Theodor Stolojan consideră că “soluţia nu poate fi decât individuală”, dar băncile trebuie să relaxează condiţiile, “care nu înseamnă prelungirea în timp a ratelor, cu aceeaşi dobândă. Băncile trebuie să accepte că au o responsabilitate în ceea ce s-a întâmplat în România şi prin urmare, cu ocazia discutării individuale a fiecărui contract să reducă dobânda, să găsească alte forme în care şi banca să suporte o parte din influenţele astea negative”.

Potrivit europarlamentarului PNL, băncile au o responsabilitate în acestă situație pentru că “au acceptat să îndemne persoane neinformate financiar, fără educaţie financiară, să ia credite în franci elveţieni”, iar dacă unitățile bancare nu vor înțelege acest lucru, Guvernul şi BNR trebuie să găsească o soluţie colectivă.

“În măsura în care băncile comerciale nu înţeleg că discuţiile individuale pe fiecare credit trebuie să fie realmente şi asumarea de către fiecare bancă a unei părţi din această influenţă negativă formidabilă pentru orice debitor care a luat credite în franci elveţieni, atunci Guvernul şi Banca Naţională trebuie să ajungă şi la o soluţie colectivă, aşa cum s-au întâmplat în alte ţări. Să ne amintim de exemplu că Austria a interzis la un moment dat creditele în franci elveţieni, Ungaria a luat alt gen de măsuri. Deci trebuie găsită o soluţie colectivă, dacă băncile comerciale din România nu înţeleg că trebuie să-şi asume o parte din această pierdere, mai ales că toate analizele arată că sistemul bancar din România are o capacitate neobişnuită de a suporta pierderi, prin fel de fel de comisioane, prin dobânzi mult mai mari decât ar fi necesar”, a mai spus fostul prim-ministru.

Sursa: dcnews.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *