BCR, executată silit de către clienții care au câștigat procesul la ICCJ

Banca Comercială Română este executată silit de către clienții care au câștigat un proces pe clauze abuzive la Înalta Curte de Casație și Justiție. Executarea privește comisioanele încasate necuvenit de către bancă și pornește după ce Judecătoria sectorului 3 a respins cererea băncii de suspendare provizorie.

BCR, cea mai mare bancă din România, este în executare silită, la cererea a aproximativ 200 de clienți care au câștigat definitiv un proces cu banca pe clauze abuzive. Decizia finală a fost luată de ÎCCJ, care a admis recursul clienților reprezentați de avocatul Gheorghe Piperea și l-au respins pe cel al băncii.

BCR a făcut contestație la Judecătorie împotriva executării silite și a cerut o suspendare provizorie, însă instanța de la Sectorul 3 a respins definitiv această cerere, astfel că executarea își urmează cursul.

Sursa: profit.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci