Franci elvețieni. Povestea buzoianului care a învins banca

Buzoianul Ovidiu Oltean nu mai putea plăti ratele la creditul contractat din cauza creşterii monedei elveţiene în comparație cu leul. El a acţionat în instanţă banca şi judecătorii s-au pronunţat în favoarea sa.

În 2007, Ovidiu Olteanu a contractat la Pireus Bank un credit de nevoi personale în valoare de 112.000 de franci elveţieni, scadent în anul 2025.

La momentul la care a luat creditul, buzoianul avea venituri destul de mari, fiind proprietarul unei firme, însă a urmat criza economică, veniturile i-au scăzut, iar când valoarea francului a început să crească s-a văzut în incapacitatea de a plăti lunar ratele la bancă.

El spune că în aprilie 2014 a decis să dea în judecată banca, în condiţiile în care era hărţuit continuu, fiind sunat şi pentru întârzieri de câteva zile.

Bărbatul mai spune că angajaţii băncii ajunseseră să îi sune pe vecinii săi, care îl opreau pe scara imobilului şi îi spuneau că va fi evacuat dacă nu îşi va achita ratele la bancă.

“Am contractat creditul în anul 2007 pentru că dobânda era cea mai scăzută şi era valuta cea mai ieftină de pe piaţă. Venind criza, au intervenit problemele si am solicitat băncii să îmi mai scadă din dobândă şi să ne ajute pentru că întotdeauna depuneam banii cu o lună-două înainte, niciodată nu fuseseră nevoiţi să mă sune până atunci. După ce am început să întârzii, au început să mă sune şi să mă hărţuiască, să îmi sune vecinii, prietenii. La un moment dat, le-am zis să vină să îmi pună un banner mare pe poartă că am întârziat o lună. Mă sunau tot timpul. Într-o zi le-am zis că nu pot vorbi pentru că sunt la volan şi atunci au spus că de ce nu vând maşina ca să le plătesc datoria sau să mai pun ceva gaj, că garanţia este prea mică. Atunci am considerat că cel mai bine e sa apelez la justiţie”, a declarat, miercuri, Ovidiu Olteanu, care la momentul contractării creditului plătea o rată lunară 970 de lei, iar înainte de intentarea procesului ajunsese să achite aproape 3.000 de lei.

Magistrații au stabilit că fiecare rată datorată de bărbat ar trebui să fie plătită la cursul franc elveţian-leu la data încheierii contractului de credit, începând cu data scadenţei primei rate şi până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părţi. Banca mai este obligată să plătească reclamantului 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Instanţa a respins însă ca neîntemeiate capetele de cerere privind plata ratelor în moneda naţională şi constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare din contractul de credit.

Decizia Tribunalului Buzău nu este definitivă, scrie Gandul.

Sursa: dcnews.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

One comment

  1. Am şi eu o curiozitate. Cum plăteşte ratele mai departe dacă i s-a acordat conversia la data încheierii creditului, dar nu poate plăti în lei?! Cum cumpără CHF: la valoarea actuală si apoi converteşte în lei la valoarea de atunci?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *