Comunicat al GCCC – Grupul Clientilor cu Credite in CHF cu privire la impozitarea operatiunilor de dare in plata

Avand in vedere ultimele afirmatii facute de catre doamna Anca Dragu, Ministerul Finantelor Publice si domnul Gabriel Biris, Secretar de Stat in cadrul aceluiasi minister, cu privire la impozitul care, in viziunea dumnealor, ar trebui platit de catre debitori in cazul operatiunilor legate de darea in plata, impozit de 2-3% calculat la soldul creantei, GCCC transmite urmatoarele:

Din punctul nostru de vedere impozitarea actelor de transfer de proprietate aferente procesului de dare in plata nu este, in prezent, prevazuta legislativ. Contrar celor afirmate atat de catre doamna Dragu cat si de catre domnul Biris, articolul din Codul Fiscal (art. 111) la care dumnealor fac referire nu prevede impozitarea darii in plata.

CAPITOLUL IX Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

ART. 111 – Definirea venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

(1) La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează astfel:

  1. a) pentru construcțiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum și pentru terenurile de orice fel fără construcții, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv:

(i) 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

(ii) peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv;

  1. b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobândite la o dată mai mare de 3 ani:

(i) 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

(ii) peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv.

 

Darea in plata NU aduce niciun venit clientului bancar, acesta renuntand la proprietate in favoarea bancii, fara a avea un beneficiu, ci dimpotriva, suporta o pierdere ce echivaleaza cu valoarea apartamentului. Consumatorul nu incaseaza SOLDUL creditului + dobanzi + penalitati, asa cum sustine, consideram, in mod eronat, Ministerul Finantelor Publice, ci pierde un imobil pe care il detine. Banca, in schimb, obtine o proprietate pentru care nu mai are dreptul sa solicite plata ratelor, fiindca este proprietarea cu care s-a garantat un credit.

Consumatorul a platit deja impozit atunci cand a cumparat imobilul prin contractul de vanzare-cumparare, folosind imprumutul la banca pentru finantare. Ba chiar sunt cazuri in care cumparatorul a achitat integral tot impozitul aferent, vanzatorul fiind interesat sa obtina un pret si atat. Conform MF, cel care doreste sa apeleze la legea darii in plata ar trebui sa plateasca impozit de cel putin doua ori, daca nu de trei. In cazul darii in plata, nu se cumpara si nu se vinde nimic, ci se sterge o datorie in urma transferului de proprietate.

Aplicabilitatea legii face referire la “construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii”. Pe ce se intemeiaza interpretarea doamnei Ministru Dragu si a domnului Biris ca impozitul se calculeaza la valoarea soldului + dobanzilor + penalizarilor? Adica dumnealor vorbesc de un impozit pe o suma datorata bancii, pe care banca o va incasa in viitor, suma pe care tot banca o poate modifica oricand si oricum.

Din aceste motive consideram ca punctul de vedere al Ministerului Finantelor Publice nu are un temei legal.  Mai mult, este revoltator faptul ca aceasta  interpretare eronata a Codului Fiscal pune inca un obstacol, care s-ar putea dovedi fatal, in calea  cetatenilor care ar vrea si au nevoie disperata sa beneficieze de legea darii in plata. Nu este normal ca statul sa vrea sa se imbuibe din tragediile oamenilor, nu este normal sa pui taxe pe libertatea lor. Pentru debitori, atitudinea reprezentantilor Ministerului Finantelor seamana  izbitor cu cea a bancilor care s-au opus din rasputeri acestei legi. Sesizam aceeasi nepasare fata de situatia reala a cetatenilor care au ajuns la capatul puterilor si care sunt nevoiti (din cauza practicilor ilegale si abuzive ale bancilor) sa renunte la tot ce au platit pana in prezent (avans, rate lunare, comisioane bancare) dar si la imobilul in care locuiesc.

Mai multi membri ai grupului nostru au trimis mailuri, atat doamnei Dragu, cat si domnului Biris, in incercarea de a clarifica aceasta interpretare pe care Ministerul Finantelor Publice a oferit-o asupra problemei impozitarii. Raspunsul primit de la domnul Biris este:

„Stimate domn, Imi pare rau ca sunteti obiectul unei (alte) manipulari si ca ati fost facut sa credeti ca aceasta problema vine de la MF, nu din modul defectuos in care Legea 77/2016 privind darea in plata a fost redactat. Corect ar fi fost sa fim intrebati inainte, de catre initiatori, cu privire la impactul fiscal, asa cum am fost dealtfel intrebati de patronatele bancare cu privire la mai multe aspecte fiscale ale darii in plata care le erau de interes. Pentru acuratete, va dau mai jos textul relevant din Codul fiscul: “Art. 111 (1) La transferul dreptului de proprietate si al dezmembrãmintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra constructiilor de orice fel fi a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fãrã constructii, contribuabilii datoreazã un impozit care se calculeazã astfel: a) pentru construcþiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum si pentru terenurile de orice fel fãrã construcþii, dobândite într-un termen de pânã la 3 ani inclusiv: (i) 3% pânã la valoarea de 200.000 lei inclusiv; (ii) peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depãseste 200.000 lei inclusiv; b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobândite la o datã mai mare de 3 ani: (i) 2% pânã la valoarea de 200.000 lei inclusiv; (ii) peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depãseste 200.000 lei inclusiv. (2) Impozitul prevãzut la alin. (1) nu se datoreazã în urmãtoarele cazuri: a) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si construcþiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale; b) la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donatie între rude si afini pânã la gradul al III-lea inclusiv, precum si între soþi; c) în cazul actelor de desfiinþare cu efect retroactiv pentru actele de transfer al dreptului de proprietate asupra proprietãþilor imobiliare; d) constatarea în condiþiile art. 13 din Legea cadastrului si a publicitãþii imobiliare nr. 7/1996, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare. Dupa cum puteti citi, textul din Codul fiscal nici macar nu face referire la “venit”, ci doar la transfer de proprietate (ceea ce se face la darea in plata)… Deasemenea, textul prevede ca inclusiv in cazul donatiilor (!) – daca nu sunt facut intre rude, se datoreaza impozitul. Cred ca suntem de acord ca in nici un caz donatia nu genereaza “venit”, fiind o liberatiune si cu toate acestea este impozitata. Nu va spun ca este corect sa fie impozitate, ci doar va spun ce prevede legea. Ca sa putem spune noi, la MF, ca acest impozit nu se datoreaza, era nevoie de o prevedere expresa in acest sens, prevedere care ar fi trebuit sa fie inclusa in lege de catre initiatori. Acum, domniile lor, nu fac decat sa va instige impotriva mea si a colegilor din minister, pentru ca nu au inclus in legea initiata de dansii o litera in plus la laineatul (2): “e) in cazul transferului dreptului de proprietate in conditiile legii privind darea in plata”. In lipsa unui astfel de articol, raspunsul nostru nu putea fi decat cel pe care il criticati, oricat de nedrept ar parea el. Cu stima, Gabriel Biris Secretar de Stat Ministerul Finantelor Publice”.

Nu stim la ce manipulare face referire domnul Biris, insa stim cu certitudine ca debitorii sufocati de datorii au asteptat cu nerabdare legea darii in plata. De asemenea observam din raspuns ca domnul Biris omite sa mentioneze titlul capitolului din Codul Fiscal, in care se face clar referire la VENITURI, titlu pe care a uitat sa-l transcrie (pentru acuratete?). Atacurile ironice la adresa initiatorilor acestei legi, puternic sustinuti de cetateni, sunt cel putin ciudate in contextul in care te adresezi unor oameni care asteapta cu sufletul la gura sa poata beneficia de lege. Cat despre faptul ca in lege nu a fost cuprinsa mentiunea cu privire la impozitare, de ce ar fi trebuit inclusa cand aici nu e vorba de un venit, ci de eliberare de datorii? Unde este logica impozitarii unei datorii? In plus, chestiunile legate de impozitare nu ar trebui sa fie clarificate de Codul Fiscal? Daca statul considera ca trebuie neaparat sa se infrupte din nenorocirea oamenilor, de ce nu a clarificat aspectul timp de un an de zile in care aceasta lege a fost in dezbateri la Parlament? Timp in care Guvernul a emis puncte de vedere.

Domnul Biris considera ca problema impozitarii nu a fost generata de Ministerul Finantelor Publice. Ne intrebam insa de ce domnul Biris, ca voce a Ministerului Finantelor Publice, NU a prezentat urmatorul raspuns:

Ministerul Finantelor Publice doreste sa clarifice problema impozitului datorat statului prin actul darii in plata. Tinand cont ca darea in plata nu genereaza un venit pentru consumator, acesta nu va plati niciun impozit. In sprijinul cetatenilor care au fost victime ale abuzului bancilor solicitam si Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania sa calculeze un minim pentru taxele notariale ce izvorasc din actul darii in plata. Suntem alaturi de cetateni si condamnam cu vehementa practicile ilegale ale bancilor care determina cetatenii de buna-credinta sa ramana fara imobilul in care locuiesc, solicitand dobanzi si comisioane abuzive. Consideram ca Ministerul Finantelor Publice este o institutie care vine mereu in sprijinul cetatenilor si incurajam demersurile legislative ale Parlamentului Romaniei care au ca scop protejarea cetatenilor.”

Intr-adevar, Ministerul Finantelor Publice cauta doar solutii sa ia de la oamenii care oricum nu au de unde plati, un impozit cat mai mare. Am aprecia daca ar demonstra acelasi interes si aceeasi perseverenta in colectarea datoriilor catre stat ale marilor datornici.

In incheiere, GCCC – Grupul Clientilor cu Credite in CHF solicita Guvernului sa emita o Ordonanta de Urgenta prin care sa se excepteze clar cetatenii romani beneficiari ai legii darii in plata de la plata oricarui impozit legat de transferul de proprietate sau altor taxe avand acelasi regim. Acest lucru ar insemna solutionarea ferma si clara a problemei. Ne exprimam speranta ca Guvernul Ciolos va dovedi deschidere pentru rezolvarea problemelor cetatenilor romani, aceasta masura fiind o oportunitate in acest sens.

GCCC – Grupul Clientilor cu Credite in CHF

Prin echipa de coordonatori

 

 

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *