De ce autoevacuarea familiei poate însemna salvarea acesteia

Pe 3 decembrie 2015, dnul Adrian Vasilescu, consultantul de strategie al BNR, încerca să manipuleze (mai mult sau mai puțin intenționat) opinia publică, cu privire la legea dării în plată a unor bunuri imobile spunând: “Legea asta, aşa cum e făcută, e legea autoevacuării. Dacă omul a luat credit pentru casa lui de locuit, ce face? Îşi scoate singur familia din casă?”.

Domnule Vasilescu, cu tot respectul pentru vârsta și experiența dvs, nu aveți dreptate. Și v-o spune exact un debitor care ar putea să beneficieze de această lege. Am luat credit pentru o casă de locuit în anul 2007. Înainte depusesem la Primăria Sibiu, unde pe vremea aceea era primar dnul Iohannis, dosarul pentru solicitarea unei locuințe ANL, neavând pe atunci opțiunea programului PRIMA CASĂ. Știm cu toții cum s-au obținut unele locuințe ANL – trebuia să dai „avans” cui trebuie. Ei bine, nu am vrut să ofer acest „avans” ilegal și imoral iar rezultatul a fost că… nu m-a băgat nimeni în seamă.

În condițiile în care locuiam cu soția și cu un copil de șapte ani (și urma să vină încă unul) într-un apartament de aprox. 30 mp (cumpărat de părinții mei cu puținii bani dintr-o moștenire – 7000 DM) confort trei – tip vagon – cu o bucătărie în care nu încăpeai trei inși și o baie cu o cadă în care nu puteai întinde picioarele, la parterul unui bloc dintr-un cartier mărginaș al Sibiului, unde îți ieșea canalizarea în baie de fiecare dată în perioada sărbătorilor, am decis să fac o schimbare. Mi-am dorit atunci (în 2007) „luxul” de a oferi copiilor mei mai mult – câte o cameră pentru fiecare din ei, în care să aibă intimitate și un birou la care să-și poată face lecțiile în liniște.

tiglari

Conduceam pe atunci un „bolid de lux”, o Skoda 120 din 1980, cu tracțiune pe spate – era o adevărată aventură să mergi iarna cu ea la munte…

skoda

În condițiile astea, pentru că prinsesem un post binișor plătit și începusem să câștig cât să-mi pot permite o chirie într-un apartament cumsecade, am considerat că e mai bine pentru familia mea să plătesc o rată lunară, echivalentă cu o chirie, pentru un apartament pe care să-l pot amenaja cum vreau eu și care să fie proprietatea mea, în loc să plătesc o chirie altuia, stând cu frica de a fi evacuat după cum și când are chef vreun proprietar oarecare. Și am considerat că mai degrabă am încredere într-o instituție, într-o bancă, decât într-o persoana fizică.

Așa am ajuns să merg prin bănci pentru a obține un credit. Pentru că nu aveam bani suficienți pentru a-mi permite „luxul” de a cumpărat un apartament cu trei camere în Hermannstadt-ul dlui Președinte, o asemenea opțiune putând costa în 2007 cca 60-65.000 euro, am optat pentru un apartament într-un orășel apropiat, Cisnădie, la 5 km de Sibiu, (pe vremea aceea, firma la care lucram deconta transportul) la un cost considerabil mai mic: 43.000 euro. Pentru că deja aveam experiența canalizărilor defecte din România și a intervențiilor întârziate ale celor de la Apă-Canal, precum și experiența locuirii la bloc având deasupra ta vecini certați cu bunul simț și iubitori de chefuri, am decis să cumpăr apartament la etajul IV (ultimul) ca să nu fiu nevoit să mai suport tot felul de sărituri și zgomote deasupra mea. Am găsit un asemenea apartament într-un bloc la ieșirea din orașul Cisnădie, într-o zonă frumoasă, liniștită și cu aer curat. Nu mi-am dorit să fac credit pentru un ansamblu imobiliar și nici pentru a face speculă. Mi-am dorit un locșor în care să-mi cresc liniștit copiii și să fac din ei cetățeni model ai României! Atât. Mi-am dorit prea mult, domnule Vasilescu? Am vrut, oare, să mă întind mai mult decât îmi era plapuma? Eu cred că nu. Și în situația mea mai sunt probabil zeci de mii de români.

cisnadie

Pentru că lucram în Sibiu, era necesar să fac naveta de la Cisnădie și pentru că vechea Skoda 120 nu mai făcea față normelor de circulație în siguranță pe drumurile publice din România, am decis să iau – tot pe credit – un „Ferrari” din care să pot arunca la un moment dat cheile casei, ca să-l enervez pe domnul Preda. Acest „Ferrari” a fost, până la urmă, o mașină pentru oameni cu buget redus, deloc pretențioasă și fără fițe: un VW Lupo adus de un samsar de mașini din Germania, fără niciun fel de opțiuni pe el – „chel” – cea mai simplă mașină posibilă, dar suficient pentru ce-mi trebuia mie: navetă zilnică pe o distanță de aprox. 30-35 km dus-întors. Am plătit pe ea 5000 euro, un preț mult umflat. M-am întins din nou mai mult decât mi-era plapuma? Am vrut „fițe” dle Vasilescu?

lupo

Aceasta mașină o dețin și acum, iar între timp a fost lovită cel puțin de vreo 5 ori de diverși bizoni din trafic și odata a fost vandalizată în parcare de tineri români prieteni cu Bachus. C-așa-i în România…

Și de-acum, începe coșmarul numit credit ipotecar în franci elvețieni la Bancpost, una dintre cele mai inflexibile bănci din România. Așadar, am mers la bancă și am dat acolo de un ofițer de credite foarte amabil – Lucian Simion. Am explicat pentru ce vreau credit și mi-a recomandat două produse: un credit ipotecar pentru aparatament și un credit de consum pentru mașină. Ca să plătesc cât mai puțin lunar (considerând că îmi va fi mai ușor, și luând în calcul și o eventuală posibilă pierdere a locului de muncă în viitor), am optat pentru perioada maximă de rambursare, respectiv 33 de ani la creditul ipotecar și 10 ani la cel de consum. Pe atunci costurile lunare fiind foarte mari la un credit în lei și destul de nesigure la un credit în euro, am optat pentru un credite în franci elvețieni, convins atât de discursul ofițerului de credite cu privire la stabilitatea cursului de schimb al francului, cât și de pliantele existente pe piața bancară și în care SE MANIPULA consumatorul prin ceea ce aveam să aflu mai târziu că se cheamă PRACTICI COMERCIALE ÎNȘELĂTOARE. Se spunea în pliante din vremea aceea despre posibilitatea finanțării de până la 100% a costului unui apartament de către Bancpost, grad de îndatorare de până la 70% și dobânzi la CHF începând de la 3,9%. Așa au fost mințiți și manipulați clienții. Acum poate ne prezentați dvs o statistică, dle Vasilescu, cu numărul de credite de la Bancpost care mai au marje de 3,9% (și acestea să nu fi fost obținute de client prin instanța de judecată) și cui mai aparțin aceste credite.

Așadar, am demarat procedurile de obținere a creditelor, mi s-a aprobat un credit ipotecar de 28.000 euro (dar in franci, 46.500 CHF), urmând ca eu să plătesc un avans de 15.000 euro vânzătorului apartamentului.

contract credit ipotecar_Page_1 copy

Am bătut palma cu vânzătorul apoi… surpriză… Am fost sunat de acesta ca să mă informeze că „s-a constatat o furtună” – acoperișul blocului fusese smuls. Efectul îl puteți vedea în filmarea de mai jos.

Fiind la prima achiziție de locuință, fără experiență, presat de nevoia mutării din vechiul apartament pe care-l vândusem între timp și, fiind și om de cuvânt, nu am renegociat prețul viitorului apartament. Am considerat că se poate rezolva relativ ușor problema acoperișului printr-o izolație tradițională cu membrană bituminoasă. Am încheiat în cele din urmă tranzacția, banca a virat 28,000 euro vânzătorului apartamentului, iar noi am fost bucuroși că avem un cuibușor al nostru (vechiul apartament fusese proprietatea părinților mei, care au fost dispuși să ne lase să-l vindem iar o parte din bani să-i folosim ca avans la noul apartament – care nu era tocmai nou, ci blocul fusese construit în 1979). Eram, așadar, proprietarii unei „vile de lux”, nu domnule Preda? Nu, domnule Vasilescu?

Și a început show-ul – viața de „blocatar” în „Romanika”. La prima ploaie apartamentul a fost inundat. Am început să mă documentez cu privire la Legea asociațiilor de proprietari, am aflat că acoperișul nu fusese construit cu autorizație și nu avusese nicio garanție, nu avusese un proiect. Am cerut ajutorul Asociației de Proprietari, m-am lovit de incompetența unor relicve comuniste atât din Primărie cât și din Asociația de Proprietari și în cele din urmă am fost nevoit să împrumut bani și să refac hidroizolația de deasupra apartamentului pe banii mei. M-a costat și asta vreo 2500 de euro, sumă pe care speram s-o recuperez de la Asociația de Proprietari. Am dus chitanțele doveditoare ale costurilor, am fost amenințat cu bătaia… am fost nevoit în cele din urmă să merg în instanță – a fost primul proces din viața mea (al este cu Bancpost) – ca să-mi recuperez banii. Am câștigat procesul dar nici în ziua de azi nu am putut recupera toți banii pentru reparație și am renunțat.

Revenind la ce vă (ne) doare: legea dării în plată. Domnule Vasilescu, în acest moment, sunt mamă și tată pentru trei copii (cu vârstele de 15 ani, 8 ani și un an) pentru că am fost nevoit să-mi las soția să plece în străinătate ca să câștige bani suficienți cât să-mi permit să-mi plătesc ratele, ca să nu fiu executat silit (firma la care lucrez eu acum este în insolvență, deci pot fi concediat sau trimis în șomaj oricând). Trecând peste frustrarea aceasta și ura pe care am acumulat-o împotriva sistemului bancar Românesc, haideți să trecem la ceea ce vă place dvs. cel mai mult: la cifre.

Așadar, în august 2007 am scos din bancă (BANCPOST) 28.000 euro (adică 46.500 CHF, respectiv 95.092 lei). Am plătit până acum 30.581 CHF (adică aprox. 24.000 euro la cursul Bancpost, respectiv vreo 104.000 lei) și constat cu stupoare că mai am de plată NUMAI CA SOLD (omitem ce dobândă ar mai trebui să plătesc) 43.218 CHF (respectiv 179.658 lei, adică 39.511 euro) pentru un apartament care face acum, în piață, maxim – maxim 30.000 euro. Adică, am plătit ca prostul, vreme de 8 ani de zile, 30.581 CHF, din care numai 3282 CHF mi s-au scăzut din sold. Vi se pare moral? Vi se pare echitabil? Nu mai degrabă aduce a HAZARD MORAL?

Când am luat creditul ipotecar, am plătit câteva luni bune, între 650-800 lei/lună rata. A venit criza, veniturile au scăzut, cursul francului elvețian a crescut… Am cerut ajutorul băncii. După prima restructurare, banca m-a ajutat cu o mărire de marjă de la ZERO (cât fusese inițial) la 8 p.p., în condițiile în care veniturile mele erau tot mai scăzute, iar cursul CHF creștea în continuu. Astfel, am ajuns să plătesc azi 1305 lei! S-a dublat rata, dle Vasilescu, prin mărirea abuzivă efectuată de bancă și prin explozia cursului de schimb valutar. Am ajuns bătaia de joc a unei bănci!

Pe luna noiembrie a.c. am avut la creditul ipotecar o rată de 51 CHF pt principal (212 lei) + 263 CHF pt dobândă (1093 lei) = 1305 lei (292 euro la curs BNR). O chirie în orașul în care locuiesc, la casă, în condiții bune, costă cca 150 de euro. O chirie într-un apartament similar (sau chiar mai mare) la Sibiu, orașul în care lucrez, costă in jur de 200 de euro.

Transportul până în orașul Sibiu unde lucrez mă costă aprox 103 euro (benzina mașinii + abonamentele de autobuz în Sibiu).

Dacă în acest moment renunț la apartament în favoarea băncii, rămân cu 50 euro (economia de transport prin anularea navetei) + aprox 90 de euro (diferența între o chirie și rata actuala la bancă) = 140 euro/lunar * 12 luni = 1680 euro anual = 13.440 euro in 8 ani, deci aprox. cât am dat avand la apartamentul actual. Acești bani i-aș putea folosi ca avans pentru un alt apartament peste 8 ani, în condiții cu siguranță mult mai avantajoase decât acum, când avem cele mai mari dobânzi din Europa. Unde greșesc, dle Vasilescu?

Dacă aș ajunge la executare silită, aș putea să pățesc precum colegul Oliver Neagoe:

„În iulie 2008, Oliver Neagoe a luat un credit ipotecar de 37.400 de franci elvețieni de la OTP Bank pentru achiziția unui apartament în orașul Sfântul Gheorghe.

«Nu vă imaginați că am cumpărat o vilă, era un apartament de 40 de metri pătrați într-un cartier mărginaș al orașului», spune Oliver.

Rata lunară era de 310 franci, în jur de 650 de lei la acel moment. Pentru că nu avea venituri suficiente pentru acest credit, banca i-a cerut să aducă încă doi co-debitori.

Vara anului 2008 era ultima pentru o lungă perioadă în care economia avea să mai duduie. Din toamnă a venit criza financiară, care în 2009 s-a transformat într-o cădere foarte abruptă a economiei României.

În Ianuarie 2009, Oliver întâmpină primele probleme la plata ratelor și merge la bancă pentru a găsi o soluție. Francul s-a apreciat puternic în fața leului, rata ajunsese la 850 de lei, iar veniturile lunare la omului scăzuseră la 900 de lei

Obține de la bancă o amânare de șase luni la plată, dar acest gen de înțelegeri nu fac decât să mute datoria mai târziu, în speranța că veniturile debitorului vor crește vertiginos.

Încearcă să obțină și o reducere a dobânzii, dar este refuzat. Din octombrie 2011 nu-și mai plătește ratele și este executat silit de către bancă. Instanța stabilește o valoare a creanței de 42.600 de franci, unde se adună tot creditul restant, plus penalitățile și alte taxe puse de bancă”.

Am încercat să negociez cu banca – BANCPOST. NU S-A PUTUT. Anul trecut am cerut conversie în lei. Atunci nu s-a putut decât cu condiția ca eu să mai aduc un imobil sub ipotecă! „Bă, ej nebun?” Acum, refinanțare nu pot să fac, pentru că valoarea actuală a apartamentului nu mai acoperă soldul. Am încercat anul acesta, la recomandarea dlui Guvernator Isărescu, negocieri cu banca – dar niște negocieri „controlate”, prin intermediul unor profesioniști, ca să evit o nouă țeapă din partea băncii. Banca a respins de la negociere reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și, în esență, n-a făcut niciun fel de negociere cu cei care m-au reprezentat prin procură notarială. Nu s-a obținut NIMIC în urma „negocierii”.

Însă acum banca își îmbie clienții să convertească în lei soldurile actuale, fără niciun fel de discount la sold (cum oferă alte bănci de pe piață). Asta nu e ofertă, ăsta e compromis! Asta ar însemna ca în acest moment eu să accept un credit în lei, în valoare de aprox. 40.000 euro pentru un apartament ce valorează 30.000 euro. Credeți că am înnebunit, ca să reintru în acest cerc vicios?

În acest moment veniturile familiei mele de 5 persoane sunt de aprox 900 euro.
Lunar trebuie sa cheltuim:
Aprox. 350 euro merg la BANCPOST (ratele celor doua credite).
Aprox. 100 euro transportul/naveta.
Aprox. 110 euro taxe – utilitati, telefoane, etc.
Aprox. 25 euro scutece.
Aprox. 35 euro painea.
Aprox. 20 euro lapte pt copii.

Ne raman cca 260 euro de cheltuit lunar (aprox 9 euro/zi) pt mancare, haine, medicamente si servicii medicale (daca e cazul, Doamne ferește), la o familie cu trei copii si doi adulti. Dvs. ati putea trai lunar cu banii astia, dle Vasilescu? Noi nu avem bani de concedii, nu ne permitem haine de firmă sau jucării scumpe și nu ne permitem nici un stil de viață sănătos, adică o alimentare corespunzătoare din punct de vedere nutrițional.

Daca aș renunța ACUM la apartament, aș adăuga la bugetul meu încă 140 euro lunar. Cum să rezolv problema, dle consultant de strategie? Învățați-mă pe mine și pe zecile de mii de debitori români aflați în situații similare.
Sau… SĂ NE PĂRĂSIM ȚARA ȘI SĂ MUNCIM PENTRU ALȚII, PLĂTIND IMPOZITE CĂTRE BUGETELE ALTOR STATE?

Cristian DAN
·Român cu credit ipotecar
·Debitor Bancpost
·Membru GCCC
·Membru AURSF

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

3 comments

  1. Domne, dar ce nesătui! Auzi tu, house la ultimul etaj. Dacă era imobilul de 100-150 de nivele își lua la ultimul, pentru panoramă! Dar ce bolid!, în două uși! Nu se vede prea clar dacă era și metalizat sau doar perlat, sidefat e.t.c.. Geamuri fumurii să nu îl poată vedea nimeni pe proprietar (cred că avea șofer permanent sau pilot automat).
    Pe ce dau românii banii!
    Și apoi vor să manipuleze oameni foarte corecți, ca cei din bănci sau bnr!
    Asemenea oameni trebui dați de exemplu !

  2. Dragul meu coleg Cristi. Simt nevoia să rectific cele prezentate de tine, cu referire la persoana mea, Oliver Neagoe, pentru că … poate vede și domnu Vasilescu, sau, poate, lecturează dl Olteanu … sau Preda, că astăzi 30.07.2016 situația mea s-a modificat un pic. În primul rând, am dat în plată … cică, pe 14.06.2016, și de atunci s-a suspendat executarea silită, declarativ, doar … pentru că la momentul în care scriu acest comment pot demonstra că legea dării în plată este un mare fâsss … pentru că mie, executorul, îmi execută în continuare veniturile. În al doilea rând … datoria mea crește ca făt frumos … cât altele în 7 ani … că, cică, cămătarii verzi au stabilit datoria mea la suma de 53.000 chf . Așa arată situația în realitate … știu, suntem cazuri particulare … eu zic … ca la fabrică … prodsele defecte … care nu a trecut CTC ul. În rest, sunt bucuros că am alături de mine un coleg de suferință … care luptă să scoată de sub preș mizeria bancară, protejată de asociația de protecție a băncilor, benereu … care are bordurile vopsite în alb … și care….. Baftă, te salut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *