Cresterea cursului francului elvetian si tragica istorie a creditarii in valute straine (partea I)

In anii 80, australienilor, multi dintre ei fermieri, li s-au oferit credite cu dobanda redusa, intr-un context in care dobanzile erau mari. Prin modificarea cursului valutar, imprumuturile in franci elvetieni si yeni japonezi au devenit, foarte rapid, mult peste posibilitatile imprumutatilor de a le onora, urmarea fiind durere si suferinta. Islandezii au suferit si ei din cauza imprumuturilor in moneda straina, coroana islandeza depreciindu-se, in anul 2008, la fel cum s-a intamplat cu monedele tarilor est-europene. Aceeasi poveste s-a petrecut in tara dupa tara, cu aceeasi lectie reiterata in mod evident: pentru oamenii care au venituri in moneda nationala, imprumuturile in moneda straina sunt mult prea riscante. Toate aceste credite, deseori rezultat al unui sistem de imprumuturi de tip “pradator”, urmeaza acelasi model si nu este nicio coincidenta in ce priveste locurile in care lovesc. Este, in prezent, cazul ca statele sa ia masuri: ar trebui sa se interzica bancilor sa crediteze in monede straine  persoanele care nu au venituri in monede straine.  Australia in anii 80, Noua Zeelanda in anii 90, Islanda si o multime de tari europene in anii 2000 au vazut piete liberalizate insa inflatia era mare si la fel era si dobanda. Luand un credit in moneda straina sau doar un credit indexat la o moneda straina se puteau evita dobanzile mari de pe piata locala – parea prea frumos ca sa fie adevarat.

Din nefericire intr-adevar a fost prea frumos ca sa fie si adevarat: fluctuatiile cursului valutar au schimbat circumstantele iar plata ratelor de catre imprumutatii in valute straine cu venituri in moneda nationala a devenit imposibila. Pentru creditele pe termen lung situatia a fost, statistic vorbind, aproape de neevitat. Creditele in moneda straina au devenit o problema uriasa in tari precum Croatia, Bosnia, Bulgaria, Muntenegru, Polonia si Ucraina (plus Romania, n.r.), insa politicienii si bancile au ignorat-o.

Cateva cazuri au fost expuse la o conferinta asupra creditelor in CHF/valute straine care a avut loc  in decembrie (2014, n.r.), in Cipru. Organizata de Katherine Alexander-Theodotou, presedinte al  Anglo-Hellenic and Cypriot Law Association si de catre diversi reprezentanti ai unor organizatii care lupta impotrica creditarii in valute straine. Organizatorii au pus la punct, recent, Comitetul European pentru Drepturile Consumatorilor ( European Legal Committee for Consumer Rights), pentru coordonarea eforturilor lor in diverse tari afectate de creditele in monede straine.

Socul cresterii cursului CHF a adus in prim plan aceasta problema in tarile respective. Insa trebuie facut mai mult: problema trebuie rezolvata odata pentru totdeauna, fiindca atata timp cat bancile si investitorii vor vedea profit rezultand din aceste imprumuturi, istoria va continua in alte si in alte tari.

Australia in anii 80

In  Australia, in anii 80, bancile au oferit consumatorilor, multi dintre ei fermieri, credite in CHF si in yeni japonezi. In conditiile unor dobanzi in jur de 10-16%, o dobanda de 7% la creditele in CHF si yeni era atractiva. Cand dolarul australian a inceput sa se deprecieze, in 1986, diferentele de dobanda nu mai compensau, nici pe departe, noile rate date de diferentele de curs intre  valutele straine si dolarul australian.

Ca intotdeauna, imprumutatii au incercat sa continue sa plateasca, apoi sa negocieze noi termeni cu bancile, urmand actiuni in justitie, majoritatea bazate pe neglijenta bancilor in a informa debitorii asupra riscurilor inerente aferente creditelor in valutele straine. La inceput, imprumutatii au luptat fiecare pe cont propriu, nerealizand ca sunt multi altii aflati in aceeasi situatie.

In justitie, bancile au avut castig de cauza: oamenii ar fi trebuit sa inteleaga riscurile si de asemenea a fost imposibil pentru imprumutati sa dovedeasca ce au spus sau nu au spus bancherii, ce au promis sau nu acestia in urma cu cativa ani. Bancile au pretins ca imprumuturile au fost acordate cu buna credinta si ca le-a fost imposibil sa prevada devalorizarea dolarului australian.

Westpac s-a remarcat prin succesele pe piata creditarii in valute straine. In anul 1991, John McLennan, fost executiv al Westpac, face publice 2 scrisori datand din 1986 care aratau ca banca era foarte bine informata asupra riscurilor. A urmat o investigatie care a aratat ca nu numai banca stia despre riscuri, ci si ca o firma de avocatura a ajutat-o sa-si acopere urmele. Totul s-a transformat apoi intr-un caz clasic de „avertizare” (in engleza „Whistle-blower”- cazul unei persoane care a aflat despre anumite încălcări sau abuzuri (ținute în secret) și ale cărei convingeri morale au determinat-o să le facă publice, n.r.). West pac l-a dat in judecata  pe McLennan dar apoi au ajuns la o intelegere.

Scrisorile au asezat istoria pe calea dreapta, intr-un tarziu politicienii s-au intors impotriva bancilor iar imprumutatii au avut castig de cauza si ceva compensatii. Dar toate astea s-au intamplat abia dupa 5 ani de la depreciere, intre timp multi oameni fiind falimentati si traind toate tragediile unui om in faliment.

Toate elementele din saga australiana se regasesc mai tarziu in alte tari: bancile acorda credite in valute straine unor oameni care nici nu au venituri in aceste valute si nici nu au pozitia pentru a prevedea riscul; politicienii iau partea bancilor si numai dupa multe si indelungate lupte, imprumutatii obtin reduceri sau alt fel de sprijin. Dar pana atunci, oamenii traiesc tragedii: divorturi, pierderea caselor, si niciodata lucrurile nu vor mai fi aceleasi, niciodata nu vor putea fi compensate.

Islanda: politicienii de partea imprumutatilor

Inflatie ridicata si rate de dobanda mari caracterizeaza Islanda dupa privatizarea sistemului financiar, in 2003. Bancile erau nerabdatoare sa creasca acordand credite si au creditat imprumutand fonduri de pe piata internationala. In perioada de boom a creditarii, fondurile devenisera insuficiente pentru a acoperi cererea de creditare. Islandezilor li s-au oferit asa numitele „cosuri valutare”: credite indexate la valute straine, bazate pe un amestec de valute, de obicei USD, EURO, CHF, YEN.

Ca si in Australia, lucrurile s-au schimbat rapid. Din octombrie 2007 pana in octombrie 2008 coroana islandeza s-a depreciat dramatic: de la paritatea 1 Eur=85 ISK (coroane islandeze) la inceputul perioadei, la 1 Eur=150 ISK la sfarsitul perioadei. In octombrie 2009 cursul ajunsese 1 Eur = 185 ISK.

Imprumutatii s-au plans, s-au impotrivit bancilor si ca urmare au fost gasite cateva solutii individuale.  Foarte curand imprumutatii s-au adresat si justitiei, nu numai bancilor. Nu au existat procese class action, insa imprumutatii au incercat in justitie, cazurile au fost bine mediatizate, si altii in aceeasi situatie le-au urmat exemplul.

In iunie 2010 apare, deja, prima sentinta a Curtii Supreme de Justitie, asupra a doua astfel de cazuri. Conform acesteia, este contrar legii islandeze sa legi ratele de dobanda ale creditelor islandeze, acordate in coroane islandeze, de o valuta straina dar este perfect legal sa acorzi credite in valuta straina.

Rezultatul a fost o imensa incertitudine: in primul rand, care credite erau legale si care nu, respectiv care credite erau in mod real in valuta straina si care erau doar indexate la o valuta straina – si daca unele dintre aceste credite erau ilegale, care ar fi trebuit sa fie rata dobanzii?

Exista o diferenta intre creditele acordate persoanelor fizice si cele acordate companiilor, in sensul in care creditele acordate companiilor erau considerate ca fiind legale, acordate in valuta straina, respectiv companiile primisera intr-adevar credite in valuta straina in timp ce creditele catre persoanele fizice erau tratate ca fiind ilegale, respectiv nu erau credite corespunzatoare, ci aveau  ratele legate de o valuta straina, indiferent de felul creditului. Curtea Suprema a decis ca in locul valutelor straine sa fie utilizate, in determinarea ratelor de dobanda,  cele mai scazute valori ale dobanzii CBI (Banca Centrala Islandeza), ceea ce a cauzat pierderi substantiale pentru banci.

Curtea Suprema a judecat pana acum aproximativ 30 de cazuri de credite in speta. Cu toate acestea, mai exista inca procese pe rolul instantelor, cateva dintre ele fiind legate de informatii cuprinse in anumite directive europene de protectie a consumatorului, cum ar fi Directiva 87/102/EEC, Directiva 93/13/EEC, Directiva 2005/29/EEC.

Particularitatea istoriei creditarii in valute straine in Islanda a constat in faptul ca justitia a dat repede castig de cauza imprumutatilor, acestia obtinand si sprijinul politicienilor, contrar celor intamplate in alte tari cu creditare masiva in astfel de valute. Acest lucru se poate datora, partial, si faptului ca proprietarii islandezi au fost supra- indatorati pentru foarte mult timp, ceea ce a condus la simpatie mai curand  fata de acestia decat pentru cei care incercasera sa faca economii.

Croatia, Ungaria si Polonia

Lupta imprumutatilor croati a fost ardenta, ei fiind organizati intr-o asociatie proprie, Asociatia Franc. In anul 2014 au castigat un proces impotriva a opt banci, toate straine sau subsidiare ale unor banci straine: UniCredit – ZagrebKa Banka, Intesa SanPaolo – Privredna Banka Zagreb, Erste & Steiermärkische Bank, Raiffeisenbank Austria, Hypo Alpe-Adria-Bank, OTP Bank, Société Générale – Splitska Banka and Sberbenk.

Bancile au fost gasite vinovate de violarea legilor pentu protectia consumatorilor prin neinformarea corespunzatoare a acestora. Apoi guvernul croat a decis sa inghete ratele pentru un an, pana la gasirea de alte solutii, bancile fiind fortate sa aplice reduceri serioase la aceste credite.

In Ungaria, unde creditele in valute straine au fost printre cele mai raspandite, comparativ cu alte tari din estul Europei, inainte de criza din 2008, guvernul a cerut bancilor sa fixeze conversia creditelor in CHF si euro in forinti la un curs mult sub cel al pietei. Dupa explozia cursului CHF din ianuarie 2015, guvernul a anuntat ca nu va mai lua alte masuri.

In Polonia nu s-au mai acordat credite in valute straine dupa criza din 2008 insa numarul creditelor acordat inainte a fost foarte mare, ceea ce inseamna ca multi sufera si azi consecintele acestora. In 2014, guvernatorul bancii centrale a Poloniei, Marek Belka, spunea ca aceste credite sunt o bomba cu ceas. Cu siguranta aceasta a explodat dupa cresterea cursului CHF. Guvernul polonez cauta in prezent solutii iar autoritatile de control investigheaza intelegerile secrete ce privesc termenii in care au fost acordate aceste credite de catre banci.

Va urma.

Prezentul material reprezinta traducerea si adaptarea articolului: http://fistfulofeuros.net/afoe/10640/

 

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *