DAREA ÎN PLATĂ: Instanța de judecată adaptează contractul de credit, pentru viitor, plățile urmând să se efectueze la un curs înghețat de 3 LEI/CHF

Judecătoria Sector 4 București, împotriva Credit Europe Bank, în dosarul nr. 13169/4/2016,  în cadrul acțiunii în constatare formulate de către debitorul reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii 77/2016 privind darea în plată, a dispus reechilibrarea/adaptarea contractului de credit, pentru viitor, în temeiul impreviziunii. Astfel, începând cu momentul depunerii notificării de dare în plată, toate plățile aferente contractului de credit urmează să se efectueze la un curs înghețat de 3LEI/CHF. Hotărârea pronunțată de către Judecătoria Sector 4 nu este definitivă.

Soluția de adaptare a contractului de credit propusă de către completul de judecată de la Judecătoria Sector 4 București reprezintă o premieră. În cele ce urmează, vă invităm să lecturați încă o dată și celelalte tipuri de soluții pronunțate de către instanțele de judecată, în vederea reechilibrării/adaptării contractelor de credit, în temeiul impreviziunii (utilizând procedura dării în plată):

  1. Reechilibrarea contractului de credit la cursul istoric, pentru viitor 
  2. Reechilibrarea contractului de credit, în sensul împărțirii în mod egal a riscului valutar, pentru viitor
  3. Reechilibrarea contractului de credit, în sensul împărțirii în mod egal a riscului valutar, pe toată perioada contractuală
  4. Reechilibrarea contractului de credit la cursul istoric+20%, instanța intervenind și asupra cuantumului dobânzii
Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci