De ce sunteti voi rai, oameni buni?

De ce sunteti cuprinsi de ura? De ce urati, chiar in secunda asta? O secunda imbatranita in urat si imbolnavita. Grav imbolnavita, de ura. O secunda monstruoasa, care v-a cuprins sufletul, cat un veac. De ce urati, oameni buni? De ce v-ati imbolnavit? De ce v-ati lasat imbolnaviti?

De ce, oameni buni, tot ce e rau ajunge la voi? De ce orice prostie va convinge, va face sa scrasniti din dinti, va mana impotriva a orice vi se transmite ca e impotriva voastra? De ce orice semnal nociv va abate de la ce aveti de facut, de la familie, de la munca, de la scop, de la convingeri proprii? De la demnitate? De ce imbratisati orice? Contra cui luptati, oameni buni? Contra semenilor vostri?

Semenii vostri sunt cu voi, oameni buni… Sunt oameni, ca si voi, nu e nimic de impartit… Va sunt prieteni, aliati, colegi de munca, vecini de cartier, de judet, de tara, va sunt prieteni. Ati crescut impreuna, v-ati jucat in copilarie. Copiii vostri sunt colegi de scoala. Semenii sunt cu voi, asa cum voi sunteti cu ei. Dar nici voi, nici ei… nu mai stiti asta. Vi s-a luat lucrul asta: apartenenta…

Cand ati pornit la drum, revoltati din cale afara, v-ati intrebat de ce o faceti? Cine si ce va mana in lupta, cu adevarat? Cui serviti? Ce faceti? Oare stiti? Oare sunteti constienti? Oare sunteti chiar voi?

De ce v-ati abatut de la drumul firesc?

V-ati gandit vreodata ca ati mai sarit intru revolta, ati mai fost asmutiti, voi sau parintii vostri, pentru aceleasi scopuri? Ca ati mai fost inselati? Ca ati mai fost injectati de aceleasi mizerii, de aceleasi idei false, idealuri atingand grotescul, irealizabile, menite sa satisfaca anume interese? Ca sunteti inselati crunt?

Nu s-a saturat nimeni de toate astea?

Nu v-ati gandit ca e momentul sa va reprezentati pe voi insiva?

V-ati gandit, oameni buni, ca traim cea mai grea dezbinare de cand ne stim? Ca suntem mai separati si mai straini ca oricand, noi, romanii? Ca sute de ani de istorie grea si amara, in care am rezistat ca oameni si popor, sunt sparti ca o nuca seaca de parsivitate, inselatorie si din-ce-in-ce-mai-slabul nostru inger? Ca am calcat si calcam in picioare munca de sute de ani a inaintasilor nostri? Ca suntem ca niste nuci tot mai seci?

Nu a fost niciodata mai dezbinata natia asta. Ticalosita, otravita, indoctrinata. Despartita in tabere, fortata sa nu gandeasca, sau sa gandeasca gresit. Sparta, impartita in nenumarate idei si ideologii gresite, teme nereprezentative, valori false si de prost gust. Toate, implementate si impamantenite, lent si sigur, ca mod de viata. Facuta sa raspunda la comenzi, supravegheata, corijata cu interventii discrete, cat sa mearga bine treaba. Monitorizata pe toate palierele. Vanata.

De aici si pana la ura generalizata a fost un pas minor. Oamenii dezbinati au acest apanaj. Trebuie doar sa li se insufle ticalosia dezbinarii. Sa i se spuna ticalositului, intr-un mod persuasiv, ca vecinul i-a suflat burgerul mai mare, ca i-a luat locul de parcare meritat, ca altul, si nu el, si-a inscris copilul la scoala pe locul copilului ticalositului. Trebuie doar ca ticalositul sa fie asaltat agresiv, dar subtil, cu mesajul ca el este cel ales de societate spre a-i fi rege, dar sa se grabeasca, pentru ca mii de adversari ii vaneaza locul premium si orice intarziere ii poate fi fatala. Nu este timp de pierdut, adversarii trebuie distrusi, iar regele burgerilor incoronat de urgenta. Doar el este alesul.

Pas cu pas, ticalosia a escaladat in acest fel. Oamenii s-au abatut de la felul lor de a fi, ducand o lupta acerba pentru nimic. Valorile lor s-au prapadit treptat, in mod controlat. Voidul este obiectivul suprem, vandut la un pret aberant, cu toatea astea fiind la foarte mare cautare.  In felul acesta, societatea a decazut cumplit.

Am ajuns, in plin secol al informatiei, sa nu stim nimic. Afluxul de date de proasta calitate ne intra pe o ureche si iese pe aceeasi, pentru ca cealalta asculta manele. Suntem sufocati de informatie mizerabila, de redundanta, de o manipulare greu de imaginat.

Aici intervine dezastrul: toata aceasta calamitate intelectuala s-a lipit de noi ca o lipitoare puturoasa, a devenit o a doua noastra natura, ba chiar, de multe ori, prima. Traim in troaca, ne balacim in laturile deversate cu nonsalanta de altii, care ne ingrasa artificial, spre sacrificare. Nu mai distingem binele de rau. Nu mai distingem nimic de nimic.

Nu ne mai distingem intre noi. Nu mai stim, de cele mai multe ori, cine ne e prieten. Nu prea mai stim nici notiunea de prieten. Cine a fost cu noi brusc nu mai e, a devenit dusman sau, in cel mai bun caz, un neutru. Nu mai este cel cu care am copilarit, este cel care ne ia marfa din fata in magazin, motiv de scandal. Sau, in cel mai fericit caz, cel cu care schimbam doua-trei vorbe plate, la coada la casa de marcat, cu cosul cu nocivitate in mana. Este adversarul suprem, intr-o societate rece, inghetata pana in maduva de ignoranta si inchidere in sine.

Traim un val de ura cum nu mai mai trait pana acum, la nivel de societate. Nu stim pana unde va ajunge si ce se va intampla. Intre timp, ne afundam in tastatura si neuroni distrusi de balamuc. Apocalipsa.

Unde suntem, oameni buni? Pe unde ne-am pierdut? Oare nu mai putem fi noi insine? De ce, oameni buni? De ce?

Mai putem, oare, avea o conversatie banala fara sa ne batem, sa ne certam iremediabil, sa ne scotem ochii pe viata? Ne mai suportam unii pe altii, in vreun fel?

De unde atata ura, oameni buni? Ura nemarginita, din nimic… de unde vine ea? Chiar vine din noi? Chiar atat de otraviti suntem?

Am trait un cutremur in 77, de atunci nu a raspuns nimeni dragului nostru Toma: de ce sunteti voi rai, oameni buni?

Colac peste pupaza, ne mai preseaza o intrebare: Oare se mai poate face ceva?

Raspunsul este sumbru…

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci