DOCUMENT: După Președinție, și Guvernul României reacționează la petiția GCCC în scandalul documentelor interne de la Raiffeisen Bank

Grupul Clienților cu Credite în CHF (GCCC) a informat Guvernul României, în data de 18 iulie a.c.,  cu privire la apariția în spațiul public a unor DOCUMENTE INTERNE, emise în perioada 2006-2009 de către reprezentanții băncii Raiffeisen, care conțin informații edificatoare și revoltătoare asupra modului în care au fost acordate creditele în franci elvețieni (CHF), dar și alte aspecte cu puternic impact asupra împrumutaților în LEI/EURO.

Astăzi, 10 august 2017, Guvernul României a transmis GCCC răspunsul la petiția formulată în data de 18 iulie, precizând: „Memoriul dumneavoastră (…) a fost transmis spre competentă soluționare Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, solicitând luarea măsurilor legale ce se impun. Urmează ca, în termenul legal, instituția sesizată să comunice Secretariatului General al Guvernului și dumneavoastră soluția adoptată.”

 

Cuprinsul documentelor interne de la Raiffeisen Bank scurse în spațiul public, precum și analiza acestora, le veți regăsi aici, aici, aici și aici

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *