DOCUMENTE: Volksbank și al său APETIT DE RISC. Iresponsabilitate și rea-credință. Banca nu și-a avertizat clienții, deși avea informații că francul elvețian se va aprecia în raport cu moneda națională

Volksbank a intrat pe piața din România în anul 2000. Deși o bancă micuță, Volksbank a acaparat piața în anii de boom (2006-2008), în special prin acordarea de împrumuturi în franci elvețieni. Dacă la început de 2007 banca a reușit să intre în topul primelor 10 bănci din România, spre finalul anului 2008, Volksbank completa podiumul bancar, situându-se pe locul 3, după Banca Comercială Română (BCR) și Banca Română de Dezvoltare (BRD). Între timp, Volksbank a dispărut ca entitate după preluarea acesteia în anul 2015 de către Banca Transilvania.

În Raportul Anual din 2007, Banca arăta că volumul de credite acordate a crescut cu aproximativ 195% (pag. 73 din Raport Anual 2007).

Raportul Anual din 2008 indică faptul că Volksbank a acordat în 2008 de 4 ori mai multe credite decât în anul 2006, respectiv de aproape 3 ori mai multe decât în anul 2007 (pag. 6 din Raport Anual 2008).

Potrivit publicației Bankingnews.ro, Volksbank deținea în anul 2015 circa 24% din piața creditelor în franci elvețieni, adică nu mai puțin de 18.500 de credite în valoare totală de 1 miliard euro. Astfel, banca se „laudă” cu cea mai mare valoare a creditului pe cap de împrumutat: 55.000 CHF. Este de notorietate că Volksbank a acordat, în principal, credite ipotecare și credite de consum garantate cu ipotecă, având o strategie diferită față de competitorii care s-au bătut să ofere în masă credite de consum negarantate. Însă, în același timp, acordarea unui credit de o valoare însemnată arată că Banca a vrut să își asume un risc major pentru atragerea clientelei, din dorința de a câștiga cotă de piață. Acest fapt reprezintă fără doar și poate o dovadă a iresponsabilității băncii.

Procedurile interne din anul 2007, elaborate pentru Direcția Credite Retail, arătau că banca stabilea gradele de îndatorare inclusiv prin raportare la apetitul de risc al băncii (pag. 14).

Stăm și ne întrebăm ce fel de apetit de risc prezenta Volksbank. Era, oare, unul de nivel ridicat sau mai soft? Răspunsul îl găsim în Raportul Băncii Naționale a României privind creditele în franci elvețieni.

Astfel, potrivit Raportului publicat de Banca Națională a României în anul 2015 (pag. 19), gradul de îndatorare pentru împrumutații în franci elvețieni, la nivel de decembrie 2008, se situa la cote anormale, în unele situații depășind chiar 90%. În iunie 2014, gradul de îndatorare corespunzător lunii decembrie 2008 s-a apropiat, în unele situații, chiar de 200%.

Banca Națională a României a contribuit la supraîndatorarea împrumutaților prin adoptarea Regulamentului nr. 3/2007 care a permis băncilor să adopte propriiile norme de creditare. Această decizie, alături de dorința băncilor de a câștiga cât mai rapid cotă de piață, s-a dovedit a fi într-un final o catastrofă pentru împrumutații în franci elvețieni. Dacă înainte de Regulamentul 3/2007 gradul de îndatorare era fixat la 40% pentru creditele ipotecare, după adoptarea acestuia, băncilor le-a fost permis să acorde credite cu grad de îndatorare chiar și de peste 90%.

Pag. 28 din Raportul BNR pe anul 2015 privind creditele în franci elvețieni:

Mai ciudat de atât, potrivit Digi24.ro, de curând, Banca Națională a României a declarat public că vrea să revină la modelul de dinainte de anul 2007, în sensul limitării gradului de îndatorare la circa 35-40%.

Totodată, din procedurile interne elaborate pentru Direcția de Credite Retail în anul 2007, reiese faptul că Volksbank a stabilit gradul de îndatorare pe baza creditelor acordate în perioada octombrie 2004-aprilie 2007 și doar prin raportare la veniturile solicitanților de credit, fără a lua în considerare o analiză a riscului valutar și/sau a riscului de dobândă, ceea ce este contrar diligențelor profesionale.

În acest sens, în Raportul Anual din 2007 Volksbank a identificat că există o serie de riscuri iminente în piață, inclusiv acela de depreciere a monedei naționale în raport cu alte valute. Banca era îngrijorată de piața creditelor sub-prime din SUA care, până la urmă, a determinat și apariția crizei financiare globale (pag. 65).

Deși Banca Volksbank avea cunoștință despre toate aceste turbulențe din piață, clienții săi nu au fost informați, ba chiar dezinformați în legătură cu stabilitatea monedei. Totodată, Banca a promovat înșelător creditul în franci elvețieni privind dobânda contractuală aplicabilă, fapt sancționat de către Consiliul Național al Audiovizualului nr. 368/15.05.2008.

Potrivit art. 126 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, „instituțiile de credit trebuie să dispună, în măsura și condițiile prevăzute prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanțe, de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanență cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, inclusiv a riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanței, a riscului de poziție, a riscului de decontare/livrare, a riscului valutar, a riscului de marfă și a riscului operațional.”

Practic, Volksbank, împotriva legii, nu a ținut cont de două riscuri esențiale într-un contract de credit în valută (cursul de schimb și dobânda), clienții fiind nevoiți să suporte în întregime acest riscuri, ceea ce a condus implicit la depășirea accentuată a gradului de îndatorare luat în calcul la momentul acordării împrumutului.

Este adevărat că împrumuturile în franci elvețieni de la Volksbank au fost acordate cu dobândă fixă, însă există și aici o nuanță. Banca a introdus în contractele de credit celebra clauză 3d) care îi permitea să modifice unilateral dobânda în funcție de schimbările semnificative intervenite pe piața monetară. Astfel, Banca a încercat să se pună la adăpost de orice risc, prin modificarea unilaterală și cu rea-credință a contractelor de credit aflate în portofoliu. Mai mult, Volksbank a încercat să transforme dobânda fixă în dobândă variabilă, prin implementarea abuzivă a OUG 50/2010.

Documentele interne din anul 2007 arată că Volksbank acorda credite în lei, euro și franci elvețieni. Deși inclusiv instanțele de judecată au reținut că o dobândă mai mică vine de la sine și cu un risc valutar mai mare, am dori să testăm această idee prin raportare la oferta Volksbank din perioada 2007-2008: dobânda de la creditele în EURO și LEI era identică – 5.95%.

Mergând pe raționamentul anterior (reținut de către instanțele de judecată), am trage concluzia că creditul în franci elvețieni prezenta un risc valutar mai mare decât un credit în euro sau lei. Cu toate acestea, nu așa își promovau băncile creditele în franci elvețieni. Acestea erau considerate a fi un produs stabil și sigur. Cu titlu de exemplu….

 

Totodată, până în anul 2009, potrivit documentelor interne de la Volksbank (pag. 16 din Procedurile interne din 2007 ale Direcției Credite Retail), reeșalonările/restructurările pentru persoanele fizice NU erau permise pentru incapacitate de plată/deteriorarea situației financiare.

Abia în anul 2008 Volksbank a făcut simulări ale situațiilor de criză, însă creditele ipotecare, creditele de nevoi personale garantate cu ipotecă și achiziție locuință prin programul „Prima Casă” au fost exceptate, acestea nefiind supuse la simulări ale situațiilor de criză, deși la nivelul portofoliului de retail, creditele de consum negarantate aflate în portofoliul Volksbank reprezentau nu mai puțin de 3% din total credite retail, 84% fiind reprezentat de credite garantate cu ipoteci pe proprietăți imobiliare locative. Tot în anul 2008, Volksbank a introdus drept cauză care poate genera imposibilitatea temporară de rambursare a angajamentelor de plată impactul cursului valutar (creștere de cel puțin 15-25% față de momentul aprobării), fapt care s-a produs la începutul anului 2009 la creditele în franci elvețieni. (pag. 20, Proceduri interne Direcția Credite Retail). 

Cu toate că Volksbank a făcut toate aceste simulări prin raportare la un procentaj de 20-25% de depreciere a monedei naționale în raport cu francul elvețian, clienții nu au fost avertizați în niciun moment despre acest risc și nici nu au fost chemați pentru a atenua sau elimina riscul, fiind nevoiți să suporte integral diferențele de curs. Mai mult decât atât, nu ne rămâne decât să ne punem următoarea întrebare: dacă Volksbank făcea scenarii de risc pe o depreciere a monedei naționale de cel puțin 20-25% în raport cu francul elvețian, atunci de ce Banca nu a intervenit să ajute clientul după ce riscul s-a materializat? Reamintim că în prezent francul elvețian s-a dublat în raport cu moneda națională, ceea ce înseamnă o apreciere de peste 100%.

Volksbank – Raport Anual 2007

Pe același subiect veți regăsi informații suplimentare în articolul publicat de Bursa.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *