HOTĂRÂRE Tribunalul Olt, darea în plată: Instanța admite apelul debitorului executat silit și respinge contestația băncii definitiv. Totodată, instanță arată că, potrivit jurisprudenței CJUE, pierderea locuinței familiale pune debitorul într-o situație extrem de fragilă

Tribunalul Olt, în dosarul nr. 5416/311/2016, admite apelul debitorului și constată ca acesta îndeplinește toate condițiile necesare pentru a da în plată, respingând astfel contestația Bancpost la notificarea de dare în plată depusă de către consumator.

Debitorul este unul dintre cei executați silit, care nu mai au în proprietate bunul imobil cu care au garantat creditul, acesta fiind vândut la licitație publică.

Potrivit art. 8 alin. (5) din Legea 77/2016 privind darea în plată, „dreptul de a cere instantei sa constate stingerea datoriilor izvorate din contractele de credit apartine si consumatorului care a fost supus unei executari silite a imobilului ipotecat indiferent de titularul creantei, de stadiul in care se afla ori de forma executarii silite care se continua contra debitorului.”

Redăm unul dintre cele mai importante pasaje din hotărârea pronunțată de către Tribunalul Olt:

Mulțumim pe această cale celor de la Piperea și Asociații pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziție această hotărâre.

DESCARCĂ HOTĂRÂREA în format PDF: Darea in plata – Tribunalul Olt – Definitiva – Art 8 alin 5 – Dosar 5416-311-2016

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *