Inepții din noaptea minții, sau… „hoțkingul”, hobbyul bancherilor. Dna Birchall, dle Zamfir, luați poziție!

Citim cu stupoare, pe bankingnews.ro:

„În anul 2015, activitatea sistemului bancar a fost influențată în mod negativ de foarte multe propuneri și dezbateri cu teme populiste, care se va dovedi – și sunt convins că vom vedea cu toții la un moment dat – nu fac bine nimănui. Și aici mă refer la darea în plată, conversia creditelor, insolvența persoanelor fizice și așa mai departe. Aceste lucruri nu au făcut decât să tensioneze relația bănci-clienți, în loc să încercăm să găsim soluții care să apropie și să restabilească acea stare de încredere care trebuie să existe între cele două tabere. Din păcate, nu văd că anul 2016 va clarifica problema. Se va menține oarecum aceasta stare”.

Probabil că ați simțit cu toții – cei care aveți credite în CHF – aceeași senzație: GREAȚĂ, după citirea acestei prostii. Bacherul nu suflă o vorbă despre faptul că VIAȚA MULTOR MII DE FAMILII DE ROMÂNI A FOST INFLUENȚATĂ ÎN MOD NEGATIV DE „HOȚKING” – activitatea de bază a șacalului bancar, care trăiește din publicitate mincinoasă, practici comerciale înșelătoare, executarea cu sânge rece a debitorilor și, odată cu ei, a familiilor acestora. Aroganța caracterizează, în general, cele mai multe discuții care au ca interlocutor un vorbitor de banchereză.

Omul elucubrează bine de tot: afirmă că au existat „foarte multe propuneri și dezbateri cu teme populiste” – și le enumeră: „darea în plată, conversia creditelor, insolvența persoanelor fizice”. Aceste TREI propuneri, sunt FOARTE MULTE în ne-viziunea dânsului. Fiecare dintre aceste propuneri, care reprezintă drepturi fundamentale ale consumatorilor, respectiv ale persoanelor fizice, sunt etichetate ca „populiste”. În ne-viziunea dlui Ghețea, a avea drepturi, sau a încerca să activezi, să te preocupi să intre în vigoare niște drepturi pentru apărarea și protecția consumatorului, înseamnă a avea activități „populiste”. Domnilor parlamentari, dnilor deputați – este momentul să luați poziție fermă împotriva acestor derapaje ale bancherilor din România. Este momentul să protejați populația împotriva acestui sistem toxic protejat de guvernatorul Mugur Isărescu și de aceia cu care se înconjoară, sistem care a distrus până acum viața a sute, probabil mii de familii de români și prin măsurile „cartelare” pe care încearcă să le impună acum, se atinge de viața și drepturile generației următoare de tineri. Ceea ce fac acești experți în manipularea maselor, este învrăjbirea populației, a consumatorilor români: se seamănă cu nerușinare discordie între debitori și deponenți, între actualii împrumutați și viitori utilizatori de servicii financiare.

Relația bănci-clienți era tensionată cu mult înainte de aceste acțiuni „populiste”, stimate domn bancher. Iar tensiune a fost rezultatul hoțkingului – pentru că în esență asta este activitatea pe care o denumiți voi banking. Este o jecmăneală fără scrupule a unor naivi vinovați de un păcat „capital” – acela de a avea încredere în gulerele albe, în ofițerii de credite, în promisiunile FALSE, MINCINOASE, tipărite pe niște pliante publicitare ale băncilor.

Starea de încredere despre care vorbiți, este în acest moment un vis frumos. Din informațiile noastre, există un singur bancher care încearcă să lucreze în acest sens, Omer Tetik și sperăm să reușească să își păstreze calitățile umane în cadrul acestui sistem bancar românesc toxic care transformă oamenii în hiene, în „executori” fără milă!

Clienții cu credite în franci elvețieni au dat dovadă o bună-credință ieșită din comun, atunci când în ciuda numeroaselor dovezi în urma cărora ar fi trebuit să concluzioneze că a vorbi cu un bolovan, e același lucru cu a vorbi cu un bancher, au vrut să întindă o mână celor șapte șacali care au nenorocit mii de familii de români și au inițiat o acțiune de negociere de grup, tocmai spre a găsi o SOLUȚIE CARE SĂ READUCĂ CLIENTUL DIN SALA DEJUDECATĂ, LA GHIȘEU. Care a fost rezultatul? Deschidere din partea băncilor? NICIDECUM! Ci AROGANȚĂ ȘI TUPEU LA SUPERLATIV! Iar acum, cu nerușinare, un alt bancher își permite să lanseze inepția – acuzația – că nu s-ar fi încercat soluții care să restabilească încrederea! Ba s-au încercat, domnule bancher – atât într-un cadru colectiv, prin reprezentarea clienților de niște profesioniști, cât și individual, mii de clienți trimițând mii de petiții, cereri, etc într-o încercare disperată de a restabili echilibrul contractual grav afectat atât de clauzele abuzive strecurate în contracte, cât și de creșterea cursului valutar a acelei valute pe care bancherii au promovată ca fiind CEA MAI STABILĂ. Aceasta este realitatea, dle Ghețea – ieșiți din „Palatul CEC, o bijuterie arhitecturală absolut impresionantă”, în mijlocul debitorilor și aflați adevărul de la sursă! Eliminați clauzele abuzive din contracte, scădeți dobânzile arogante la creditele în derulare și, cine știe, poate că va fi posibil ca oamenii să înceapă să recapete încrederea în voi.

În acest moment, opțiunea debitorilor este clară: „încerc sa negociez cu banca și dacă nu se arată flexibila, predau casa băncii”. Din acest punct, din acest moment, știți ce aveți de făcut.
Pentru orice om cu bun simț și care nu are creierul spălat cu bani, este mai mult decât evident că băncile din România (în special cele șapte bănci recalcitrante și arogante) au vândut produse financiare prejudiciabile pentru clienți. Acesta este motivul pentru care au apărut acele acțiuni pe care dvs în mod obraznic le numiți „populiste”.

„Sper ca Legea privind Darea în plată să fie aprobată într-un final, dar într-o formă care să servească într-adevar celor cărora le este adresată, și anume persoanelor care au probleme și care nu mai pot face față plăților la bancă”. Cu alte cuvinte, matale vrei ca această lege să se adreseze acelora care sunt pe punctul de a muri de foame, pt că banii lor se duc pe rată. Dar ce facem cu aceia care încă fac față cu greu plății ratei, însă conștientizează că plătesc o rată artificial umflată, care sunt perfect conștienți că sunt furați lună de lună, printr-o dobândă eronat calculată, sau mărită abuziv?

Așteptăm să vedem când se va lua o poziție serioasă și fermă în România, împotriva acelor bancheri vinovați de înșelăciune, vinovați de distrugerea voluntară, de împovărarea intenționată a mii de familii de români. Aceste familii își vor educa (financiar) copiii în mod corespunzător: EVITAȚI ÎMPRUMUTURILE BANCARE! EVITAȚI SĂ FIȚI ÎNȘELAȚI ȘI MANIPULAȚI DE BANCHERI FĂRĂ SCRUPULE!

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

6 comments

  1. Cine i-a retinut pe bancheri sa vina sa negocieze cu oamenii. Acest tupeu ordinar pe care il are acest personaj nu ma surprinde dar ma surprinde atitudinea noastra pasiva de a nu iesii in strada

  2. Sansa de a revenii la normalitate prin proiecte legislative sunt considerate populiste. Adica noi sa nu avem sansa unui nou inceput. Eventual sa murim pt ca am crezut in iluzia de a avea o locuinta. Cata nemernicie si aroganta din partea unui bancher care nici macar nu are credite in chf

  3. Ce incredere? Dupa ce ne-au aplicat sistemul creditarii in CHF, au externalizat la societati neinregistrate in sistemul bancar romanesc. Apoi de 8 ani ne spun ca fac provizioane ( nu stim in ce tara); ofera reesalonari numai ca sa adauge inca ceva clauze abuzive de care uitasera. Pare o coincidenta prea mare ca toate bancile care au avut produse toxice au procedat identic. Schema asta inseamna clar ca planurile mafiote au fost facute de la inceput.

  4. Rusine d-le Ghetea! Am zeci de adrese cu banca incepand cu 2009 in care MEREU mi se refuza orice fel de negociere!!! Doar legislativul ne poate salva de cativa ani buni de procese (procese la capatul carora veti pierde iar creditele vor fi convertite la cursul din ziua contractarii) prin aprobarea actualei forme a legii darii in plata si imediat dupa aceea prin adoptarea legii conversiei (bineinteles, conversie la cursul din ziua contractarii, deoarece banca in calitate de specialist nu a prezentat riscurile acestei monede, dimpotriva, a inselat clientul prin lipsa de informare).

  5. Dobanzile bancare anuale din Romania sunt extraordinar de mari si institutiile care sa-i protejeze pe romani nu exista. Nu exista lege care sa opreasca abuzurile bancilor si nici Justitia nu functioneaza. Nu exista concurenta intre banci, bancile functioneaza pe reguli mafiote, reguli mafiote care sunt incurajate de BNR. Un cec se incaseaza in Romania in minim 40 de zile, lucru cunoscut de ANPC (Agentia pentru Protectia Consumatorului) din Iasi, care are o atitudine ostila cetateanului abuzat de banca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *