Legea Darii in Plata – veste buna pentru tinerii care vor sa-si ia o casa!

Vesti excelente pentru tinerii care doresc sa-si intemeieze un camin, care vor sa-si cumpere o casa sau un apartament. Pentru un om, casa lui e regatul lui. Prin legea darii in plata, aceste cuvinte vor capata un inteles, si iata de ce.

Majoritatea tinerilor, pentru a-si cumpara o casa, vor apela la un credit bancar. Insa abia cand creditul va fi achitat integral, cumparatorul va deveni cu adevarat proprietar si va putea fi stapan in casa lui. Pana atunci cumparatorul va plati lunar rate la banca. Daca cel care a cumparat nu va mai putea plati rata, dintr-un motiv sau altul, banca va executa si vinde casa. In multe cazuri, banca vinde casa mai ieftin decat suma ramasa de plata plus dobanzile datorate, iar cumparatorul are de platit datorii bancii chiar si dupa executare.

Ce inseamna in esenta darea in plata? Inseamna ca in cazul putin probabil in viitor in care, dintr-un motiv sau altul, nu veti mai putea achita rata la banca, veti avea posibilitatea sa va duceti si sa predati cheia casei bancii, fara a vi se impune alte datorii, complicatii procedurale, fara alte griji si avand posibilitatea sa o luati de la capat.

In viata se pot intampla multe lucruri: te poti imbolnavi, iti poti pierde locul de munca, ti se pot reduce veniturile, poti sa-ti pierzi partenerul cu care te-ai angajat la drum si multe altele. Un lucru ramane constant: rata la banca.

Ce se intampla in prezent? In prezent, daca un om a ajuns in imposibilitatea de a-si plati rata la banca, este executat silit. I se ia casa, pierde avansul platit la acordarea creditului, pierde tot ce a platit pana la data respectiva, timp de ani de zile, i se vinde casa pe sume derizorii, uneori, iar pentru datoria ramasa i se pune poprire pe venituri poate pana la sfarsitul vietii si chiar dincolo (exista esalonari pana in 2104!), lui, codebitorului, girantului.

Rezumand, Legea Darii in Plata aduce urmatoarele beneficii cumparatorilor de imobile din prezent sau viitor:

  1. Daca va aparea un eveniment neprevazut care va pune cumparatorii in imposibilitatea de a-si plati ratele, acestia vor putea preda casa bancii si o vor putea lua de la capat, fara alte datorii de platit
  2. Preturi mai stabile ale imobilelor pe termen lung. Preturile la imobiliare vor fi in sfarsit reale, cele ale pietei, nu umflate de credite si de agentii imobiliare
  3. O eventuala usoara scadere a preturilor apartamentelor imediat dupa promulgarea Legii Darii in Plata va fi in avantajul cumparatorilor – acestia vor plati un pret mai mic pentru apartament
  4. Programul Prima Casa va continua, fiind sprijinit de catre Statul Roman- si se va putea cumpara casa cu doar 5% avans si la o dobanda avantajoasa

In cazul celorlalte credite, avansul procentual intr-adevar este posibil sa creasca putin, insa pentru persoanele cu un bun istoric cresterea va fi probabil de doar 5%, si, mult mai important, acest procent se va aplica la un cost total al apartamentului mai mic, suma in RON a avansului fiind aceeasi.

Bancile sunt interesate sa ofere credite, sunt in competitie, prin urmare nu vor majora semnificativ avansul sau ingreuna conditiile de creditare, indiferent de ce incearca sa transmita acum pentru a-si urmari propriile interese cat si pe cele ale dezvoltatorilor imobiliari.

Vor fi avantaje si pentru imprumutatii care au luat credite in 2006-2008:

  • vor putea renegocia conditiile contractuale cu banca, de exemplu dobanda, urmand sa plateasca o rata corecta, sunt unele dobanzi in prezent mult mai mari de 8-10%
  • cei cu o situatie foarte proasta – care nu mai pot plati din cauza de boala, somaj, venituri mult diminuate – vor putea dupa 7-9 ani de plata si pierderea avansului, sa renunte la casa, fara a plati datorii in continuare toata viata

Cateva recomandari pentru potentialii cumparatori de imobile printr-un credit bancar:

  • Interesati-va temeinic despre ofertele bancilor, inainte de a face o alegere
  • Interesati-va despre abuzurile comise de banca respectiva asupra clientilor sai, fiindca este posibil ca istoria sa se repete. Nu tineti cont de reclame sau brand, dupa care la prima parere o banca poate parea de incredere dar care in realitate ajunge sa perceapa tarife mai mari, profitand de increderea cumparatorilor. Sunt mii de procese pe rolurile instantelor de judecata declansate de catre clientii bancilor, fiindca este de notorietate ca multe banci din Romania au avut si au contracte cu clauze abuzive, care inseamna rate mai mari platite de catre clienti in mod nejustificat.
  • Cereti contractul de credit pentru a-l studia cu un specialist, este dreptul vostru; daca veti gasi in el clauze abuzive (este o practica a bancilor din Romania) sau costuri ascunse, scoateti-le din contract sau nu mai semnati
  • Asigurati-va ca prin contract se impart riscurile intre voi si banca

Daca va hotarati sa va imprumutati la banca pentru a cumpara o casa, noi va ajutam cu informatii despre contracte si ce sa urmariti ca sa faceti alegerea potrivita. Completati adresa de email si aflati primii sfaturile noastre.


 

Citeste si despre…

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

2 comments

  1. Felicitari pentru articol!
    Este salutar faptul ca prin acest articol viitorii clienti ai bancilor isi pot da seama despre ce ii asteapta, despre ce trebuie sa aiba in vedere inainte de semnarea contractului, despre ce au patit in relatia cu banca zeci de mii de romani, sa invete din ceea ce s-a intamplat pana acum in ceea ce priveste creditarea din Romania, clauzele abuzive din contracte dar si lipsa totala de negociere din partea bancilor, reclamele mincinoase, executarile silite cu vanzarea imobilului la preturi de nimic, vanzarea creditelor catre recuperatori la sub 10% din soldul creditului, fara ca clientul sa stie, fara ca clientul sa aiba posibilitatea de a negocia el insusi cu banca, si multe altele.
    Dar cel mai important este faptul ca oferiti posibilitatea viitorului client de a primi sfaturi!
    Felicitari inca o data! Va respect!

  2. Totusi n-am inteles de ce se cere cand se face un contract de credit, asigurare de viata avand ca beneficiar banca, si ce mai garanteaza statul in acest credit?

Leave a Reply to Dana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *