Scrisoare deschisa presedintelui Klaus Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis invita societatea civila pentru consultari

Presedintele Klaus Iohannis invita societatea civila pentru consultari. El a declarat in cursul zilei de astazi ca nu doreste sa discute doar cu partidele politice, ci si cu reprezentantii societatii civile.

El a declarat:

“Bună ziua! Am acceptat demisia Prim-ministrului Ponta. Am decis, astăzi, să numesc în poziția de Prim-ministru interimar pe domnul Ministru Sorin Câmpeanu. Am semnat acum, înainte de conferinţa de presă, ambele decrete. Am urmărit aseară, cu mare atenție, manifestaţiile de stradă. Sunt foarte mulțumit că au fost manifestații fără violenţe, fără exagerări şi am un mesaj important pentru toți cei care au fost şi aseară şi alaltăieri în stradă: V-am văzut, v-am auzit, voi ține cont de solicitările voastre!

Am decis ca în continuarea consultărilor cu partidele politice, pe care le-am planificat pentru astăzi și pentru mâine, să consult în premieră un nou actor: societatea civilă. Voi convoca pentru vineri după–amiaza un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât și ceea ce se numește strada. Este important pentru mine și doresc să le cunosc părerile și opțiunile. În acest fel voi cunoaște, atunci când voi lua o decizie, și opțiunile partidelor politice, dar, și acest lucru mi se pare important, opțiunile societății civile.

Vă mulțumesc!”

 

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

2 comments

  1. Cititi si scrisorile deschide pana la intalnire, domnule presedinte! Sunt pe facebook cateva.
    Multumim ca ne considerati “actori”, in sens politic. Dar nu uitati ca noi nu jucam roluri de o ora sau doua. Suntem si vom fi cetateni ai Romaniei mereu: parinti, tineri, bunici, copii, pana la trecerea intr-o alta “stare”.

    Sa aveti doar Gandul lui Dumnezeu pentru Romania! E singurul Bun, fiti sigur!

  2. Îmi doresc ca instituțiile statului să fie DEPOLITIZATE! Îmi doresc ca odată salvate de povara politicului să poată să îşi asume responsabilitatea tuturor deciziilor şi măsurilor luate! Îmi doresc astfel, pas cu pas, creşterea calității vieții: spitale funcționale, învățământ modernizat şi adaptat secolului în care trăim, primării care să lucreze pentru cetățenii circumscripțiilor lor şi nu să verse banii din taxele şi impozitele plătite de noi către partide politice, o poliție a cetățeanului corect care să îl protejeze conform legii ori de câte ori este nevoie, o justiție dreaptă şi incoruptibilă capabilă a-şi asuma rolul în viața civilă, un Parlament care să emită legi simple, clare şi cu aplicabilitate imediată, legi care să ne simplifice viața, să ne economisească timpul, sa ne protejeze viitorul! Îmi doresc atât de multe schimbări pentru o Românie complet nouă în care să pot spune: ” Sunt mândru că sunt român, iar eu din țara mea nu plec!”

Comments are closed.