SCANDALUL #Raiffeisen Leaks : Episodul 1. Înșelătoria creditării în CHF probată prin DOCUMENTE INTERNE BOMBĂ

In urma apariției în presă a unor documente emise de reprezentanți ai băncii Raiffeisen și care fac cunoscute informații referitoare la acordarea creditelor în franci elvețieni,  Grupul Clienților cu credite în CHF dorește să precizeze urmatoarele:

  1. Reprezentanții Raiffeisen cunoșteau foarte bine riscul de hiper-valorizare a francului elvețian, motiv pentru care monitorizau evoluția cursului de schimb LEU-CHF. In ciuda acestui fapt, reclamele Raiffeisen și ofițerii de cont prezentau francul ca fiind cea mai stabilă monedă, sugerând astfel stabilitatea cursului de schimb. Mai mult, ofereau credite ipotecare ce urmau sa fie rambursate, in plati lunare, timp de 20-30 de ani.
  2. Documentele prezinta o referire la conversia in LEI sau EURO a creditelor in CHF in cazul in care se observa cresterea cu 15% a cursului de schimb. Banca nu a oferit o astfel de solutie clientilor desi cursul a crescut cu mai mult de 100%, nici nu a prezentat clientilor aceasta varianta la contractarea creditului.
  3. Banca Raiffeisen, conform documentelor, avea in plan sa isi acopere riscurile prin introducerea in contractul de credit a unei clauze care i-a permis bancii sa modifice dobanda dupa bunul plac. La un an distanta, dobanzile din contractele de credit au fost majorate cu cel putin 1-2 puncte procentuale.
  4. Angajatii erau instruiti sa justifice clientilor majorarea dobanzii, chiar daca era, de fapt, pur si simplu discretionara. Creditul CHF mai ieftin a devenit un credit de doua ori mai riscant, atat din cauza cresterii cursului de schimb, dar si din cauza majorarii ratei dobanzii. In plus, a devenit, incepand cu al doilea an de creditare, mult mai scump decat la data incheierii contractului, tinand cont ca dobanda se calculeaza anual iar perioada de rambursare era de cel putin 15 ani, uneori chiar 35-40 de ani.
  5. Reprezentantii Raiffeisen au calculat ca o apreciere a cursului cu 15% ar fi ridicat gradul de indatorare cu aproximativ 7%. Cursul a crescut cu mai mult de 100%, dar se pare ca reprezentantii Raiffeisen nu au vreo problema privind cresterea gradului de indatorare in aceasta situatie. Mai mult, Banca Raiffeisen ofera (anul acesta) solutii de conversie clientilor care nu au restante (?!????!??), dar au grad de indatorare mai mare de 65%.
  6. Reprezentantii Raiffeisen au avut ca unic scop acordarea unui volum cat mai mare de credite, implicit a unor sume mai mari in CHF, decat in EUR sau LEI, motiv pentru care au oferit dobanzi mici care sa permita cresterea nivelului sumelor imprumutate de clienti. Clientii erau informati ca “nu se incadreaza” la imprumuturile in LEI sau EUR, dar ca pot obtine sume mai mari in franci elvetieni.
  7. Comisionul de rambursare anticipata era folosit ca instrument de a ingreuna posibilitatea clientilor care aveau de gand sa refinanteze la alta banca.
  8. Banca Nationala a Romaniei a solicitat, in 2004, reprezentantilor Raiffeisen sa mentioneze in contracte modul de calcul pentru dobanda. Acest lucru nu s-a intamplat.

Asteptam cu interes sa citim declaratiile reprezentantilor bancii Raiffeisen.

Am preluat si noi documentele de pe facebook si va invitam sa le cititi aici: Documente Raiffeisen

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

3 comments

  1. Eu cred ca trebuie mai intai sa primim un raspuns de la BNR! Adica au cerut bancilor inca din 2004 sa-si modifice contractele pentru transparentizare dobanzilor si n-au luat nicio masura impotriva practicii de camatar timp de 6 ani, pana ne-a omorat criza pe unii dintre noi?! Ce-au pazit? Au tinut de 6 bancile? Si cand buba s-a spart, ce-a facut? De ce nu au aratat tuturor aceste documente? De ce nu le-a facut publice? Poate cineva se mai indoia cui ii este loial BNR-ul!

  2. Mizerie de bancă. Știau de atunci de toate riscurile și premeditat au atras oamenii în capcană. Rușine să le fie !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *