Replică pentru un alt „guler alb” care calcă strâmb – Sergiu Manea, CEO BCR

Pe zf.ro a aparut ieri un articol intitulat „Sergiu Manea, CEO BCR: Anotimpul încrederii noastre – un pact pentru prosperitatea României” în care sunt prezentate trei puncte de vedere:

1) Economia românească are nevoie un anotimp al încrederii, nu de o iarnă a vrajbei.

2) Prosperitatea generală a României necesită simetrie între protecţia socială şi protecţia investiţiilor.

3) Din punct de vedere geopolitic, vulnerabilitatea economică poate fi fatală unui stat; în fapt, România are nevoie de un sistem financiar-bancar puternic.

Am primit un feedback la acest articol, de la un debitor, pe care-l redăm integral, mai departe:

Într-un mod foarte elegant și subtil – specific breslei (sigur, Preda și Folcuț fac excepție, ieșirile lor nervoase și necontrolate în timpul unor dezbateri TV le-au adus o notorietate negativă) bancherul nu face decât ce știe el mai bine: să apere interesul băncilor mai mult sa mai puțin subtil și să simuleze empatia. Normal, de acolo își ia banii, pentru asta e plătit.

„Obiectiv vorbind, lipsa de încredere îşi are originea în aşteptările de bunăstare neîndeplinite, dar şi în lipsa unui consens social explicit, ancorat în statul de drept, privind echilibrul între nevoia de echitate socială şi necesitatea de protecţie a investiţiilor”. Sună foarte frumos, nu? „…echilibrul între nevoia de echitate socială şi necesitatea de protecţie a investiţiilor”. Stimate domn, despre ce stat de drept vorbim când există sentințe judecătorești în favoarea ANPC iar băncile refuză să le respecte?
Despre ce echitate socială vorbim, când breasla din care faci parte are pe… (nu știu pe ce, că de conștiință nu prea putem discuta când vine vorba de bancheri) cca 30 de sinuciși care nu au mai rezistat la presiunea telefoanelor recuperatorilor sau pur și simplu a gândului că vor fi scoși afară din casă și apoi urmăriți până la adânci bătrâneți?
Care protecție a investițiilor? BAIL IN?

„Din pricina crizei economice, ele s-au transformat în poveri teribile pentru o parte dintre clienţi. «Nu mai putem suporta povara ratelor, nu mai avem încredere în bănci», spun unii clienţi.” Da, încrederea noastră în voi, bancherii, este ZERO. Pentru că ați mințit. Mințiți în reclame. Mințiți în declarații. Se minte în media, minte bancherul șef al țării. Știți cum vă percepem? Ca pe ciocoii noi care trebuie eliminați din sistem. Ca pe niște vampiri care vă hrăniți cu sângele nostru. Ca pe niște noi SS-iști care faceți un holocaust al copiilor noștri. Ca pe dușmanii noștri de moarte. Așa vă percepem. VĂ URÂM! Vă dorim falimentul! VREM O BANCĂ DE OAMENI – atât să fie, OAMENI – și să fie a poporului român, nu a hoților din afara țării!

„Sectorul bancar resimte o alocare a responsabilităţii forţată şi unilaterală. Pentru că depozitele clienţilor nu au fost puse în niciun moment în pericol, iar ancorarea financiară a economiei s-a făcut pe spezele acţionarilor. Nota de plată a fost impresionantă: miliarde de euro pierderi, miliarde de euro capitalizări, miliarde de euro angajate în România în vâltoarea crizei. «Nu putem risca banii deponenţilor într-o piaţă care schimbă regulile în timpul jocului», susţine mediul bancar”. Unilaterală… Forțată… mi-e silă. Ia întreabă un împrumutat… Cum i se pare lui contractul? Nu forțat? Nu împovărându-l unilateral cu orice, iar pe voi cu nimic? „Nu putem risca banii deponenților”… Repet, i-ați înștiințat despre „bail in”?

„În acest context, poate că este de înţeles criza de încredere. Rezultatul său este vizibil în iniţiative legislative punitive la adresa sectorului bancar, respectiv avertizări repetate despre blocarea, cu efecte ireversibile, a unor resurse financiare semnificative pentru România”. Povești… Dacă VOI, BANCHERII, NU GENERAȚI CRIZA ASTA DE ÎNCREDERE, nu apăreau nici „punitivele”. Las-o baltă cu resursele financiare semnificative. Recuperați banii pe care i-ați dat aiurea, să recupereze și „România” banii corupților cae înfundă pușcăriile și scriu câte-o carte, rămânând apoi cu milioane de euro (furați) în conturi, mai lăsați din salariile alea babane din care vă permiteți Ferrari (că exemple cu Logan nu puteți da, mașina asta fiindu-vă necunscută, probabil) și vor fi suficiente resurse în România.

„România nu are însă nevoie de un «război cu băncile» (după cum a titrat mass-media), ci de o dezbatere sănătoasă despre cum putem construi bunăstarea viitoare printr-un sistem de piaţă guvernat de echilibru legislativ, reguli clare şi încredere”. Și totuși, cine a declarat război? Cine a otrăvit? Noi, împrumutații, sau voi, bancherii? Noi vă călcăm pe voi în piciaore, sau voi ne călcați pe noi în picioare? Noi vă scoatem pe voi din birouri, sau voi ne scoateți din case? Da, la un moment dat, o să ne transformăm în oierii care și-au făcut dreptate ieri în București. O să lăsăm bunul simț și educația și respectul deoparte, și-o să vă luăm de gulerele alea albe și-o să dăm cu voi în tomberoane. Căci asta meritați. Acolo e locul gunoaielor – la tomberon, nu la birou pe mii de euro.

„În mod grav, abordările din ultima perioadă ignoră urgenţa de a direcţiona capitalizările bancare şi alte resurse financiare locale în economia reală, ca să aducă acea prosperitate la care visăm cu toţii. Un stat puternic financiar nu poate exista fără un sistem financiar-bancar puternic. În contextul actual, vulnerabilitatea economică poate fi fatală din punct de vedere geopolitic”. În Islanda n-ai face tu declarații de-astea. În Islanda ai zbura rapid la gunoi și tu și banca ta. „Prosperitate la care visăm cu toții…” La ce mai visați voi? Nu vă ajunge? Mai vreți? Copiii noștri visează la jucării… la haine… la vacanțe… Voi visați la prosperitate?

„Drumul către prosperitate nu poate fi construit vreodată, însă, pe încălcarea principiilor constituţionale, pe ignoranţă economică şi nici pe un fals pretext al protecţiei sociale nediscriminate (adică inclusiv a celor care nu au nevoie obiectivă de ea)”. Hai că vă pricepeți la împachetat cuvinte… Așa cum împachetați și ofertele voastre otrăvite: foarte atrăgător. Așa cum a împachetat și dracul, șarpele, fructul otrăvit care în urmă A UCIS pe cei ce l-au mâncat! Voi vorbiți de „încălcarea principiilor constituţionale”? Jigniți un profesor de drept. Jigniți o întreagă comisie juridică! Jigniți un Parlament. Și, ne jigniți pe noi, care nu vă mai putem înghiți mizeriile… Statul român, bancherule, este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent. Nivelul nostru de trai decent a… trecut. Din cauza voastră. Iar acum săriți până-n tavan că a apărut o lege care vrea să restabilească echilibrul de forțe. Până acum ne priveați de sus și erați obișnuiți să ne sfidați. Muriți de spaimă numai la gândul că s-ar putea să vă pierdeți „privilegiul” acesta.

„Angajamentul sistemului bancar de a coopera şi colabora la orice iniţiativă transparentă şi echilibrată, pentru a atenua dificultăţile financiare ale clienţilor, este asumat şi doresc să îl repet şi eu cu această ocazie. Din acest motiv afirm că bunăstarea generală a României are nevoie de un consens real al factorilor politici şi al capitalului privat, un consens între societatea civilă şi societatea economică”. Ce texte… Societatea civilă a încercat să discute cu voi, gulerele albe – „zeii”, cum vă credeți. Cu șapte dintre ai voștri (ale voastre) NOI, NU VOI, am inițiat negocieri. Ne-ați dat cu flit, ne-ați tratat cu aroganță, ne-ați vorbit de sus. Iar așa zisele voastre oferte, apărute acum în urma presiunilor, nicidecum în urma bunăvoinței voastre, sunt tot niște momeli ieftine pt voi (dar scumpe, la un moment dat, pentru noi). Gulere albe, nu mai mușcăm! Cel puțin nu toți. Vrem să plătiți până la ultimul bănuț! Și încercăm să vedem cum vă putem aduce și în fața procurorilor. Pentru că prea v-ați bătut joc de români, de România!

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

5 comments

  1. Este incredibil tupeul bancherilor. Pana nu dam foc la o banca sau unui bancher ne vor sfida si vor lua si pielea dupa noi. Astia sunt mai rai ca rîia nu scapi de ei decat dupa moarte. Cum impacheteaza niste amenintari despre prosperitate. Despre ce prosperitate vorbesc nenorocitii astia ca am ajuns sa stau cu parintii in 2 camere 5 adulti si un copil
    Asta e prosperitatea de care am parte si trageti pe noi sa va recuperati pierderile. Auzi ce spune ca” cei care nu au nevoie obiectiva” , pai nenorocirilor daca mia crescut si mie salariu sau lucrez noaptea sau in wekend sa iau mai multi bani trebuie sa vii dau voua pe toti camatarilor sau tre nu trebuie sa primiti rata la care ne- am angajat impreuna nu una dubla.Va urasc din tot sufletul si as vrea sa va vad morti pe toti . Am atata ura in mine de imi vine sa vomit cand va citesc declaratiile mincinoase si jignitoare. Sper sa traiesc sa vad macar o banca in faliment si merg sa pun o lumanare.

  2. ALO, BANCI SI BANCHERI !?!
    DORITI CA CETATENII SA VA RETRAGA DREPTURILE SI LIBERTATILE SAU MAI AVETI NEVOIE DE PROFIT?

    Toti indivizii astia care se ocupa cu sistemele statului NU INTELEG ca cetatenii le pot RETRAGE DREPTURILE SI LIBERTATILE acordate voluntar de catre CETATENI in folosul bunei functionari a comunitatii numite stat.
    Exista mai multe solutii stabilite de noi toti prin intermediul STATULUI:
    • auto-elimiarea cetateanului din cadrul sistemului numit STAT, in acest mod problemele generate si nerezolvate de stat persista iar cetateanul se sustrage de la rezolvarea problemelor, cazul cel mai nefericit;
    • adresarea in fata sistemului stabilit de catre noi Cetatenii ca avand puterea de a rezolva aceste probleme (justitie, parlament, autoritatea responsabila in materia problemei);
    • retragerea acestor drepturi si libertati acordate voluntar catre TOATE SISTEMELE COMPONENTE ale comunitatii numite STAT, in cazul in care raspunsul sistemelor nu este cel asteptat de catre cei care le-au acordat aceste drepturi si libertati, CETATENII. Rezultatul initial al acestei actiuni fiind ANARHIA. Cetatenii au convenit ca ANARHIA nu isi are locul in jurul lor si ca atare sistemul poate fi modificat.
    Cand cei carora te adresezi nu aud, ori vorbesti mai tare sau tipi, ori ii duci la un control.
    In cazul sistemului bancar lucrurile sunt si mai simple, ii ducem la control atat auditiv cat si vizual. Poate si psihiatric si psihologic.

    STA IN PUTEREA CETATENILOR DE A VA RETRAGE TOATE DREPTURILE SI LIBERTATILE! SI CU VORBA BUNA SI INTELEGERE DAR SI CU FORTA!
    CE ALEGETI?

  3. Nicio lumanare nu merita. Merita si le-o doresc din tot sufletul meu obosit de 2 joburi si nopti pierdute ca sa castig mai multi bani pentru a-i da la banca, deci le doresc din toata inima sa ii intrebe copiii lor cu ochii in lacrimi: “De ce nu poti sa-mi iei si mie o jucarie de la un magazin mai mare, cum e Cora sau Auchan? Ca doar stai toata ziua la munca! De ce pot sa ma joc doar cu cele de la magazinul din piata?” Le doresc sa isi imbrace copiii doar din haine primite dupa ce le-au imbracat altii, sa piarda 2 lei la fiecare 1 leu castigat si cand vor ajunge la final de drum sa nu-i ierte nimeni pentru ca au mintit si distrus cu buna stiinta atatia oameni, atatea familii tinere carora le-au nenorocit viitorul. Asa sa le ajute Dumnezeu! Pentru ca in Romania se pare ca oamenii (cei de sus) sunt prea caini pentru a face dreptate dezinteresata altor oameni (cei de jos). Ramane Dumnezeu, sa ne rugam ca el sa-i pedepseasca pe fiecare inzecit!

  4. Recomand tuturor vizionarea unui film despre cum funcționează băncile în lume și despre asasinii economici.
    Filmul și realitatea ne vor deschide ochii și vom hotărî ce vom face de-acum înainte cu timpul pe care ni l-a dat D-zeu, pentru noi și copii noștrii.

    Desigur, putem alege și varianta cu ciobanii sau minerii în fața băncilor, dar cred că nu avem nevoie de forță să luptă, ci de cuvinte. Să ne facem auziți. …….

    Film : Zeitgeist – Addendum

  5. Indisciplina bancara este efectul tolerantei excesive, ca sa nu zic abuzului in serviciu, al BNR, care, dupa acordarea licentei de functionare, ar fi trebuit sa verifice respectarea principiilor si a criteriilor stabilite la debutul activitatii.
    Isarescu uita ca BNR nu-i proprietatea lui, ci a statului roman, stat care, prin definitie, isi ocroteste cetatenii, nu bancile comerciale straine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *