Scrisoare deschisa a GCCC către președinții celor două partide majoritare, Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL)

Stimată doamnă Președinte Alina Gorghiu, stimate domnule Președinte Liviu Dragnea,

Ne aflăm într-un moment extrem de important pentru noi, cetățenii români care am picat în capcana practicilor comerciale înșelătoare ale băncilor care au acordat credite în franci elvețieni (CHF). Suntem în punctul în care, prin autoritatea dumneavoastră, nedreptatea suferită de noi timp de 10 ani de zile poate fi înlăturată iar demnitatea noastră de cetățeni aiRomâniei poate fi redată.

Deși am avut câțiva (foarte puțini) temerari alături de noi în lupta aceasta (precum domnul profesor Gheorghe Piperea sau asociațiile de protecție și consiliere a consumatorilor de servicii financiare AURSF, Parakletos, ACCBAR), nu ne-am fi aflat în acest punct important fără ajutorul unor reprezentanți ai clasei politice. Doamna Ana Birchall, deputat PSD, este unul dintre aceștia, fiind în ultimii doi ani mereu dispusă să lupte pentru cauza noastră, a împrumutaților în CHF. La fel domnul deputat PNL Daniel Cătălin Zamfir, care a dus lupta debitorilor în CHF și pentru proiectul Legii Dării în Plată, susținut de colegii care au semnat proiectul de lege. Doi deputați, din partide diferite, la care am găsit înțelegere, suport, sprijin, deschidere, dialog. Chiar dacă au existat și momente în care opiniile noastre au fost diferite, de-a lungul timpului acești doi politicieni, oameni în primul rând, ne-au demonstrat tot suportul și buna intenție față de rezolvarea situației noastre. Și aceasta este atitudinea pe care cetățenii o așteaptă de la reprezentanții lor în Parlamentul României.

Stimată doamnă Președinte Alina Gorghiu, stimate domnule Președinte Liviu Dragnea,

ne aflăm într-un moment extrem de important și pentru partidele pe care le conduceți. Este momentul adevărului, momentul în care noi, debitorii în CHF, vom afla dacă ne putem considera protejați și reprezentați de partidele pe care le conduceți.

După ce am așteptat timp de doi ani o soluționare a problemei noastre de către reprezentanții noștri din Parlamentul României, zilele trecute am trecut prin momente frustrante în care discuțiile din Comisiile Camerei Deputaților pe tema Legii Conversiei au fost oprite pentru evenimente care nu au avut loc în fapt, momente în care am avut promisiunea partidelor pe care le conduceți că legea va intra la vot și totuși, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, când în sfârșit legea este discutată în Comisiile Camerei Deputaților, sunt introduse amendamente care nu fac decât să prelungească abuzul la care am fost supuși de sistemul bancar.

Este ușor de înțeles că încrederea în promisiunile de rezolvare a problemelor noastre este zdruncinată, iar răbdarea noastră a ajuns la sfârșit.

Vom gira cu încredere, pentru o ultimă oară, promisiunile dumneavoastră în calitate de lideri al partidelor majoritare din România. Acelea de a soluționa definitiv problema noastră, în forma solicitată de către reprezentanții Grupului Clienților cu Credite în CHF (GCCC). Așa cum ne-ați lansat invitația zilele acestea, vom îndrăzni, încă o dată, să avem încredere în promisiunile dumneavoastră, doamnă Gorghiu, domnule Dragnea – încredere că nu vom constata după ședința de marți, 18 octombrie, că rezolvarea problemei noastre a fost, din nou, amânată. Încredere că viețile cetățenilor României, ale copiilor lor, ale familiilor lor, sunt mai presus de moțiuni de cenzură, disensiuni între partide pe alte subiecte sau jocuri politice.

Noi vom fi pe baricade, pregătiți să recunoaștem public că ați făcut un efort zilele acestea și v-ați ținut de promisiune. Și că ne-ați salvat familiile prin acest gest.

Pentru noi este acum ori niciodată. Iar dacă nu va fi acum, ne rezervăm dreptul să nu mai credem în coincidențe, erori de procedură sau lacune de comunicare, ci în buna-știință a fiecărei acțiuni a partidelor dumneavoastră și vă garantăm că vom sancționa public ambele formațiuni politice, prin toate mijloacele care ne stau la îndemână.

Stimată doamnă Președinte Alina Gorghiu, stimate domnule Președinte Liviu Dragnea, soarta familiilor noastre stă în acțiunile de săptămâna viitoare ale membrilor PNL și PSD. Nu vă jucați cu viețile noastre!

Cu stimă,

Grupul Clientilor cu Credite in CHF – GCCC, prin coordonatori

 

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *