Solicitam Guvernului o Ordonanta de Urgenta prin care sa fie exceptate de la plata oricarui fel de impozit persoanele care apeleaza la legea 77/2016, Legea Darii in Plata

Catre: Guvernul Romaniei

Domnului Dacian Ciolos, Prim-Ministru

Avand in vedere declaratiile facute de catre doamna Anca Dragu, Ministru, Ministerul Finantelor Publice, precum si de catre dl. Biris, Secretar de Stat in acelasi minister, declaratii de care am aflat din presa si conform carora dumnealor considera ca in temeiul interpretarii date de Ministerul Finantelor unui articol din Codul Fiscal persoanele care apeleaza la legea darii in plata trebuie sa fie impozitate, va adresam prezenta scrisoare prin care va solicitam ca, in interesul cetatenilor si in spiritul garantarii accesului acestora la actul de justitie, sa luati de urgenta masuri in vederea scutirii cetatenilor care apeleaza la legea 77/2016, a darii in plata, de la plata oricarui impozit sau taxa avand acelasi regim.

In sprijinul solicitarii noastre venim cu urmatoarele argumente:

Reprezentantii Ministerului Finantelor Publice fac referire, in argumentatia lor, la articolul 111 din Codul Fiscal, pe care, din punctul nostru de vedere, l-au interpretat in mod eronat, facand abstractie de titlul Capitolului precum si de cel al articolului si care se refera clar la “venituri din transferul proprietatilor”. In interpretarea dumnealor, impozitul care ar trebui platit de catre debitori in cazul operatiunilor ar fi de 2-3% calculat la soldul creantei si ar reprezenta un impozit pe un venit.

 

CAPITOLUL IX Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

ART. 111 – Definirea venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal

(1) La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice

între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra

terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează

astfel:

  1. a) pentru construcțiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum și pentru terenurile

de orice fel fără construcții, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv:

(i) 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

(ii) peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv;

  1. b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobândite la o dată mai mare de 3 ani:

(i) 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

(ii) peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depășește 200.000 lei inclusiv.

 

Domnule Prim-Ministru, darea in plata NU aduce niciun venit clientului bancar, acesta renuntand la proprietate in favoarea bancii, fara a avea un beneficiu, ci dimpotriva, suportand o pierdere. Consumatorul nu incaseaza SOLDUL creditului + dobanzi + penalitati, asa cum sustine Ministerul Finantelor Publice, ci cedeaza un imobil pe care il detine, bunul ipotecat in schimbul eliberarii de o datorie. De asemenea pierde avansul si ratele platite pana la momentul darii in plata. Banca, in schimb, obtine o proprietate pentru care nu mai are dreptul sa solicite plata ratelor, fiindca este proprietatea cu care s-a garantat un credit. Consumatorul a platit deja impozit atunci cand a cumparat imobilul prin contractul de vanzare-cumparare, folosind imprumutul la banca pentru finantare. In cazul darii in plata, nu se cumpara si nu se vinde nimic, ci se sterge o datorie in urma transferului de proprietate.

Aplicabilitatea articolului 111 Cod Fiscal face referire la “construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii”. Reprezentantii Ministerului Finantelor Publice vorbesc de un impozit pe o suma datorata bancii, pe care banca o va incasa in viitor, suma pe care tot banca o poate modifica oricand si oricum.

Din aceste motive consideram ca impozitarea actelor de transfer de proprietate in cazul darii in plata nu are suport legislativ.

Domnule Prim-Ministru,

Cetatenii romani care apeleaza la Legea Darii in Plata sunt oameni care nu mai pot plati ratele la banca, din diverse motive. Unul dintre acestea este acela ca, in multe cazuri, prezenta clauzelor abuzive in contractele de credit si asumarea in totalitate a riscului valutar de catre imprumutat a condus la supraindatorarea acestuia, cu consecinte economice, fizice si morale foarte grave asupra lui si a familiei sale. Legea Darii in Plata este menita sa puna capat executarilor silite si sa ofere debitorului o sansa la o noua viata. Punem in mod firesc intrebarea: debitorii ajunsi la capatul puterilor, lipsiti uneori de resurse financiare destinate satisfacerii unor necesitati elementare, cum ar fi hrana, imbracaminte sau medicamente tocmai din cauza faptului ca veniturile lor se duc aproape integral la banca, cum ar putea sa-si procure banii pentru achitarea unor impozite imense?

Plata acestui impozit ar conduce la limitarea accesului cetatenilor romani la Legea Darii in Plata, ceea ce ar insemna ca statul roman cu o mana a oferit si cu cealalta a luat. Retinem declaratia domnului Dan Suciu, purtatorul de cuvant al Guvernului, conform careia : „Din păcate (legea darii in plata, n.a.) nu are un caracter social atât de pronunţat cât ar fi dorit Guvernul” , cu toate ca aceasta nu se aplica programului Prima Casa si are un plafon. Aplicarea unui impozit vine in contradictie, consideram, cu cele declarate de catre dl. Suciu, orice caracter social fiind inlaturat prin aceasta masura, intrucat cei care vor apela la aceasta lege sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de ea, fiind sufocati de rate bancare si cu posibilitati economice reduse.

Domnule Prim-Ministru,

Imprumutatii in franci elvetieni, care au suportat integral diferente de curs valutar ce au condus la dublarea ratelor, care au contractele pline de clauze abuzive, sunt printre imprumutatii care au apelat sau vor apela printre primii la aceasta lege. Situatia acestora, la o analiza atenta, este extrem de grava, intrucat, desi in numeroase cazuri aparent creditele sunt performante, in realitate acestea nu sunt rambursabile. Sa li se nege dreptul la o noua viata tocmai celor care au cea mai mare nevoie nu este ceea ce statul ar trebui sa faca pentru cetatenii sai.

Din aceste motive va adresam respectuos rugamintea ca,  printr-o ordonanta de urgenta, sa rezolvati aceasta problema, exceptand de la plata oricarui impozit sau taxa avand acelasi regim pe cetatenii care vor apela la legea 77/2016, a darii in plata.

 

Cu stima,

Grupul Clientilor cu Credite in CHF – GCCC

prin echipa de coordonatori

 

grupulclientilorcucrediteinchf@gmail.com

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *