SPANIA: Instanțele intervin în contractele care vizează cardurile de credit. Dobânzile anuale efective de 26.70%, declarate nelegale, clienții urmând să achite doar capitalul utilizat

Potrivit economiazero.com, Judecătoria nr. 3 din Gijón a declarat nulitatea unui contract de card de credit încheiat de către consumator cu Wizink. Pe cale de consecință, debitorul este obligat să returneze doar principalul utilizat, Wizink fiind obligată să recalculze costurile creditului și să returneze clientului sumele plătite în plus peste principal.

Dobânda anuală efectivă (DAE), conform contractului, era de 26.70%, de 2 ori mai mare decât media DAE de la momentul încheierii contractului – 9.461%.

Instanța apreciază că atunci când un debitor urmează să utilizeze banii pentru o activitate ce presupune un risc ridicat, este justificat să spunem că banca/IFN-ul își asumă un risc, dar în același timp beneficiază de un beneficiu mai mare prin perceperea unei dobânzi mai mari decât media pieței. În cazul supus analizei, instanța constată că nu există un asemenea risc, de aceea se impune declararea nulității contractului de card de credit Wizink.

Wizink este o bancă digitală, fără sucursale, cu prezență în Spania și Portugalia, fiind specializată în acordarea de carduri de credit și produse de economisire.

 

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *