O întrebare de sezon: de ce nu roiesc procurorii în jurul acordării creditelor în franci elvețieni?

Nu mă pricep la economie. Și, am mai scris-o, nu am acum un credit în franci elvețieni doar pentru că la momentul respectiv, 2006, banca mi-a respins dosarul. Pur și simplu, mi s-a spus că nu mă calific. Nu știu cum alții, cu venituri mai mici, s-au calificat, dar nu mai contează. Eu la momentul respectiv am mirosit că doamna care mi-a făcut dosarul vrea și ea o șpagă. Nu i-am dat. Am reușit apoi să fac un credit în euro, în același an. Fac aici o paranteză, pentru a spune că mă amuză haterii de meserie, în general oameni care nu au credite, care nu au riscat nimic în viața lor pentru a-și cumpăra sau pentru a-și face o casă, dar comentează situația creată acum și îi condamnă pe cei care au contractat credite în franci elvețieni. Am urmărit reacțiile importante, comentariile specialiștilor și ale așa-zișilor specialiști în economie. Pentru că, având o firmă de ani buni și plătind taxe la stat, pot spune că am început să înțeleg cât de cât economia, oricum mai mult decât niște băieți care nu au tăiat o factură în viața lor și nu au plătit un salariu, dar ne dau lecții de economie la televizor.

Bref, am înțeles mai bine situația creditelor în franci elvețieni de la un foarte bun prieten. În anul 2008, Claudiu avea, împreună cu soția, venituri lunare de 3500 de euro. A vrut credit pentru casă. Nicio bancă, atenție (deci, cu doar doi ani mai târziu decât data la care eu am luat credit de 55.000 de euro în euro), nu i-a acordat creditul. În lei, putea obține o sumă pe care o făcea din salariu în 6 luni, în euro nimeni nu i-a dat atunci mai mult de 25.000. Singurul credit care i-a fost aprobat a fost cel în franci elvețieni, unde putea să ia echivalentul a 270.000 de euro!!! A luat cât a avut nevoie, având o rată de o mie de euro, la momentul respectiv. Nici o treime din venituri, așadar. Asta apropo de cei cu venituri de o mie de euro și rată de 950 de euro, cum sunt foarte mulți dintre cei care au credite în franci elvețieni, credite care eu nu înțeleg cum au fost acordate.
Asta nu se spune, de fapt:

1. Că cei mai mulți dintre oamenii care au luat credite în franci elvețieni nu au făcut-o pentru a-și lua mașini de lux și vacanțe, ci pentru a-și lua/ construi o locuință. Chestiune pentru care nu trebuie blamați, ba trebuie felicitați. Economia nu există fără creditare. Cel care susține că trebuie să strângi bani pentru a-ți cumpăra ceva nu s-a adaptat încă vremurilor, ca să fiu elegant.

2. Și, mai important, că cei mai mulți dintre oamenii care au luat credite în franci elvețieni NU AU AVUT altă opțiune. Sumele pe care le puteau lua în lei, dolari sau euro erau foarte mici.

S-a întrebat cineva de ce? Nu are BNR nicio vină? Adică, faptul că niște oameni au fost deloc subtil dirijați să încheie credite într-o anumită monedă este o chestiune corectă? Manipularea asta a unor oameni, făcută cu buna știință a instituțiilor statului român, nu e cumva de competența procurorilor? Este, sigur că este. Eu, unul, fără să am probe, miros aici niște șpăgi mult mai babane decât în cazul Microsoft. Cu diferența că ele n-au fost date din bani publici, ci din banii oamenilor. Un fel de FNI, la care oamenii au primit banii înainte, iar acum cotizează de câteva ori mai mult decât fusese înțelegerea inițială. Or, pentru FNI, o chestie mult mai la vedere decât treaba asta cu creditele, Vântu și oamenii lui au făcut pușcărie.
În fine, ciudat este că oamenii care au luat astfel de credite sunt atât de prost organizați și latră aiurea, fac mitinguri inutile, în loc să depună plângeri penale împotriva ofițerilor de credite, a băncilor, a BNR, a Consiliului Concurenței, care s-a făcut că nu vede, a Oficiului pentru Protecția Consumatorului, în fine, a tuturor celor care, prin activitatea lor, erau obligați să semnaleze anomaliile din sistemul de credite. O sută de mii de plângeri penale pe numele unei bănci și pe numele BNR regulează un pic socotelile băieților.

Să fi fost procuror, aș fi făcut un dosar frumos acum. Pentru că e atât de ușor de demonstrat cu acte frăția dintre BNR și bănci la acea dată… Dar n-ai cu cine, dacă nu există interceptări telefonice, din ce dracului să faci un dosar? Să te-apuci să gândești? Să faci scheme, legături, investigații serioase, cu experți în economie? Lasă, mai bine cu servite de la servicii…

Articol preluat de pe patraru.ro

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci