Concluzii despre conferinta privind legea privind insolventa persoanelor fizice – avocat Gheorghe Piperea

Vineri, 25 septembrie, a avut loc o conferinta privind insolventa persoanelor fizice.

Printre temele abordate:

  • Ce scop are nou apăruta lege a insolvenţei persoanei fizice?
  • Ce impact va avea asupra consumatorului? Cum ne va influenţa o asemenea reglementare?
  • Ce probleme ridică punerea ei în practică?

Iata si impresiile avocatului Gheorghe Piperea, asa cum le-a exprimat pe pagina personala de facebook.

“Faptul ca nu apare niciun ecou in presa si ca au lipsit de la dezbateri atit ANPC, cit si asociatiile pentru protectia consumatorilor (cu exceptia Asociatiei Parakletos), nu reduce cu nimic din importanta si intensitatea dezbaterilor conferintei.
In primul rind speakerii straini (Leif Clark, fost judecator de bankruptcy in Texas, SUA, actual consultant al Bancii Mondiale, Phillipe Rousel – Galle, profesor la Universitatea Paris Descartes, Agustin Bou, avocat spaniol etc.) au aratat ca, in comparatie cu setul de principii care stau la baza reglementarilor din statele lor si care reprezinta un adevarat cod genetic al procedurilor de insolventa, legea noastra este incompleta si gresita.
Cu siguranta, legea este si contrara Constitutiei. Din pacate, Presedintele Romaniei nu a observat asta la timp, lasind legea sa intre in circuitul civil si facind certa aparitia de modificari masive la lege chiar inainte de intrarea sa in vigoare.
Spre exemplu, Leif Clark a spus, in legatura cu descarcarea de datorii pentru falimente personale scuzabile (debt releif, discharge), ca nu exista nicio ratiune legala sau etica pentru ca marile corporatii, ultra-managerii lor cadorisiti cu diverse parasute de aur, micile companii si asociatii lor, precum si profesionistii – persoane fizice sa fie descarcati de toate datoriile in urmarea inchiderii unui faliment scuzabil, iar simplii particulari sa fie tinuti datori la infinit fata de creditorii lor (adaug eu, mai ales fata de colectorii de creante si fata de fondurile de hedging care “investesc” in case de locuit din care au fost sau vor fi evacuate familii, casele raminind goale si ruinindu-se in lipsa de alti cumparatori). E o concluzie pe care au sustinut-o atit spaniolul Agustin Bou, cu exemple din legislatia tarii sale, cit si Phillipe Rousel – Galle, asisderea. Or, legea noastra votata cu atit de mult entuziasm in Parlament si promulgata in necunostinta de cauza de dl Iohannis nu este, nici pe departe, un lucru bine facut : descarcarea de datorii, chiar daca debitorul este de buna credinta, nu se produce decit partial (in proportie de maxim 60%) si doar in termen de 1-5 ani de la inchiderea procedurii lichidarii. Nu exista nicio motivatie realista pentru ca debitorii sa apeleze la acest gen de “protectie”. Desigur, chiar asta si-a si dorit establishmentul bancar, acelasi care s-a opus cu strasnicie ideii acestei legi mai mult de 5 ani. Intrucit sefimea bancara si lobby-stii sai au fost de acord cu ea – chiar si-au aratat multumirea fata de ea – e clar ca aceasta lege e proasta pentru principalii sai destinatari, consumatorii.
De altfel, Leif Clark a spus ca nu exista nicio motivatie pentru un debitor de a depune eforturi pentru a plati mai mult din datoriile pe care le are daca nu i se ofera ceva in schimb. De regula, debitorul se chinuie sa isi plateasa datoriile daca are de salvat un bun valoros pentru el, fie din punct de vedere emotional, fie din punct de vedere existential. Acest bun, in 99% din situatii, este casa de locuit a sa si a familiei sale. Or, in procedura reglementata de aceasta lege, casa de locuit este, practic, primul si, de regula, singurl lucru de valoare care se vinde/lichideaza. De ce ar mai insista un debitor sa isi plateasca datoriile cind este sigur ca isi pierde casa?
Mai mult decit atit, in procedura lichidarii casa poate fi luata in contul creantei de banca, dar debitorul ramine tinut de tot restul datoriei, tot restul vietii. Cum s-ar putea asigura asa-numita “a doua sansa” (decretul regal din Spania care reglementeaza darea in plata cu efect liberatoriu se numeste chiar asa : decretul celei de-a doua sanse…) in acest caz, in care, in loc ca debitorului sa i se stearga toate datoriile ca urmare a lasarii casei in miinile creditorilor, lui i se impune sa plateasca tot restul datoriei? In mod evident, lobby-stii bancilor care au determinat modificarea legii in parlament intr-o asemenea maniera incit sa se elimine efectul liberatoriu de datorii nu si-au slujit cum trebuie stapinii, intrucit acesti stapini nu vor mai avea clienti care sa se lege din nou cu lanturile (juridice) de ei. Reamintesc ca, in acest moment, unul din trei debitori la banci este falit. Iar falitii nu se mai pot imprumuta.

In orice caz, mass – media interesata mai degraba de demersurule Avocatului Poporului de a-l scoate din arest pe Oprescu pe motiv ca il doare rau la lingurica si ca afectiunea nu se poate trata in penitenciar, ar face bine sa retina si cele citeva chestiuni punctuale de mai jos :

-insolventa se poate transmite prin mostenire : daca succesorul unui debitor decedat in perioada in care era in insolventa sau lichidare judiciara este atit de neatent incit sa accepte mostenirea, el va fi devenit imediat falit, caci starea patrimoniala a decedatului i se transmite mostenitorului naiv; daca acesta refuza mostenirea, atunci aceasta devine vacanta si datoriile din faliment ale decedatului se sterg (daca nu cumva o sa apara vreun destept care sa spuna ca aceste datorii, ca si mostenirea vacanta, trec la stat);
-legea nu spune absolut nimic despre datoriile fiscale si nici despre datoriile la furnizorii de utilitati; in conditiile in care bancile – singurele prezente in parlament la “dezbateri” – isi asigura, cel putin in parte, recuperarea creantelor din bunurile ipotecate in favoarea lor de catre debitor, fiscul si furnizorii de utilitati vor fi singurii care vor fi nevoiti sa accepte sergerea de datorii consecutiva lichidarii judiciare; intrucit si fiscul si reprezentantii furnizorilor de utilitati au dormit pe ei pina acum, neobservind riscurile acestei legi, poate se trezesc acum;
-somerii care doresc sa munceasca, dar nu gasesc de lucru, nu au acces la aceasta lege; practic, tocmai cei care ar avea cel mai mult nevoie de protectia tribunalului, nu o pot obtine, intrucit dl Adrian Vasilescu i-a considerat periculosi pentru “stabilitatea” sistemului, iar dl Guran i-a considerat alcoolici si producatori de prea mult copii;
-refuzul regulii darii in plata cu efect liberatoriu nu inseamna doar incalcarea unei Directive europene (2014/17, aplicabila direct in dreptul intern, in lipsa de implementare, incepind cu martie 2016), ci si o prima de risc pentru bancile iresponsabile – stiind ca nu risca nimic pentru iresponsabilitatea lor, bancile vor continua sa fie iresponsabile, iar siprala datoriilor se va amplifica, pina in momentul in care nimeni nu se va mai imprumuta de la banci (lucru care nu ar fi chiar rau in sine, cu conditia ca locul bancilor sa nu fie luat de bancherii umbrelor – dar acesta este un alt subiect).

PS La conferinta au participat si citiva reprezentanti ai unor banci (CEC, Banca Transilvania) precum si un reprezentant al BNR.”

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci