ABUZURI RAIFFEISEN

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei care prevede că, în cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă sau după încheierea primului an de creditare cu dobândă fixă, rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opţiunii/încheierii primului an de creditare va putea fi modificată de către bancă, numai în ceea ce priveşte criteriul ales (în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii). Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei care prevede perceperea comisionului de procesare. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei care prevede perceperea comisionului de administrare, numai în privinţa calculării acestuia prin aplicarea procentului la valoarea iniţială a creditului. Obligă pârâta să restituie reclamanţilor sumele plătite în baza clauzelor contractuale declarate nule absolut, precum şi a dobânzii legale aferente acestora, începând cu data încasării lor de către pârâtă şi până la data restituirii către reclamanţi. Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii

Mai mult pe ECONOMICA.net

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

4 comments

  1. O banca mizerabila de tip camateresc organizata in sistem mafiot care calca pe cadavre, rigida si care la fel ca celelalte banci nu negociaza nimic. Am fost inselat de aceasta banca in 2008 cand am luat 61850 chf iar in cei 7 ani am platit peste 25000chf si surpriza soldul este de 59000 chf. Asta da afacere. In 2010 cand s-au micsorat salariile multumita marelui conducator am fost in imposibiltatea de a-mi mai platii rata iar Raiffeisen a venit in sprijinul meu cu o restructurare printrun act aditional in care imi stabileau marja fixa a banciide 6.8 si mi se marea suma totala de plata cu inca 30000 chf asta pt un an de restructurare. Mai bine ma lipseam si le dadeam le atunci cheile. Asta este Raiffeisen bank “banca de incredere” si nu-i asa cum le place lor sa spuna”reusim impreuna”. Multumita lor sunt sclav pe inca 33 de ani si condamnat sa sa stau intro garsoniera pe care o platesc de 6 ori la pret de vila de lux. Si condamnatii pentru fapte grave au dreptul la o a doua sansa noi de ce nu am avea pt ca neam dorit o locuinta si o familie. Sa il ia dracu de stat daca nu vrea sa isi apere cetatenii

    1. Contractele de credit incheiate de Raiffeisen Bank contin clauze abusive (commission de administrare, dobanda netransparenta). Majorarare marjei prin actul aditional este, de asemenea, in mod clar abuziva. Cunosc foarte bine comportamentul abuziv al acestei banci, ca si a altora, de altfel. Doar prin actionarea bancii in judecata puteti obtine eliminarea clauzelor abuzive. E dreptul dumneavoastra. Toate cele bune.

  2. Abuzuri peste abuzuri dovedite de instantele de judecata!
    Ce alte dovezi trebuie sa mai aduca cineva, pentru ca realitatea urata care se numeste Raiffeisen Bank, sa accepte ca romanii nu mai sunt dezinformati? Da, dezinformati, nu neinformati, pentru ca asta s–a intamplat de fapt in perioada in care s-au vandut aceste credite toxice. Bancherii inca tin cu dintii de minciuna, de dezinformare, de iluzia ca mai pot acoperi abuzurile printr-un comportament intimidant, agresiv, in frunte cu avocatul bancilor, Isarescu Mugur, platit din banii nostri pe statul de plata! Rusine!
    Nu domnilor, nu mai e asa usor sa ne puneti piciorul pe grumaz! Avem drepturi si ni le vom cere in continuare in instanta, pentru ca statul roman, care protejeaza cetateanul si familia (!) s-a dat cu tradatorii de neam si de tara!

Comments are closed.