Reacţia BCR după procesul pierdut la Suceava, în care un client a obţinut o dobândă de 2% la credit

Banca Comercială Română a schimbat dobânda unui client de la peste 11% la sub 2% (Euribor + 1,5 pp), după ce instanţa a dat dreptate Protecţiei Consumatorului. Iată reacţia băncii.

Ameninţată cu sancţiuni dure de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, inclusiv cu închiderea unei agenţii, Banca Comercială Română a decis să respecte decizia instanţei şi să reducă dobânda pe care un client o plăteşte la creditul ipotecar. Cazul a fost prezentat de către ECONOMICA.NET.

BCR a semnat cu clientul un act adiţional prin care se stabileşte că dobânda creditului scade de la peste 11% şi va fi formată din Euribor 6M (0,34% în acest moment) + 1,5 pp. Dobânda anuală efectivă a creditului este de 2,88% în acest moment, luând în calcul şi comisionul de administrare (spre comparaţie, BCR plăteşte 1,9 – 2,2% pe an pentru depozitele la termen în euro cu scadenţe mai lungi).

De asemenea, BCR trebuie să restituie clientului aproximativ 68.000 de euro, bani pe care i-a încasat în plus din 2010.

BCR utiliza în contract următoarea formulă pentru calculul dobânzii: „dobânda de referinţă variabilă a BCR, care se afişează la sediile băncii”, la care se adaugă o marjă fixă de 1,5% – după un an de credit în care dobânda era fixă – în criză, DRV a variat doar în sus, în timp ce referinţa independentă Euribor a scăzut la minime istorice. Clientul a sesizat OPC şi a cerut ca DRV să fie asimilată Euribor, lucru cu care Protecţia Consumatorilor a fost de acord, la fel şi instanţa.

Aceasta nu este prima decizie de acest fel împotriva BCR, mai mulţi clienţi din ţară obţinând calcularea dobânzii după formula Euribor + o marjă mică, ori chiar eliminarea dobânzii.

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci