Legea „Dai casa băncii și scapi de datorii” a trecut de Comisia de Buget a Camerei Deputaților

Legea dării în plată cu efect liberatoriu a imobilelor ipotecate în favoarea băncilor a fost avizată pozitiv de Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților, a anunțat, pe contul său de Facebook, inițiatorul politic al legii, deputatul PNL Daniel Cătălin Zamfir. Acest proiect de lege a fost deja aprobat de plenul Senatului, pe 26 octombrie, iar Camera Deputaților este cameră decizională în acest caz. În camera superioară, proiectul a primit 105 voturi „pentru” și 2 abțineri. Proiectul Legii dării în plata este scris de avocatul Gheorghe Piperea si inițiat în Parlament de deputatul Daniel Zamfir, dar si semnat de peste 150 de deputati din toate partidele politice. Legea prevede ca datornicii ale căror locuințe au fost ipotecate și sunt executate silit să renunțe de bunăvoie la acestea și să scape astfel, definitiv, de întreaga datorie către bancă.

Read more
1 2