ACTUALIZARE: Statistică dosare soluționate definitiv pe DAREA ÎN PLATĂ. Situația pe bănci și tribunale. Bancpost și Raiffeisen în prim plan

Așa cum promiteam într-un articol anterior, ne-am propus ca în mod periodic să actualizăm lista dosarelor soluționate definitiv pe darea în plată. Nu susținem că această listă este completă, însă cu siguranță am reușit să strângem o mare parte dintre dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, utilizând datele de pe site-ul portal.just.ro.

Conform datelor existente pe portal.just.ro la data de 14 mai 2017, situația dosarelor soluționate definitiv pe darea în plată este destul de echilibrată. Există 39 de decizii definitive favorabile împrumutaților, respectiv 54 de soluții definitive favorabile băncilor/recuperatorilor.

Nu este neapărat relevantă această statistică din perspectiva proceselor câștigate de către bănci/recuperatori, din moment ce informațiile de pe portalul instanțelor de judecată arată că debitorii fie nu au îndeplinit condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea dării în plată nr. 77/2016, fie notificarea formulată și transmisă băncii de către debitor nu era una conformă. Pe de altă parte, cu siguranță, în anumite cazuri, vorbim și despre concepția judecătorului, din moment ce ar trebui să analizeze și condiția impreviziunii, ceea ce presupune un grad înalt de subiectivism.

Pentru că am început deja să primim o serie de hotărâri, în perioada următoare vom redacta un articol în care o să arătam care au fost motivele pentru care s-au pierdut definitiv unele procese.

Soluții favorabile împrumutaților regăsim cu precădere la Tribunalul București, Alba, Harghita, Călărași, Iași, Târgu-Mureș și Satu Mare, în timp ce Tribunalul Bihor, Brașov, Timiș, Mehedinți, Buzău și Hunedoara s-au pronunțat majoritar în favoarea băncilor/recuperatorilor. Lista completă a dosarelor, pe tribunale, se regăsește în documentul de tip excel atașat postării (vezi mai jos). 

Puteți utiliza în instanță deciziile definitive. Unele dintre acestea pot fi găsite pe site-ul www.rolii.ro. Pentru a efectua o căutare pe acest site, veți avea nevoie de numărul și data hotărârii. Acestea din urmă le obțineți printr-o simplă căutare a numărului de dosar pe site-ul portal.just.ro.

De asemenea, regăsiți mai jos situația pe fiecare bancă în parte: 

 

Statistica DEFINITIVE darea in plata

 

 

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci