Ce mai face, dom’le, CPBR?

think-622689_640

 

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20578713-patronatele-bancare-transmis-presedintelui-romaniei-guvernatorului-bnr-protest-24-puncte-impotriva-legii-darii-plata-legea-produce-instabilitatea-prelungita-sistemului-bancar-spun-autorii.htm

Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) face ce fac zi de zi bancile pe care le reprezinta: ne minte in fata. Se pare ca sunt deranjati teribil de legea Darii in plata a imobilului. Lege care vine in momentul potrivit pentru a readuce in normalitate piata creditelor din Romania, prin posibilitatea oferita debitorilor de a iesi din jocul de tip piramidal pe care bancile il desfasoara – escrocheria creditelor in CHF.

Drept urmare, acestia au emis un comunicat de presa, in care ii parasc pe dl Zamfir si pe dl Piperea la cei care ii apara de fiecare data: dl Isarescu si dl. Iohannis.

Protestul lor seamana cu un contract in franci: plin de fraze abuzive, ilogice si sfidatoare. O lectura sumara ne edifica asupra grosolaniei si superficialitatii acestei fituici scrisa de vreun secretar cu studii de drept si de economie facute la postliceala. Probabil aceeasi ca si Moise Guran.

Va las sa va delectati singuri, la linkul de mai sus! As dori totusi sa fac cateva observatii, incercand sa cuprind punctele principale prinse in acel, sa-i zicem, “text”:

“In forma sa actuala, legea va genera inasprirea creditarii ipotecare pana la un nivel care va restrictiona drastic accesul la credite ipotecare; subliniem in mod particular faptul ca tinerii din Romania au, conform statisticilor Eurostat, una dintre cele mai dramatice situatii locative din UE (siguranta si confortul precar al locuintelor, imposibilitatea de a se muta din casa parintilor, etc). Paradoxal, legea va afecta exact aceasta categorie afectata in mod particular de conditiile socio-economice actuale;“

Tocmai politica total neprofesionista, catastrofala, pe care BNR, laolalta cu bancile comerciale, inclusiv cele pe care le reprezentati, au mentinut-o de-a lungul timpului in zona acordarii de credite, au dus la situatia actuala, una in care economia Romaniei este serios afectata, prin prejudicierea unui numar mare de oameni. Vorbim de acelasi sistem care, pe langa faptul ca nu si-a asumat deloc dezastrul financiar pe care l-a generat prin acordarea si aprobarea acordarii aproape inconstienta de credite, nu a luat nicio masura pertinenta pentru a redresa situatia, creand dezechilibre majore pe piata financiara din Romania, dar si probleme grave la nivel social.

Ca atare, revizuirea conditiilor de creditare este absolut necesara, pentru a se evita pe viitor colapsul in care am fost aruncati de acest sistem iresponsabil. Mizam pe profesionalismul salariatilor BNR in domeniul acordarii de credite (ce e drept, nu foarte des aratat) in a stabili un cadru optim care sa permita accesul populatiei la credite, fara a afecta siguranta financiara a institutiilor de creditare si a populatiei.

 “In forma actuala, legea se suprapune nejustificat legislatiei privind insolventa persoanelor fizice, excedand cadrul de aplicare a directivelor europene si creand pericolul real al notificarii de infringement contra statului roman. Mai mult, aplicarea legii la contractele in curs de derulare incalca flagrant regulile stabilite prin Codul Civil referitoare la aplicarea legii civile in timp;”

Este un punct de vedere pur subiectiv si speculativ. Cele 2 legi nu se suprapun; legea insolventei nu face altceva decat sa pastreze dreptul de creanta a bancii asupra debitorului – nejustificat, tinand cont de contextul in care o persoana insolventa a ajuns in aceasta situatie, in urma comportamentului rau-voit al bancilor si cu largul concurs al BNR. De altfel, asa cum probabil ati observant, gradul de aplicabilitate al legii insolventei tinde spre 0, tocmai din aceste motive.

In schimb, legea darii in plata permite debitorului sa redevina o persoana libera, oferindu-i posibilitatea legala de a iesi dintr-o situatie in care a fost atras si indatorat in mod abuziv (a se vedea tot mai numeroasele sentinte impotriva bancilor, care tind din ce in ce mai mult sa devina practica judiciara). Asta ne dorim cu totii – sa fim liberi, intr-o tara libera. Nu sclavii dvs.

Ingrijorarea dvs pentru riscul de infringement nu ne-ati facut-o cunoscuta si in perioada in care s-au acordat zecile de mii de credite iresponsabile. Atunci era mult mai justificat. Pe de alta parte, tari ca Ungaria, Croatia, Polonia nu s-au confruntat cu acest risc, pe masura ce au rezolvat problema CHF prina masuri firesti, corecte. De ce doar noi, romanii?

La fel de speculativa este ideea incalcarii aplicabilitatii in timp. Legea se va aplica in cazul debitorilor care vor sa cedeze bancii proprietatile achizitionate prin credit DUPA momentul intrarii in vigoare a acestei legi. Cu alte cuvinte, regula este respectata.

“In forma actuala, beneficiarii reali ai sai se vor dovedi a fi mai curand dezvoltatorii imobiliari individuali, avand in vedere atat faptul ca persoanele fizice aflate in dificultati de a plati creditul de casa considera parasirea casei drept ultima optiune, cat si faptul ca programele si ofertele de refinantare si ajustare a dobanzilor derulate in prezent de sistemul bancar fac posibila reducerea sarcinii financire lunare la niveluri injumatatite fata de momentul contractarii creditului in perioada de avant economic;”

Este un punct de vedere pur subiectiv si speculativ. O lege isi dovedeste utilitatea atunci cand efectele sale sunt pozitive la nivel agregat; nu putem vorbi in acest caz de dezavantajarea sectorului bancar in detrimental sectorului imobiliar, cu atat mai mult cu cat aceasta are rolul de a pune capat unor abuzuri grave, nesanctionate legislativ, de-a lungul vremii (comisioane abuzive, atitudine agresiva din partea bancilor, executari silite abuzive).

Cat despre sarcina financiara injumatatita, am vrea exemple concrete din partea fiecarei banci care face parte din sindicatul dvs. Cu ocazia aceasta, poate ajung si la noi, debitorii, aceste oferte de injumatatire. Este prima oara cand auzim de ele, din mesajul dvs.

“Nu in ultimul rand, in forma sa actuala, legea promoveaza indisciplina contractuala, legitimand instabilitatea si imprevizibilitatea legislativa referitoare la mecanismele normale de piata, ceea ce este de natura a crea prejudicii serioase increderii investitorilor si stabilitatii sistemului bancar din Romania.”

Indisciplina contractuala este deja larg promovata in contractele actuale dintre banci si debitori, acestea fiind intesate de clauze abuzive, evident, in defavoarea debitorilor. Din fericire, acest lucru este din ce in ce mai des sanctionat de catre instantele de judecata, care au sesizat foarte bine gradul de dezechilibru creat cu buna stiinta de banci, luand inclusiv decizii de inghetare a cursului RON/CHF de la data acordarii creditului, pe langa cele de eliminare a clauzelor respective. Sunt semne clare de revenire la normalitate si echilibru pe piata creditelor. Probabil aceasta este normalitatea de care vorbiti si pe care ne-o dorim cu totii.

Daca in acest tip feudal de relatii intre banci si debitori consta stabilitatea sistemului bancar, recomandam investitorilor straini sa-si recapete increderea in alta parte. Ca o paranteza, am dori sa stim daca vorbiti de investitori din domeniul bancar, sau din toate domeniile economice.   

Mai multe nu cred ca ar fi de zis despre preocuparile CPBR pe acest subiect. Ne amuzam un pic si revenim la ale noastre.

Totusi, daca niste cetateni care tin sub teroare financiara o parte importanta a populatiei acestei tari sunt in stare sa trimita un asemenea raspuns oficial, parca nu mai e deloc amuzant. Daca tot platesc cu sume astronomice (din banii nostri, evident) avocati care se fac de ras in instanta, poate ar face bine sa angajeze si un PR cat de cat decent.

PS ba inca ceva, destul de interesant: multe fraze din raspunsul lor seamana izbitor, in multe puncte identic, cu cel dat de Consiliul Investitorilor Straini (FIC) – linkul de mai jos. Ori sunt scrise de aceeasi persoana, ori Ponta s-a reorientat profesional, drept consilier de patronat:

http://www.bursa.ro/?s=banci_asigurari&articol=282117

O fi bine?

PS2: termenul de “Patronat” imi creeaza instant in minte asocierea cu un anumit profil de “baiat” din zona pietelor, cu borseta si pe “combinatie” – Sefu’, iei acu si te tine toata viata! Va suna cunoscut cumva?

Distribuie articolul in retelele sociale folosind #contrabanci

2 comments

  1. PROTESTEZ IMPOTRIVA INCOMPETENTEI BNR, GUVERNATORULUI ISARESCU, CPBR, ETC CARE SE COMPORTA OSTIL FATA DE CETATENII ROMANI SI CLIENTII PE CARE I-AU INSELAT!

  2. Evident că doresc să țină cu dinții de profituri și de bieții clienți pe care îi jupoaie de 9 rânduri de piele. Statul interzice cămătăria dar închide ochii pentru acești cămătari cu acte numiți bancheri. Nu este posibil ca pentru o sumă împrumutată sa plătești dobânzi și comisioane de 200%. Rușine Isărescu, rușine Iohannis!

Comments are closed.